miercuri, 13 aprilie 2016

A P E L
CATRE MEMBRII SCMD/CNSC DIN BUCURESTI SI NU NUMAI
-Minerii si... chinezii-
Doamnelor si domnilor,
Dupa o luna de manifestatii si greve, inclusiv greva foamei, minerii au pornit in mars, luni 11 aprilie a.c., pe drumul pandurilor, spre Bucuresti. Miza este opozitia la desfiintarea Complexului Energetic OLTENIA. Si, in perspectiva, anuntam noi (ca de obicei, in avanpremiera) si la desfiintarea Complexului Energetic HUNEDOARA.
In ce masura ne priveste? Pentru ca, inca din 2011, Federatia Nationala a Muncii, adica sindicatele minerilor, prin semnatura domnului presedinte Nicolae CRETAN a aderat la Consiliul National al Societatii Civile. In plus, distrugerea celor doua complexe energetice, care dau randament maxim, ar duce la o crestere a pretului energiei care ar arunca in aer platile noastre la intretinere si asa nesimtit si nejustificat de mari. Iata, asadar, doua motive suficiente pentru a-i intampina pe mineri la Guvern, atunci cand vor ajunge. Protestul lor este aprobat si nimeni nu ne poate impiedica sa-i sustinem. Avem insa si-un motiv in plus... chinezii.
Doamnelor si domnilor,
De trei ani atragem atentia, nominalizand, ca ordinul extern este sa ni se distruga ultimele capacitati de productie si posibilitati de supravietuire: Termoelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Fabrica de Apa Grea de la Severin, Oltchim, Cuprumin, CUG Iasi, Tarom, CFR Marfa, CFR Calatori, Spitalele CFR, TVR (pentru cele 12,5 ha in intravilan) etc. Suntem obligati sa cedam pamanturile, sarea, apele, pasunile, padurile, etc.
Multe dintre crimele enuntate au avut loc. La mitingurile din 28 decembrie 2015, 24 ianuarie si 6 martie 2016, noi am cerut oficial Guvernului stoparea acestui proces. Dar Guvernul a fost implementat prin Holocaust si lovitura de stat tocmai pentru asta. In acest context am decis cu totii prin vot sa ne impotrivim distrugerii Tarii, strigand marilor asasini economici, in limba lui Soros „Nu, nu niciodata!”. Pe cale de consecinta, constatand ca planul distrugerii Romaniei prin distrugerea tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta si a tuturor capacitatilor de productie, merge inainte, si ca, dupa subordonarea Bancii Nationale si a bugetului Romaniei, marii asasini economici si-au luat toate masurile de a-si asigura, prin agenti primari, accesul la bugetele marilor orase, in contextul actualelor alegeri, Societatea civila organizata a trimis negociatori in mai multe state, pe linia incheierii, cu ministerele de resort din Romania a unor parteneriate economice, care sa salveze Tara de la dezastru. Succese s-au inregistrat in SUA, Israel, Ucraina si China.
In China, au fost doi negociatori. Unul civil, care a avut un succes fulminant in negocierea redeschiderii, cu contributie financiara chineza in parteneriat a Fabricii de Apa Grea de la Severin, esentiala pentru deschiderea reactoarelor 3 si 4 (pe sistem CANDU) de la Cernavoda, incat a fost scurtcircuitat, in stilul deja cunoscut, si aplicat in Romania, incomozilor. Al doilea, militar in rezerva, mai discret s-a intors in calitate de unic negociator al firmelor chineze, din provincia CHONGKING (de doua ori mai mare decat Romania) in 16 state europene, fiind desemnat de conducatorul acesteia Sun ZHENG CAI, cotat drept viitorul lider al Chinei. Il urmeaza o delegatie de 20 de directori generali ai firmelor din aceasta provincie, dispusi sa investeasca 9 miliarde de euro in relansarea productiei, conform documentelor anexa, la urmatoarele obietive:
·        Complexul Hidro Tarnita;
·        Cuprumin Abrud;
·        Oltchim Ramnicu Valcea;
·        Complexul Energetic Hunedoara Company S.A.;
·        Complexul Energetic Oltenia S.A.
          Tot in parteneriat, chinezii vor sa investeasca, interesandu-i productia de cereale, intr-un urias canal de irigatii Siret-Baragan. Iar ca garantii solicita infiintarea unei noi Camerei Bicamerale de Comert China-Romania.
Pe scurt, capitalul nostru il constituie fabrica, resursele si forta de munca, ei vin cu banul pentru retehnologizare si relansare iar productia se imparte procentual. Daca nu suntem in stare sa vindem partea noastra, ne-o cumpara la pretul pietii.
Pentru ca Guvernul (sustinut de lichelele vandute, care, de 26 de ani, sub pretextul anticomunismului, lanseaza lustratiile” si alte perdele de fum, la adapostul carora marii asasini economici mondiali ne fura si ne distrug sistematic) sa nu poata distruge obiectivele in cauza si sa fie obligati sa accepte aceasta prima solutie a Societatii civile, va trebui sa sustinem in strada dreptul Romaniei la existenta atunci cand minerii si delegatii din CHONGKING, vor face jonctiunea la Palatul Victoria. Intelegerea cu investitorii ucrainieni s-a materializat iar despre franciza oferita de catre companiile americane vom vorbi in octombrie.
Dumnezeu sa ne dea si forta si mintea romanului cea de pe urma, sa putem apara in Parlament si in strada si dreptul la munca si dreptul la salarii si pensii decente, la sanatate si invatatura... si dreptul Romaniei la existenta!
p/ C.N.S.C.
Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 6 aprilie 2016

ACTIUNI ALE CONDUCERII S.C.M.D. PENTRU APARAREA LEGII NR. 223/2015
-In atentia tuturor militarilor si politistilor activi si in rezerva-
Stimati camarazi,
Fiind initiatorul acestei legi, careia i-a dat si numele in 2012 (Legea pensiilor militare de stat), S.C.M.D. a luptat timp de trei ani pentru adoptarea si promulgarea ei. In decembrie 2015, informata fiind ca se pregateste o “contralovitura” la M.Ap.N., conducerea S.C.M.D. a luat legatura cu noul guvern acuzand ca va fi data o OUG neconstitutionala in sedinta acestuia din 9 decembrie 2015. Nici reprezentantii Guvernului nici ai S.C.M.D. nu au descoperit-o insa, deoarece era militar camuflata la punctul 4 al ordinei de zi, ca articol in cadrul OUG 57/2015 care se referea la salarizarea civililor pe 2016.
Pe data de 10 decembrie, S.C.M.D. s-a adresat cu un “Comunicat de urgenta” deputatilor, solicitand si obtinand trecerea proiectului in termen de cinci zile la Camera Deputatilor, spre verificarea legalitatii procedurii. S-a adresat si Avocatului Poporului, Presedintelui si Guvernului direct, prin discutii cu reprezentantii acestuia si in scris cu ocazia mitingurilor din 28 decembrie 2015, 24 ianuarie si 6 martie 2016, solicitand retragerea/abrogarea Art. 40 din OUG 57/2015, ca neconstitutional. Acelasi lucru a fost sustinut de reprezentantii S.C.M.D. la televiziuni si in scris catre toti senatorii si deputatii Romaniei (mesajele: “Scrisoare deschisa Parlamentului Romaniei”, “Cum votati dvs. asa vom vota si noi” si “Nu legiferati discriminarea”).
S-a conturat fara nici o indoiala ca lovitura impotriva Legii 223/2015 provine de la juristii si finantistii M.Ap.N., grav vinovati fata de rezervisti prin sustinerea ilegala a masurilor criminale luate impotriva noastra de guvernarea Boc-Basescu. Din pacate, pozitia lor a fost si este sustinuta de presedintele si juristul A.N.C.M.R.R. care considera legea inaplicabila si OUG 57 o binecuvantare. Dupa schimbarea conducerii M.A.I., noua conducere tehnocrata a trecut de partea ordonantei si, o data cu ea, si dl. Dumitru COARNA, unul dintre cei sapte vicepresedinti ai S.N.P.P.C. si dl. Ion SURUGIU, presedintele S.N.A.P. Lor li s-au alaturat, pe ideea imbunatatirii ordonantei, ca reprezentanti ai Federatiilor Militarilor si o parte din persoanele care au luptat in ultimii patru ani, din interiorul S.C.M.D. pentru destabilizarea si desfiintarea acestuia.
Cu ajutorul rezervistilor mentionati, tehnocratii au declansat o ampla campanie de pacalire a activilor, in special la M.A.I. sa solicite trecerea in rezerva pana in data de 15 martie, ca altfel nu vor mai primi pensiile in cuantumul cuvenit. In urma acestei campanii diversioniste, de manipulare, s-a anuntat ca OUG 57 e atat de buna incat peste 400 de militari si peste 4000 de politisti au facut cerere de pensionare. Le-au facut si asteapta pentru ca totul este blocat si putinele decizii de pensionare semnate sunt pe legile basiste, abrogate cu 1 ianuarie a.c.
Punctual, dupa mitingul din 6 martie, conducerea S.C.M.D. a initiat/obtinut urmatoarele:
18 martie 2016
Raspunsul guvernului la cererile din 6 martie contine si precizarea: “Referitor la critica textului art. 6 din proiectul H.G. privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Art. 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, precizam ca norma juridica sus mentionata a fost eliminata”. (Adica primim banii abuziv retinuti de regimul Boc-Basescu fara sa se mai scada din ei asa-zisele amnistii fiscale)
24 martie 2016
O delegatie S.C.M.D./C.N.S.C. a purtat la Camera Deputatilor, la nivel vicepresedinti, discutii, solicitand abrogarea ca neconstitutionale si discriminatorii a urmatoarelor:
·        Art. 40 din OUG 57/2015
·        OUG nr. 95/2014 (care ii discrimineaza pe militari si pe adevaratii revolutionari)
·        Plx 813/2016 care ii discrimineaza pe creatorii militari fata de civili si, acceptand aberatia ca pensiile noastre de stat nu ar face parte din sistemul public, pe toti pensionarii militari si politisti, rapindu-le dreptul la bilete de odihna si tratament.
Urmare a acestor discutii, am obtinut urmatoarele:
·        Retragerea Plx 813/2016, care obtinuse toate avizele favorabile, de la plen (vot) la comisii, pentru inlocuirea amendamentului propus de M.Ap.N. cu cel al S.C.M.D., vizand definirea sistemului public de pensii prin prisma Pilonului I ca suma a pensiilor obligatorii de stat.
·        Participarea S.C.M.D./C.N.S.C. la dezbaterile pe proiectul de lege privind OUG 95/2014.
·        Referitor la Plx nr. 82/2016 (Proiectul de legiferare a OUG 57/2015) pe langa Comisia de munca, sa participe la raportul de prezentare ca raport comun si Comisiile de aparare, juridica si buget finante, avizele urmand a fi date de alte patru comisii.
·        delegatia mixta S.C.M.D./UNIPOL sa fie primita pentru sustinerea punctelor noastre de vedere de catre presedintii/reprezentantii Comisiilor de aparare si munca.
30 martie 2016
O delegatie S.C.M.D./UNIPOL a purtat discutii cu presedintele Comisiei de Aparare si reprezentanti ai Comisiei de Munca, sustinand respingerea pe neconstitutionalitate a Art. 40 din OUG 57/2015.
Drept urmare, cele doua comisii au inscris propunerea S.C.M.D./UNIPOL ca petenti de abrogare a Art. 40 si au invitat reprezentantii celor doua structuri sa participe la sedinta comuna a celor patru comisii raportoare din data de 5 aprilie.
31 martie – 4 aprilie
Urmare a actiunilor S.C.M.D./UNIPOL, M.Ap.N. a elaborat un proiect de ordin, semnat de ministrii Apararii, Internelor si directorul S.R.I., in data de 31 martie, catre presedintii comisiilor in cauza, ordonandu-le, ca in vremea lui Boc-Basescu, sa nu voteze nici abrogarea Art. 40 nici vreun amendament la acesta si sa trimita in Plenul Camerei textul OUG 57/2015 asa cum a fost stabilit in sedinta de guvern din 9 decembrie 2015. Drept urmare, pe data de 5 aprilie, nu a mai fost o sedinta comuna a celor patru comisii, ci doar a doua comisii (Munca si Aparare) pentru ca, la ora 10.15, sa fie retrasa si Comisia de Aparare, ramanand o singura comisie ca sa-si faca propriul raport, Comisia de Munca. Dar si din aceasta au disparut cea mai mare parte a liberalilor. Deci, in loc sa fie elaborat ieri raportul comun, acesta va trena.
5 aprilie 2016
La dezbaterile din Comisia de Munca, au fost prezenti secretari de stat de la Aparare, Interne, Finante si Munca si reprezentanti ai rezervistilor grupati, din pacate, in doua “tabere”. Pe de o parte, conducerea S.C.M.D. (Dogaru Mircea – presedinte, Balan Iosif, Pricina Valeriu, Caloian Monica – vicepresedinti, Mihai Vasile – de la Departamentul Juridic) conducerea UNIPOL (Marius Idita – presedinte, Balan Octavian si Boncu Marius - consilieri) si foarte multi reprezentanti a asociatiilor aviatorilor si ai neafiliatilor. Acestia au sustinut abrogarea Art. 40 din OUG 57. De cealalta parte, reprezentand S.N.P.P.C, S.N.A.P. si Federatia Militarilor (Dumitru Coarna si Ion Surugiu asistati de fostii scmd-isti Luminita Petrescu si Tudor Marian) care au sustinut OUG, pe motiv ca aplicarea legii ar fi “revoltatoare” fiindca “pensiile ar fi prea mari”, cu amendamentele admise in Senat, pe care si le-au asumat in calitate de autori, inclusiv acelea care au introdus, abuziv si nelegal, Ordinul Meritul Militar si pensia suplimentara (privata) in baza de calcul, ceea ce ar fi dus la scaderea bazei de calcul la 44% si la discriminarea militarilor, jandarmilor si pompierilor.
Presedintele Comisiei, dl. deputat Adrian SOLOMON a hotarat sa nu se respecte ordinea din Ordonanta, dat fiind numarul mare de rezervisti prezenti si, dupa Art. 5 al Ordonantei sa se dezbata direct Art. 40. Domnia sa a anuntat ca sunt doua puncte de vedere asumate, unul privind abrogarea Art. 40/OUG 57 sustinut de S.C.M.D., UNIPOL, sindicatele si asociatiile aliate si altul oficial, guvernamental, al promulgarii ca lege a ordonantei cu tot cu Art. 40, imbunatatit prin amendamente, sustinut si de domnii Coarna, Surugiu si reprezentantii Federatiei Militarilor.
La primul punct, incepand cu reprezentantii S.C.M.D. si UNIPOL, pozitia noastra a fost urmatoarea: Art. 40 trebuie abrogat, deoarece este o intreaga OUG in 30 de articole, strecurata miseleste ca articol, intr-o OUG care priveste salarizarea civililor si unde n-are ce cauta. Dovada ca doamna secretar de stat Otilia SAVA, vorbind de Art. 40, il numeste “ordonanta”, iar secretarii de stat de la finante si munca s-au retras pentru ca nu era de competenta lor, Legea 223/2015 neprivind bugetul de stat si Casa Nationala de Pensii ci bugetul déjà aprobat al M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I. si modul in care acestea inteleg sa se gospodareasca in interior. Art. 40 incalca 5 articole din Constitutia Romaniei, reprezentand un amestec nejustificat al Executivului in problemele Legislativului, si o jignire la adresa Parlamentului care a votat legea in cvasiunanimitate si a Presedintelui Romaniei care a promulgat-o. Pe langa faptul ca nu se justifica desfiintarea Legii 223/2015 printr-o ordonanta ordinara strecurata intr-o OUG, orice modificare a unei legi care reintroduce ordinea si legalitatea in sistem, va provoca noi discriminari si noi nemultumiri, alte valuri de procese, dovada ca textului Art. 40 i-au fost aduse amendamente in Senat si alte amendamente la amendamente in Camera Deputatilor. Haosul a fost provocat prin mintirea guvernantilor ca pensiile militarilor ar creste nesimtit deoarece s-au bagat drept repere in baza de calcul servicii si bunuri care nu constituie venituri (foi de drum, echipament, norma de hrana etc.) si s-a acreditat ideea ca baza de calcul ar avea in vedere 80% din totalitate acestor venituri, nu din veniturile salariale brute supuse impozitarii. In spatele acestei ofensive se ascunde meschinaria celor care nu vor sa se ia in considerare veniturile militarilor si politistilor din teatrele de operatii, a celor care se sperie de volumul mare de munca necesar recalcularii si, in special, frica penalilor kaki de a nu raspunde pentru excesul de zel manifestat in slujirea ordinelor basiste impotriva rezervistilor, in special prin aplicarea OUG 1/2011. S-a sugerat Comisiei sa se ceara Curtii de Conturi, rezultatul auditului din 2012, solicitat de S.C.M.D. si ministrul de atunci al Apararii, liberalul Corneliu Dobritoiu. A fost taxata drept diversiune ordinara modul in care, indeosebi politistii au fost pacaliti sa-si ceara pensionarea pentru a se acredita ideea ca OUG 57/2015 este benefica.
In replica, dl. Dumitru Coarna a reiterat ideea propagandistica a M.Ap.N. ca prin aplicarea Legii 223/2015, pensiile militarilor si politistilor ar devni prea mari deci imorale si a amenintat in direct ca, daca ordonanta este respinsa, Legea 223/2015 nu va mai fi aplicata. Chestionati asupra acestei tampenii, reprezentantii de fata ai Guvernului au negat cu vehement existenta vreunui proiect in acest sens, deoarece prevederile basiste in domeniu au fost abrogate cu data de 1 ianuarie 2016. Aici s-au produs altercatii intre domnul Coarna si presedintele S.C.M.D. care, sustinut de domnul deputat Nicolae Mircovici, l-a intrebat ale cui interese le reprezinta, ale Guvernului sau ale rezervistilor, intrucat a inceput sa vorbeasca exact ca Boc si ce urmareste sa ajunga, chestor sau deputat?
La punctul privind amendamentele, marea majoritate a amendamentelor Federatiei Militarilor n-au fost asumate de nici un deputat si au fost respinse. In ceea ce priveste amendamentele de la Senat, asumate ca autor de dl. Coarna si prietenii domniei sale, acestea au fost modificate in sensul Legii 223/2015. Au ramas plafonul de 100% si procentul de 80%, deputatii, in frunte cu doamna Rovana PLUMB, domnul Nicolae MIRCOVICI si presedintele de sedinta, intelegand ca Meritul Militar este instituit de o alta lege, ca adauga o indemnizatie la pensia de stat, constituind o motivatie pentru militari si politisti sa-si duca pana la capat cariera si ca pensia suplimentara este in fapt o pensie privata, altceva decat pensia militara de stat. A baga pensia suplimentara in baza de calcul a pensiei militare de stat inseamna nu numai a legifera un furt calificat, cum s-a exprimat presedintele S.C.M.D. ci si a declansa procesul confiscarii pensiilor private ale civililor din Pilonii II, III si IV. Mai mult, a pastra aici amendamentele din Senat cu aceste precizari, ar insemna reducerea dreptului la pensie al tuturor rezervistilor la 44% iar al militarilor profesionisti, inca activi, la 44% din salariul minim pe economie.
Comisia a ramas in pronuntare. Rezervistii s-au retras, nu inainte ca S.C.M.D. si UNIPOL sa precizeze inca odata ca legea este reparatorie, restaurand statutul de rezervist, nu ordonanta care ciunteste drepturile tuturor, lovind in mod deosebit agentii, militarii profesionisti (caporalii), subofiterii si maistrii militari si categoriile speciale (piloti, parasutisti, scafandri, marinari, radiolocatoristi, specialisti in cercetare diversiune, in informatii si contrainformatii etc.).
Urmeaza ca saptamana viitoare, sa aiba loc dezbaterile in Comisiile de Aparare, Juridica si Buget, Finante, in vederea intocmirii raportului comun de inaintare a Plx nr. 82/2016, plenului Camerei Deputatilor, cu recomandarea abrogarii Art. 40 din OUG 57/2015 sau votarii acestuia cu amendamentele admise la Comisia de Munca si a celor care vor mai apare.
Cu regretul ca prelungirea dezbaterilor ne-a impiedicat sa mergem la Comisia de Munca a Senatului unde s-a discutat Proiectul Legii sindicatelor, initiat de senatorul Ioan GHISE, la propunerea S.C.M.D., UNIPOL, Aliantei Nationale Feroviare, Federatiei Nationale a Muncii, Sindicatul Tinerilor Profesori si altor structuri sindicale din C.N.S.C., avem onoarea sa va salutam, transmitandu-va hotararea conducerii S.C.M.D. de a se bate pana la capat pentru reinstaurarea normalitatii si a dreptului la viata al  rezervistilor impreuna cu UNIPOL, alte sindicate din M.A.I. care si-au anuntat déjà participarea si ONG-urile rezervistilor a caror colaborare am apreciat-o in mod deosebit in ultimile luni.
HONOR ET PATRIA! VAE VICTIS!

Biroul Operativ Central al S.C.M.D.
OPINIA UNIUNII NATIONALE A POLITISTILOR (UNIPOL)
DESPRE DEZBATERILE DE IERI 05.04.2016 DIN COMISIA DE MUNCA A CAMEREI DEPUTATILOR PRIVIND
ART. 40 DIN OUG NR. 57/2015

Marți, 05.04.2016, între orele 10:00-16:10, la Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților a avut loc ședința de lucru pentru susținerea și dezbaterea amendamentelor la PLx 82/2016 – Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
Delegația sindicatului nostru a susținut cu fermitate, alături de delegația  Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – SCMD, punctul de vedere al amendării legii în sensul abrogării complete a art. 40 din OUG nr.57/2015, principalul argument fiind acela că modificarea, de către guvern a Legii nr. 223/2015 prin OUG nr. 57/2015, încalcă flagrant principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 al (4) din Constituția României, fiind o tentativă grosolană a executivului de a uzurpa puterea legislativă parlamentară, în scopul subminării încrederii cetățenilor în legile organice și în puterea legiuitoare a Parlamentului României.
Din nefericire, nu toate organizațiile sindicale prezente la dezbateri au apărat acest principiul constituțional, o parte dintre acestea (SNPPC, SNAP) situându-se pe poziții de apărători ai OUG nr. 57/2015, unele dintre argumentele prezentate de către acestea dovedind că strategia guvernului de subminare a încrederii cetățenilor în puterea legiuitoare a Parlamentului României deja dă roade (au susținut, de pildă, că au informații  că Guvernul României deja pregătește o ordonanță de prorogare a aplicării Legii nr. 223/2015 până la 01.01.2017, pentru situația în care Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 nu trece de Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților în forma propusă de către Guvern).
Poziția disonantă în susținerea amendamentelor, abandonarea principiilor de drept și argumentația de contabili în slujba Guvernului ale liderilor SNPPC, SNAP a fost atât de evidentă încât președintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților le-a atras atenția acestora că sabotează interesele profesionale ale membrilor de sindicat. Spre exemplificare, este de neînțeles, prin prisma rațiunii activității sindicale, îngrijorarea acestor lideri, exprimată în dezbateri, că prin aplicarea prevederilor Legii nr. 223/2015 nemodificate și completate prin vre-o ordonanță de guvern, unele dintre pensiile militarilor și polițiștilor ar putea ajunge la un cuantum brut mai mare decât salariile nete în plată. Adevărata problemă este, în realitate, că atât în MAI, în MApN și poate și în SRI, încă există personal foarte prost plătit, ceea ce conduce inevitabil la o bază de calcul foarte mică pentru pensiile militare ale acestora.
În opinia noastră, majoritatea covârșitoare a nemulțumirilor exprimate de către liderii sindicatelor sus-amintite, legate de aplicarea întocmai a prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, nu au nici o legătură cu această lege, acestea fiind pur și simplu generate de decalajele salariale între arme, corpuri, eșaloane din cadrul MApN, MAI și SRI (fiind, în ultimă instanță, generate de inexistența unei legi echitabile a salarizării).
Din partea MAI, la dezbateri a participat chestorul de poliție Lucian-Ioan MUNTEAN, director al Casei de Pensii Sectoriale a MAI, care a argumentat că art. 40 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 era necesar deoarece Legea nr. 223/2015 este neclară în ceea ce privește sintagma ,,venituri brute realizate” din cuprinsul art. 28 din lege, care definește baza de calcul a pensiei militare, creând astfel posibilitatea unor polițiști ,,băieți deștepți” să aducă adeverințe de salariu de la 5-6 universități private pentru a ,,umfla artificial” baza de calcul prev. de art 28 din lege. Apreciem că argumentul domniei sale este manipulator, în logica expusă alți ,,băieți deștepți” putând aduce adeverințe de câștiguri la loterie, pentru a putea frauda legea. În altă ordine de idei, orice lege poate fi fraudată, ,,băieți deștepți” au existat și vor exista, însă acest aspect nu are legătură cu legea pensiilor ci cu vigilența și eficacitatea organelor de anchetă penală.
Cu toate interferențele negative ale intervențiilor peste rând ale liderilor grupului sindicatelor pro-guvernamentale, delegațiile UNIPOL și SCMD au reușit să convingă membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților cu privire la următoarele aspecte esențiale:
§  sporul procentual la cuantumul pensiei militare, prev. de art. 108 din L223/2015, provine din pilonul II al sistemului de pensii și nu poate face obiectul includerii și plafonării în pensiile stabilite în Pilonul I (din care fac parte si pensiile militare de stat). Militarii (ca și polițiștii, până în anul 2002 și după) au contribuit, prin efectul legii, la constituirea Pilonului II, urmând ca, la deschiderea dreptului la pensie, pensia militară să fie SUPLIMENTATĂ cu între 13-22%, pensie privată, în funcție de stagiul și perioada de cotizare (conf. Lg 27/1966, Decretului 232/1986, OUG 31/1998 și ulterior Lg. 19/2000);
§  sporul procentual la cuantumul pensiei militare, prev. de art. 11 din Legea  80/1995privind statutul cadrelor militare și legislația ulterioară (Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri și Legea nr. 574/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiştri militari, subofiţeri şi pentru funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri) ține de beneficiile sistemului naţional de decoraţii al României (Cancelaria Ordinelor), nu provine din vreunul dintre piloanele sistemului de pensii și nu poate face obiectul includerii și plafonării în pensiile militare de stat.

Din cadrul sindicatului nostru la dezbateri au participat Marius Idita –  președinte, Col. (r) Bălan Octavian – consilier – și cms. șef dr. Marius Boncu – consilier, iar din partea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – SCMD, Col.(r) dr. Mircea DOGARU – președinte, Gl. Fl. Aer. (r) Bălan Iosif – secretar general (interimar), Col. (r) Pricina Valeriu – vicepreședinte și Col. (r) Caloian Monica – Coordonator Departament Juridic.

luni, 28 martie 2016

NU LEGIFERATI DISCRIMINAREA !



-In atentia tuturor deputatilor, indiferent de culoare politica-

        Doamnelor si domnilor deputati,

         Maine, marti 29 martie, veti dezbate in plen Plx nr. 813/2016. Daca il veti vota, veti legifera discriminarea militarilor si politistilor deoarece este un amendament absurd la Legea nr. 8/2006, inventat “pe principiul caprei” de catre Mafia kaki pentru ca aceasta nu suporta rasplatirea valorii autentice!
In fapt, amintita lege instituie, pentru membrii uniunilor de creatori pensionari, o indemnizatie de 50% din valoarea pensiei, fara a depasi doua salarii minime pe economie. Aceasta indemnizatie a fost acordata si creatorilor militari si politisti inca din 2006 (nu din 2011, dupa aparitia fraudei parlamentare Anastase, numita Legea nr. 263/2010, cum va minte Mafia kaki) ca pensionari ai sistemului public de pensii desi aveau si atunci legi speciale (Legea nr. 164/2001 si Legea nr. 179/2004).
         Cu data de 1 ianuarie anul acesta, sub pretextul intrarii in vigoare a Legii pensiilor militare de stat (nr. 223/2015) toate indemnizatiile de creatie ale scriitorilor, poetilor, compozitorilor, interpretilor etc. au fost sistate sub pretextul ca acestia nu ar mai face parte din sistemul public de pensii. Si, pe cale de consecinta, si dreptul la bilete de odihna si tratament al tuturor pensionarilor militari si politisti, membri sau nu ai unor uniuni de creatori!
         La protestele noastre, adresate necunoscatorilor limbii romane, de la Casa Nationala de Pensii Publice si de la Ministerul Muncii, in loc sa produca un amendament la Legea nr. 8/2006 care sa explice ca in sistemul public de pensii intra toate pensiile obligatorii de stat, ale Pilonului I, celelalte facand parte din sistemul privat (Pilonii II, III si IV), un al treilea sistem, pe langa public si privat, neexistand, Mafia kaki a produs Plx nr. 813/2016, prin care se arunca si militarilor o pomana de … 10%.
         Asadar, Legea nr. 8/2006 va acorda un drept castigat si care are legatura cu talentul, munca depusa in particular si cotizatia platita individual la uniunea de creatori, nu cu haina creatorului, CU DOUA UNITATI DE MASURA: 50% PENTRU CIVILI SI 10% PENTRU MILITARI.
         Va transmitem rugamintea de a nu vota aceasta aberatie care ii va permite Guvernului Ciolos o viitoare “reparatie” legala in sensul reducerii tuturor indemnizatiilor de creatie (si ale civililor) la 10% si de a introduce in textul legii, spre edificarea necunoscatorilor limbii romane, explicatia ca sistemul public de pensii cuprinde totalitatea pensiilor obligatorii de stat (Pilonul I) indiferent de legea care le-a instituit (generala sau speciala). Va rugam sa luati in consideratie si faptul ca legi speciale de pensii au si magistratii, pilotii, grefierii, functionarii publici din Parlament si Curtea de Conturi, fara ca cineva sa inventeze vreun sistem de pensii “magistral”, “piloteal”, “greferial”, “functionareal” etc. asa cum au inventat, in noaptea mintii “sistemul militar de pensii”.

      Cu multumiri anticipate,
      Presedintele S.C.M.D.,
 Col.(r) dr. Mircea DOGARU

luni, 21 martie 2016

Catre,
COMISIA PENTRU MUNCA SI PROTECTIE SOCIALA A CAMEREI DEPUTATILOR
Domnului Presedinte SOLOMON ADRIAN

        Domnule Presedinte,

         Prin prezenta, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) si ONG-urile asociate ale rezervistilor proveniti din Armata, Interne si Servicii, va solicita sa analizati din punct de vedere constitutional si sa dati aviz negativ urmatoarelor, aberante, initiative legislative:
                               -Art. 40 din OUG nr. 57/2015, deoarece constituie o ordonanta in sine, in 30 de articole, strecurata intr-o OUG care stabileste salarizarea civililor pe 2016 desi are ca obiect anularea neconstitutionala a unor prevederi ale  Legii nr. 223/2015 a pensiilor militare de stat;
                               -Plx. 813/2016, propus ca amendament al Legii nr. 8/2006. In fapt, in loc sa se precizeze in lege ca din sistemul public de pensii fac parte toate pensiile obligatorii de stat, indiferent de legea care le stabileste, ca pensii ale Pilonului I, deci inclusiv pensiile militarilor si politistilor, magistratilor, pilotilor, grefierilor si ale altor categorii cu legi speciale, perpetueaza aberatia existentei unui alt sistem, pe langa cele doua existente (public si privat) si LEGALIZEAZA DISCRIMINAREA militarilor si politistilor, prevazand ca indemnizatiile de creatie instituite prin lege sa aibe cuantumuri diferite pentru civili (50%) si militarii si politistii in rezerva (10 %). Urmare a acestei aplicari a legii cu doua unitati de masura, toti rezervistii, nu numai membrii uniunilor de creatie, si-au pierdut integral, de la 1 ianuarie 2016 si dreptul la bilete la tratament si odihna.
      
          Propunem ca amendarea Legii nr. 8/2006 sa se faca prin precizarea ca din sistemul public de pensii fac parte toti detinatorii pensiilor obligatorii de stat, indiferent de legea prin care acestea au fost instituite.

      Cu multumiri anticipate,
      Presedintele S.C.M.D.,

 Col.(r) dr. Mircea DOGARU

P.S. Aceasta adresa a mai fost trimisa si presedintilor comisiilor: juridica, de disciplina si imunitati, aparare, ordine publica si siguranta nationala, buget, finante si banci si pentru egalitate de sanse pentru femei si barbati.

joi, 17 martie 2016

SCRISOARE DESCHISA
SECRETARULUI GENERAL AL GUVERNULUI
Domnul Sorin-Sergiu CHELMU

Domnule Secretar General,

Asumandu-mi intreaga raspundere pentru cele ce urmeaza, incep prin a va multumi pentru efortul depus de dvs. si de doamna Ministru pentru Consultare Publica si Dialog Civic, pentru a incropi un raspuns la solicitarile SCMD/CNSC, inaintate dvs. cu ocazia mitingului din 6 martie a.c. Un raspuns perfect inutil deoarece noi am solicitat Premierului si nu ministrilor, sa-si tina promisiunea facuta public la 24 ianuarie a.c., de a dialoga cu noi, pe tema unui grafic al rezolvarii problemelor in discutie. Opiniile ministrilor de resort (Munca, Finante, Aparare) nu ne intereseaza, deoarece sunt rezultatul actiunii mafiilor din aceste ministere pe care domniile lor si-l insusesc prin semnatura, fiind totalmente rupti de realitatea romaneasca.
Din politete si numai din politete, reiau solicitarile, analizand aberantele raspunsuri:
1.     Am solicitat abrogarea Art. 40 din OUG nr. 57/2015 ca neconstitutional si aplicarea imediata, prin Ordinul comun, a Legii nr. 223/2015. In fapt, in conditiile in care intreg Guvernul, in frunte cu Premierul, afirma ca un OUG nu poate, constitutional, anula o lege organica, OUG nr. 57, care se refera la salarizarea civililor in 2016, face praf … Legea pensiilor militare de stat. Si aceasta pentru ca, in mod ticalos, contine Art. 40 format din …30 de articole, care modifica legea respectiva.
Dovada ca am avut dreptate, adevaratii autori s-au grabit sa modifice in Parlament … modificarea, mintind, in intentia de manipulare, ca revin la prevederile legii privind plafonul de 100% si coeficientul de calcul de 80%. Atunci de ce mai este nevoie de ordonanta si nu se aplica, pur si simplu, legea? Pentru ca, in fapt, este vorba despre un nou furt calificat, in baza de calcul fiind introduse elemente care nu au ce cauta: pensia suplimentara (16%) instituita in 1967 si care ne-a privat, ca militari activi, de pana la 25% din venitul net si Ordinul Meritul Militar (20%). Scazand din 80%, 36%, rezulta ca eroii nostri, schiloditi prin Afganistan, carora nu li se ia in calcul venitul din teatrul de operatii, vor beneficia de o pensie de 44% din venitul minim pe economie. Or, asta inseamna, pur si simplu atentat la sistem si tradare nationala.
In raspuns, domnul ministru Motoc arunca “pisica” in curtea Parlamentului, fara alte comentarii, doamna ministru de Finante in curtea Ministerului Apararii si a M.A.I., pe care ii demasca drept “coinitiatori” iar doamna ministru Claudia-Ana Costea, dupa ce arunca enormitatea ca “pensionarii militari nu mai sunt integrati in sistemul public de pensii” pe care il gestioneaza ministerul d-sale, se derobeaza, afirmand: “Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale nu a initiat nici un demers cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 223/2015”. Absurd! Doamna in cauza ar trebui sa stie ca exista doar doua sisteme de pensii, public si privat si ca, oricum, chiar potrivit explicatiei aberante a d-sale, la 9 decembrie 2015, cand s-a strecurat pe sest in sedinta de Guvern si in OUG nr. 57/2015, ticalosia numita Art. 40, eram inca sub incidenta Legii nr. 263/2010, deci in parohia sa.
In ceea ce-i priveste pe “coinitiatori”, ii stim cu nume si grad. Apartin “Mafiei kaki”, fiind cei care isi bat joc de noi in mod sistematic de 7 ani, care s-au impotrivit aparitiei Legii nr. 223/2015 si se impotrivesc astazi aplicarii ei, pentru ca sunt penali, vinovati fiind de ilegalitatile comise la aplicarea OUG nr. 1/2011, in favoarea basistilor cu “stele”. Doriti amanunte, solicitati Curtii de Conturi rezultatul auditului executat la M.Ap.N. in 2012. Si sunt periculosi pentru ca au complici printre beneficiari, ambitiosii care se viseaza maresali si dusii cu pluta, pe care dementa senila ii face usor de manipulat.
2.     Pentru abrogarea Art. 6 din Proiectul de Norme pentru aplicarea Art. 121 din Legea nr. 223/2015, s-ar parea ca trebuie sa va multumim, fiindca ne anuntati ca a fost eliminat, dar H.G. nr. 146 publicat in M.O. nr. 193/15.03.2016, lasa loc la atatea interpretari, incat “Mafia kaki” va gasi solutii, pentru a se acoperi, sa ne dea mai nimic din sumele abuziv retinute militarilor, de tandemul Boc – Basescu. Ne putem astepta la orice din partea penalilor care au gasit solutii pentru neaplicarea hotararilor definitive si irevocabile ale tribunalelor, favorabile noua, inclusiv pentru blocarea executorului judecatoresc, singurul caz in care SCMD a invins Mafia juridica, fiind al d-lui vicepresedinte col. (r) Victor Popescu, datorita tenacitatii acestuia.
3.     In ceea ce priveste discriminarea rezervistilor M.Ap.N. si M.A.I., membri ai uniunilor de creatie, constat ca interpretarea imbecila a Legii nr. 8/2006, prin care li s-au retras si indemnizatiile de creatie si biletele la statiunile de odihna si tratament, se mentine. Rog transmiteti doamnelor ministru, ca, guvernat de mai multe legi, sistemul public de pensii corespunde Pilonului I al pensiilor obligatorii de stat, in care se incadreaza si beneficiarii de legi speciale (militari, politisti, magistrati, piloti, grefieri, functionari publici din Parlament si Curtea de Conturi), al doilea sistem, cel privat corespunzand Pilonilor II, III si IV. De asemenea ca argumentatia “Mafiei kaki”, potrivit careia rezervistii au fost privati de drepturi, datorita Legii nr. 223/2015, nu tine, deoarece rezervistii beneficiaza de Legea nr. 8/2006 nu din 2011, ci, chiar din 2006. Este vorba despre membrii Uniunii Scriitorilor, proveniti din Armata, Interne si Servicii. S-a incercat si in 2006, cand functionau legile speciale nr. 164/2001 si 179/2004, sa fie privati de indemnizatii dar n-a tinut pentru ca au castigat in justitie. Uniunile compozitorilor si interpretilor au fost atestate mai tarziu, asa cum astazi se afla in Parlament legea de atestare a UZP (ziaristii profesionisti). Dovada ca avem dreptate, este aberanta tentativa de a introduce, in locul obligativitatii cunoasterii limbii romane de catre demnitari, a “propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 8/2006 (nr. PLX 813/2015)” prin care, insa, discriminarea militarilor va fi legiferata. In timp ce creatorii pensionari civili vor primi o indemnizatie de 50% din pensie, cei militari vor primi doar … 10%. Aveti ceva cu militarii? Unde, pe planeta Pamant o lege opereaza cu doua unitati de masura?
