Se intampla in anul
Centenarului,
An al definitivarii
distrugerii structurilor militare
prin legile „LOV”
(VIII)
FELICITARI ISTORICULUI dr. VASILE LECHINTAN
Iata ca, pe fondul
ofensivei iredentiste impotriva statului roman si al bataii de joc orchestrata
de oficiali la adresa aniversarii Centenarului Marii Uniri, se mai intampla si
minuni! Publicam fara comentarii memoriul trimis de istoricul dr. Vasile
Lechintan factorilor politici si juridici de decizie, referitor la noua
ofensiva horthysta si complicitatea, chiar tradarea celor alesi de noi sa ne
apere existenta national statala.
(Departamentul Relatii
al S.C.M.D.)
Memoriu
adresat Preşedinţiei României, Guvernului Român, Parlamentului României şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României
Subsemnatul,
dr. Vasile Lechinţan, istoric, vă
adresează acest memoriu pentru
soluţionarea grabnică a unor grave nedreptăţi care s-au făcut naţiunii române,
în special românilor transilvăneni, cu prilejul aşa-ziselor “retrocedări”, efectuate
de către instituţii administrative şi juridice ale statului român, din 1990 până
astăzi. Nu ar fi bine sa intampinam marele eveniment din acest an, Centenarul
României Mari, cu aceste nedreptăţi insuportabile care trenează de atâta timp
din cauza unor oficiali români din administraţie şi justiţie, unii incompetenţi
şi alţii, probabil, corupţi, dar sigur manipulaţi în mod direct de beneficiarii
ilegali actuali, de după 1990, ai unor bunuri comune ale naţiunii noastre.
Mă refer aici la averile uriaşe ale fundaţiilor făcute pentru
Transilvania şi, în oglindă (de acelaşi tip), şi pentru Ungaria, de către
împărăteasa Maria Tereza în anii 1773-1780, pentru românii greco-catolici,
pentru maghiarii şi germanii/saşii romano-catolici şi pentru armenii de religie
armeano-catolică, averi constituite şi din contribuţia românilor transilvăneni,
prin robote iobăgeşti, dijme şi impozite, prin taxe şcolare la gimnaziile
susţinute de aceste fonduri etc. Fundaţiile sau fondurile sunt următoarele:
- Fundus Studiorum
(Fondul/Fundaţia de Studii/Învăţământ, în
maghiară: Tanulmányi alap);
- Fundus Religionum
(Fondul/Fundaţia de Religie, în
maghiară: Vallás alap);
-
Fundus Stipendiorum (Fondul/Fundaţia de Burse/ de Stipendii, în maghiară: Ösztöndíj Alap), acestea
fiind cele mai importante, precum şi altele mai mici:
- Fundus
Scholarum Elementarium (Fondul/Fundaţia pentru şcolile elementare);
- Fundus Regii Catholici Orphanotrophii
(Fondul/Fundaţia
Orfelinatului Regesc Catolic [de la Sibiu]) etc.
Pentru o corectă raportare între
fondurile/fundaţiile “ungare” (create inclusiv pentru zonele Banat, Bihor,
Maramureş) şi cele “transilvane” (create pentru interiorul arcului carpatic),
este de remarcat de la bun început faptul că fondurile/fundaţiile create de numita
împărăteasă pentru Ungaria, în oglindă (de acelaşi tip) cu cele pentru
Transilvania, au fost administrate exclusiv de către statul ungar, de la 1780
până astăzi. De cele “ungare” au beneficiat astfel, până la 1918, şi 72 de
biserici româneşti din zona Arad, Bihor, Maramureş, precum şi studenţi români -
care au primit burse – la gimnazii catolice de pe actualul teritoriu al
României, din Arad, Oradea, Carei, Timişoara, Satu Mare etc.
Fundaţiile/fondurile
create pentru Transilvania (interiorul arcului carpatic) au suferit - în
contrast cu cele din Ungaria – un traseu istoric total diferit, beneficiile lor
fiind deturnate până la urmă în scopuri pur romano-catolice şi maghiare.
Astfel, aceste fundaţii au fost administrate de statul transilvan din 1780 până
la 1866, când au fost date în
administrare – nicidecum în
proprietate – Statusului Romano-Catolic ardelean, care i-a înlăturat apoi
treptat şi complet pe români de la beneficiile lor, producându-se una dintre
cele mai mari deturnări de fonduri din istoria Transilvaniei. Din aceste
fonduri/ fundaţii s-au ridicat în Transilvania palate şi internate ale unor
gimnazii şi şcoli, ale căror proprietari sunt aceste fundaţii/fonduri şi tot
din aceste bunuri s-au construit şi biserici şi case parohiale romano-catolice,
clădiri şi chiar palate pentru închirieri în scopul obţinerii de beneficii
exclusiv pentru romano-catolicii maghiari. Astfel nicio biserică românească
greco-catolică din Transilvania nu a avut patron (susţinător cu fonduri
financiare) Fondul de Religie Transilvan, pe când – repet - 72 de biserici
greco-catolice româneşti din afara Transilvaniei propriu-zise, respectiv zona
Bihor, Arad, Maramureş etc au avut patron Fondul de Religie Ungar, care era
administrat de statul ungar.
