joi, 12 octombrie 2023

 

MANIPULARE POLITICA DE DOI BANI PE PROIECTUL

L4, ASA-ZISA ”REFORMA A PENSIILOR SPECIALE”

-         Senatul Romaniei, 10 octombrie 2023 –

In atentia tuturor membrilor si aliatilor SCMD

 

Doamnelor si domnilor,

Va retransmitem rugamintea de a explica tuturor ficeacilor pe care ii cunoasteti, si politici si ”civici”, ca, in activitate, noi nu avem nici salarii ”minime”, nici ”medii pe economie”, nici ”nesimtite”, ci SOLDE. Fiindu-ne interzis, prin Constitutie, cuvantul ”munca”, noi avem solde pentru prestarea activitatii de sclav la ordin, 24h/24, adica 732 ore/luna, cu acceptarea riscului mortii, prin juramant, si renuntarea la toate drepturile civile, mai putin la acela de a-i vota pe ei, ”geniile” care ne fura, ne batjocoresc si ne tradeaza.

Explicati, mai ales imberbilor comunist-globalisti ca, daca vor, in numele ”echitatii”, soldele noastre de batjocura (pentru ca nici o lege a salarizarii nu s-a aplicat, din 2010, in SAOPSN) sau soldele noastre de rezervisti, si mai de ras (in urma celor 12 OUG-uri care ne-au distrus Legea 223/2015) sa accepte si ei sa duca viata noastra de ”munca fortata”, care presupune, dupa indeplinirea contractelor noastre de prestare a activitatii ”pana la limita de varsta in grad”, refuzul angajatorului (statul) de a-si indeplini partea sa de contract. Un refuz retroactiv! Si mai intrebati-i…”In care stat NATO se mai intampla ticalosia asta, inclusiv batjocura mediatica la adresa rezervistilor, declansata de Basescu in 2009 si ajunsa la cotele dementei astazi? PENTRU CA AICI ESTE CHEIA PROBLEMEI!”.

Esuand in repetatele incercari de a explica ciolaco-ciucilor, din 6 noiembrie 2021 si pana astazi, si direct si din strada, ca n-avem ce cauta nici in PNRR si nici in Proiectul L 4, ca platim, ca si civilii, 10% impozit, 25% CAS si, ilegal 10% CASS (cand avem asigurata gratuitatea actului medical, in sistemul nostru, prin legile-statut), ba, mai mult decat civilii, platim si 5% din NET pentru pensia privata (suplimentara) furata de LOV in 2017 (prin transformarea sa juridica in ”contributie individuala la bugetul de stat”), dar nu la Bugetul de asigurari sociale al civililor ci la bugetele noastre militare de asigurari sociale (la M.Ap.N. si M.A.I.) am solicitat, inca de acum 3 saptamani, si noi, SCMD si SNPPC sa participam la Sedinta Comisiilor intrunite ale Senatului, pe tema amendamentelor-surpriza, introduse de Guvern la L 4.

Pe 9 octombrie a.c., conform ”transparentei” ciuco-ciolace, in orele de program nu a aparut nimic pe site-ul Senatului referitor la L 4. Abia seara, ca hotii, au publicat ca, a doua zi, pe 10 Octombrie, vor fi dezbatute si votate amendamentele in cauza admise (Cand? Cum? De cine?), la orele 10.00, in sedinta comuna a 4 Comisii: Munca, Juridica, Aparare si de Constitutionalitate. Data si ora coincideau cu sosirea lui Zelenski in Romania, presedintele Ucrainei avand intre obiectivele vizitei si Parlamentul. Desigur, ”intamplator”!

Afland ”democratica” veste abia la orele 21.00, i-am alertat pe presedintii SNPPC si FSANP, hotarand impreuna sa-i contactam pe toti senatorii si consilierii cunoscuti, pentru a ne asigura participarea. Am fost informati insa ca, asa cum s-a transmis (De catre cine?) si partidelor si grupurilor parlamentare si confederatiilor, va fi o sedinta scurta, de 1 ora, pentru discutarea doar a noilor amendamente ciolaco-ciuce si nici un strain nu va fi acceptat in Parlament, datorita masurilor speciale, antiracheta si antisosoaca, luate pentru vizita lui Zelenski!

Cunoscand marfa, in dimineata zilei de 10 octombrie, eram impreuna cu domnii Mihai Zlat, vicepresedinte SNPPC si Cosmin Dorobantu, presedintele FSANP, salutati cu entuziasm de baietii din dispozitiv, la orele 09.00, in fata intrarii B3 a Senatului. La timp pentru a da peste c. 100 de elevi de liceu si tot peste atatia americani de origine asiatica, la coada, pentru vizitarea Parlamentului. Minciuna cu ”securitatea” cazand, am putut ajunge la sala de sedinta, obtinand participarea.