4.     Despre strecurarea frauduloasa in baza de calcul a pensiei militare de stat, si a pensiei suplimentare, stabilita inca din 1967, v-am raspuns la punctual 1.
5.     La solicitarea abrogarii insultatoarei OUG 95/2014, falsificatoare de Istorie, si repunerii imediate in drepturi a beneficiarilor civili si militari ai Legii nr. 341/2004, ca si in cazul solicitarilor rezervistilor, ministrii dvs. ii arunca pe oamenii disperati in bratele asasinului, adica ale autorului ordonantei, … Secretariatul de Stat pentru nu se stie ce, fiindca este absurd sa inventezi si sa amesteci, participantii la evenimentele din 1989 cu inexistentii jertfiti ai inexistentei revolte anticomuniste de la Brasov (pentru ca revoltatii erau comunisti si revolta era impotriva unei guvernari socialiste), cu “victimele mineriadelor” si cu, de ce nu, victimele cruzimilor unguresti de la Bobalna sau din 1940. Aici este vorba despre deturnarea fondurilor pentru revolutionari si despre rasplatirea unor fideli basisti, care au fost transformati in eroi “cu rol determinant” la 26 de ani de la evenimente. “Eroi”, da, dar in devalizarea Tarii! Este vorba despre o noua discriminare a militarilor dar si a “tinerilor frumosi si liberi” manipulati in 1989 si care, astazi, se afla in pragul sinuciderii. Spre edificare, va recomand sa luati legatura, in acest sens, cu dl. Mateiu Ion din Campulung Muscel, simplu muncitor, care dovedeste insa mai mult patriotism si mai mult bun simt decat toti membrii Guvernului si Parlamentului la un loc. Iar mizeria in cauza merge mai departe “pas cu pas” in conditiile in care toate caiafele straine si agentii lui Soros inventeaza noi legi de destructurare a statului si a natiunii, proclamandu-si setea de pedepsire post factum a inexistentului comunism. Daca se mai insista pe aceasta tema, voi iesi, ca istoric, cu analiza pregatirii si faptelor teroristilor reali, antrenati pe malurile Volgai, Rinului, Balatonului, Potomacului si Senei.
6.  Referitor la Proiectul de Lege privind salarizarea unitara, varianta Ponta, pentru care am cerut avizul favorabil al Guvernului, ministrii dvs. bat campii despre Memorandumul constituirii unui grup de lucru care sa realizeze la “pastele cailor” sau, daca vreti, la “calendele grecesti” un alt Proiect, “in vederea eliminarii disfunctionalitatilor aparute in apararea Legii-cadru nr. 284/2010”. O lege pe care Basescu nu a aplicat-o niciodata.
7.   Referitor la salariul minim pe economie, noi am cerut sa fie dat in aprilie, pentru ca tinerii sa aiba ce pune pe masa de Pasti iar dvs. ne imbatati cu cifre.
8.     Referitor la un nou Proiect de lege a pensiilor pentru civili, ministrii dvs. bat campii “cu nesustenabilitatea”, punctului de pensie echivalent cu 45% din salariul mediu brut, cu repararea propriilor greseli in aplicarea Legii nr. 263/2010, cu botezarea drept “marire”, a corectiei cu rata inflatiei si cu amestecarea, in continuare, in cadrul “Experimentului Romania”, a pensiilor cu ajutoarele sociale, indemnizatiile si rentele. Credeti ca noi nu stim ca marii asasini economici mondiali, pe care acest Guvern ii slujeste, vor sa schimbe statutul juridic al pensiei de “drept patrimonial dobandit” cu acela de ajutor social pe care sa ti-l dea cand au chef, cum au chef si daca au chef? Intrebarea este… ce slujeste acest Guvern? Bunastarea cetatenilor Romaniei sau rapacitatea comunistilor (globalistilor) adica a marilor asasini corporatisti care vor sa stoarca lunar de pe vita cazuta in genunchi, numita Romania, un milliard de euro?
9.     Am solicitat ca a 13-a pensie, prevazuta prin H.G., de vechiul Guvern, pentru a fi data pensionarilor saraci, de Craciun, sa fie data tot prin H.G. de Pasti, or, ministrii dvs. inmormanteaza definitiv problema, aruncand pisica in curtea Parlamentului, ca Proiect de lege, absolut fara sansa.
10. In problema actiunilor de preluare frauduloasa, de catre Mafia imobiliara, a spitalelor CFR, in perspectiva urmand cele militare, nu ne raspundeti, dar ne raspundeti la cererea la care noi am renuntat, privind dreptul de preemtiune al Antenei 3, deoarece chiriasul a renuntat la contract.
11. La cererea de redeschidere a Fabricii de Apa Grea de la Severin, nu ni se raspunde iar in privinta sistarii imediate a disponibilizarilor si lichidarii unor capacitati de productie, suntem trimisi in bratele Mafiei imobiliare adica ale complicilor interni ai marilor asasini economici internationali.
In concluzie, domnule Secretar General, constatand decizia domnului Ciolos de a executa intocmai si la timp si „pas cu sas”, ordinele externe primite, intr-un dispret profund fata de tot ceea ce inseamna societatea romaneasca reala, vom continua „cu decenta” dialogul de surzi cu Guvernul dvs., strigand in strada, ca sa va facem placere, „DEMISIA”, „JOS CIOLOS”, „NU VA FIE FRICA SI IOHANNIS PICA” etc, pentru ca am inteles ca Guvernul dvs. se teme de un singur lucru ce i-ar putea altera imaginea in ochii stapanilor externi - miscarile stradale, neorchestrate de banii lui Soros. Parlamentarii, in schimb, se tem si de VOT si vom avea grija sa le raspundem la urne, pe masura votului dat de ei ordonantelor de urgenta si initiativelor legislative care ne intereseaza. Iar pentru ca dvs., ca persoana, v-ati dovedit fair-play, imi permit sa va dau un sfat prietenesc – parasiti, cat mai aveti timp, aceasta cloaca guvernamentala antinationala care va distruge si energia si nervii si imaginea.

      Al dvs.,
      Presedintele S.C.M.D.,

 Col.(r) dr. Mircea DOGARU