După 1989, reprezentanţi ai Arhiepiscopiei
Romano-Catolice de Alba Iulia au cerut să li se restituie “în proprietate”, în mod fraudulos, ilegal, numeroase clădiri dintre
cele sus-amintite, fapt pentru care
trebuie să răspundă penal în faţa justiţiei pentru uzurpare de drept de
proprietate. Aceşti reprezentanţi, abuzând de interpretări inexacte şi cu rea
credinta, au reuşit să obţină multe astfel de clădiri, care deja au fost “retrocedate” numitei Arhiepiscopii.
De fapt această instituţie a fost împroprietărită
ilegal de către oficiali ai statului român incompetenţi şi/sau probabil
corupţi, care trebuie să răspundă, şi ei, pentru aceste fapte penale. În
această situaţie se află palatele unor licee din Târgu Mureş, Miercurea
Ciuc, Odorheiu Secuiesc, deja “retrocedate”,
şi numeroase alte clădiri. Paradoxal şi trist este faptul că statul
român plăteşte chirie pentru ele, adica pentru propriile sale proprietati
ilegal instrainate, iar din aceste clădiri au fost practic alungaţi elevii
români.
Deşi clădirea cunoscutului liceu, fost “piarist”, din
Cluj-Napoca, unde au profesat şi au studiat mari personalităţi ale culturii şi
istoriei româneşti transilvane, construita din fondurile mentionate, în 1821,
liceu situat în fața clădirii
Universității “Babeş-Bolyai”, nu a fost încă “retrocedata”, fiind solicitata de
numita Arhiepiscopie, încă din 1990 au fost alungaţi elevii români, spre
stupoarea marelui istoric al Transilvaniei David Prodan şi a românilor clujeni.
Tot din 1990 au fost alungaţi elevii români de la liceele, proprietate
romaneasca din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc. La Liceul Unirea din Târgu
Mureş, viata elevilor romani a devenit imposibila, iredentistii urmarind furtul
cladirilor, desi acestea au fost, în mod clar, conform cărţii funciare,
proprietatea Fondului de Studii şi a Fondului de Stipendii/de Burse
sus-amintite, până la “retrocedarea”acestor clădiri Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. In fapt, aceasta
a fost in mod ilegal împroprietărită cu ele de către Comisia guvernamentală
care s-a ocupat de retrocedări şi de către o hotărâre a Curţii de Apel Târgu
Mureş, creandu-se astfel o situaţie juridică cu totul nouă, in conditiile in
care, nici pe vremea Austro-Ungariei nu a fost în proprietatea acestei
Episcopii sau a Statusului Romano-Catolic Ardelean.
Aceste clădiri/palate trebuie să fie și să
rămână pentru eternitate un simbol al punţii comune de convieţuire pentru toate
etniile din România. Ele nu au fost niciodată în proprietatea - sau înscrise pe
cartea funciară a - Arhiepiscopiei romano-catolice sus-amintite sau a
Statusului Romano-Catolic Ardelean, ci pe numele fundaţiilor sus-amintite, pe cartea
funciară a acestora. Este o mare enigmă cum de oficialii Comisiei de
retrocedări şi instituţiile judecătoreşti care au “retrocedat” astfel de
clădiri nu au văzut aceste extrase de cărţi funciare şi cum de au interpretat
abuziv şi ilegal textul acestora. Aceste
fonduri trebuie să fie administrate de statul român, în folosul tuturor
etniilor din Transilvania, aşa cum le-a administrat statul ungar pe cele din
Ungaria până la 1918. Ne mirăm cum de Arhiepiscopia
Romano-Catolică de Alba Iulia a acceptat să se implice în asemenea fapte
profund ilegale, prin uzurpare de drept de proprietate şi considerăm că,
totuşi, această instituţie va colabora cu Justiţia statului român pentru a se
înlătura actele ilegale şi penale. De asemenea, că nu se va mai implica în
„segregarea” elevilor români sau de alte etnii în aceste clădiri/palate care
sunt o avere comună a românilor, maghiarilor, saşilor/germanilor, armenilor şi
a altor etnii din România.
Cu
respect deosebit, vă propun, aşadar,
ca, în regim de urgenţă, să fie
abolite toate aceste “retrocedări”/împroprietăriri cu valoroasele clădiri care
– şi pentru românii transilvăneni şi pentru toate etniile – au, nu numai o
valoare materială, ci şi o imensă
valoare morală şi spirituală, încorporată în identitatea lor istorică şi
culturală.
Dr.
Vasile Lechintan, istoric