Dintre ministerele implicate, legal sau nu, lipseau tocmai singurii reprezentanti in masura sa abordeze pensiile militare – cei ai M.Ap.N. si M.A.I.!

S-au pus in discutie doar amendamentele ciolaco-ciuce referitoare, in primul rand, la magistrati si multipla impozitare care ne priveste si pe noi, rezervistii: 10% ce trece de 2000 lei, pana la 4200 (salariul mediu NET, cu care nu avem nici o treaba); 15% intre 4200 si 6789 lei (cat era salariul mediu BRUT acum aproape un an si cu care iar n-avem nici o treaba) si 20% ce trece peste 6789 lei. Banuim ca din BRUT. Dar care BRUT? Al nostru, real, sau cel stabilit (ca BRUT 1) prin OUG 114/2018 (in care intra si obligatiile angajatorului de c. 46%)? Si ce te faci cu cei iesiti dupa 15 septembrie 2017, carora li s-au calculat pensiile din NET? Pe urma de ce ministere care n-au competenta legala (Munca si Finante) au initiative legislative pe pensiile militare, supraimpozitandu-le, cand acestea nu sunt impozitate, nicaieri, in NATO? Oare ce parere va avea CCR despre aplicarea a 3 impozite diferite, pe aceeasi pensie? Poate ne explica mai clar domnii Ciolacu si Ciuca?

Circul s-a desfasurat intre tinerii comunisti-globalisti care viseaza egalitatea prin pauperizarea tuturor, acces liber la droguri si ”amorul liber” stil Ana Pauker si ”socialistii” de origine, indiferent ca-si zic astazi ”liberali” ori ”pesedei” sau udemeristi, care mimeaza doar, defuncta democratie occidentala. ”Auristii” erau la lansarea prematura a candidatului lor la Primaria Capitalei.

Doamnelor si domnilor,

Ni s-a permis sa vorbim in deschidere si toti trei am cerut excluderea rezervistilor din proiect, cu toate argumentele constitutionale, juridice si ale Tratatului de Aderare la NATO, pe care le sustinem de ani de zile. Ba am invocat si faptul ca, in mingea lor de ping-pong, zisa PNRR, noi nu figuram nici in minciuna numita de politicieni si teleasti ”pensii pe contributivitate”, nici in aceea zisa ”pensii de serviciu”! Suntem tangential amintiti, ca fiind altceva, cu ”pensii ocupationale”.

Exceptand USR-istii, spalati antiromaneste pe creier, cu gargara lor psihopat-egalitarista, si pe care s-au prefacut ca-i pun la punct, toti ceilalti ne-au plans de mila, dar ne-au ars la vot, pe motiv ca n-au ce face. In ceea ce-i priveste, va reamintim ca, i-am dat la cerere, noi, SCMD, ministrului Budai, intreaga argumentatie juridica a renegocierii PNRR, inca din noiembrie 2021 si ca, spre deosebire de celelalte state europene, desi ne-au tot mintit ca o fac, n-au renegociat nimic, dand vina, in ciuda evidentei si a documentelor pe care le avem, ba pe Banca Mondiala, ba pe CE, pe cererile NATO si, mai nou, pe ”recomandarile” FMI, ignorand faptul ca noi, sindicatele interesate, am avut contacte cu toti acestia si cunoastem adevarul.

Ieri, pe 11 octombrie, cu noaptea-n cap pentru programul lor obisnuit de ”munca”, senatorii au votat in plen ideile ciolaco-ciuce pentru care intreaga dinastie Kim s-ar imbolnavi de invidie.

Doamnelor si domnilor,

Decizionala fiind Camera Deputatilor, acolo se va duce batalia decisiva. Se va merge tot ca la Senat, pe surprindere, pe discutii in toate comisiile implicate, deodata si pe vot rapid in plen. Vom incerca sa participam la dezbateri si daca vom sti din timp ziua votului sa organizam macar o pichetare, cu toate fortele disponibile, la Camera Deputatilor. SCMD le pregateste si alte surprize! Pana atunci, va rugam sa transmiteti tutror celor interesati sa incerce sa-si raspunda la urmatoarele intrebari: De ce, doar in Romania, se ignora, in plin razboi care bate la usa NATO, conditiile Tratatului de Aderare? De ce doar in Romania militarii si politistii in activitate, sunt lasati la coada vacii cand e vorba de salarizare, umiliti, batjocoriti si distrusi psihic de ani de zile, cand e vorba de pensiile militare? Daca preturile la utilitati, hrana si medicamente sunt, in Romania, egale sau mai mari decat cele din toate statele membre NATO si UE, nu ar fi normal ca si salariile si pensiile civililor sa fie egale cu ale omologilor din UE iar ale militarilor si politistilor egale cu ale omologilor din NATO? Misiunea FMI la Bucuresti a fost de parere ca DA!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Niciun comentariu: