miercuri, 2 decembrie 2020

 

ACTIUNI S.C.M.D. IN CAPITALA, DE ZIUA UNIRII

Miercuri 25 noiembrie a.c., presedintele Romaniei anunta ca anul acesta nu va fi parada militara de 1 Decembrie, la Arcul de Triumf, datorita pandemiei ci doar o ”extrem de restransa” ceremonie pentru ”ambasadorii straini, medici si personalul medical”. Un cor de lingatori de clante, se perinda pe la televiziuni, aratand ca Armata nu are nici o legatura cu Unirea si cu monumentul in cauza. Pana si Basescu avea sa-i contrazica!

Vineri 27 noiembrie a.c., S.C.M.D. lansa chemarea, catre rezervisti la ”Plimbarea verde”, intre orele 11.00 si 13.00. Adica, macar rezervistii sa cinsteasca jertfa milioanelor de eroi ai neamului si sa reinvie gloria celor care au trecut pe sub Arcul de Triumf.

Sambata 28 noiembrie a.c. ... coincidenta! Presedintele anunta ca va avea totusi loc o parada militara cu... 150 de ostasi, intre orele... 11.00 si 13.00.

Duminica 29 noiembrie a.c., S.C.M.D. anunta ”Plimbarea verde” pentru orele 13.00-15.00, ca sa nu-l deranjeze pe dl. presedinte.

Luni 30 noiembrie a.c.... alta coincidenta! Domnul Vela anunta inchiderea zonei intre orele 07.00 a.m. si 16.00 p.m., cu toate strazile adiacente si excluderea cu desavarsire a publicului. Transportul in comun a fost sistat. Pana si Basescu, pe care nu credeam ca o sa-l citam vreodata, a subliniat ca de 1 Decembrie, Armata Tarii defila pentru popor. Anul acesta, invocand pandemia, care va lua pauza doar pe 6 decembrie, presedintele a dat flit si Armatei si Poporului!

Coincidente amuzante au avut loc si in Parcul Carol, unde, pe 1 Decembrie, an de an, incepea din zori ceremonia depunerii de coroane la Mormantul Ostasului Necunoscut, intru cinstirea celor care s-au jertfit pentru Neam si Tara. Anul acesta, au fost cinstiti doar eroii civili anti-Covid. Invitat, dupa 6 luni de pauza ordonata, de catre RTV sa transmit de acolo impresii la orele 7.00 si 08.00, am fost in zori la Monument cu un mic grup de membri S.C.M.D., intre care istoricul militat dr. Robert Stanciugel. In uniforme vechi, fara grade si cu sapca S.C.M.D. inscriptionata ”Rezervist discriminat”. Portile erau inchise, resturile de zapada si mizeria faceau peisajul dezoland, parcul era pustiu, nu se zareau nici macar caini cu covid in coada!

La vederea echipei RTV, comandantul garzii, istet si cu prezenta de spirit, a trimis repede 2 soldati in uniforme uzate de instructie, pe post de garda de onoare. Am subliniat in transmisii ca nici o ceremonie nu este pregatita acolo, ca mandrii dorobanti lipsesc. Ca si zecile de coroane de flori de alta data! Bietul comandant a schimbat ”plantoanele” la 10 minute, ca sa se vada activitate iar dupa incheierea transmisiunilor noastre, la 08.30, a pus soldatii sa mature, sa curete zapada (mai putin de pe tunuri) si a chemat de acasa, ostasi in uniforma de oras. Dorobantii au ramas la Plevna. A facut rost si de coroane, astfel incat, cand reprezentantii USR-ului si ai unui ONG, care au venit sa cinsteasca eroii pe barba lor, sa nu gaseasca locul pustiu.

La ora 10.00, la invitatia Sindicatului Angajatilor din Primaria Sectorului 1, o delegatie a S.C.M.D. a fost prezenta la ceremonia organizata de primarie, la Monumentul Eroilor din Bulevardul Gloriei (cartier Damaroaia). Au depus o coroana din partea S.C.M.D. dl. vicepresedinte lt.col. (r) Catalin Apostol si dl. secretar lt.col. (r) Dumitru Rinciog.

La Arcul de Triumf ceremonia a durat 24 de minute, cu tot cu onorul dat de garda spatelui prezidential. Discursul presedintelui s-a axat pe chemarea la unitate, pe eroismul luptatorilor anti-Covid si pe necesitatea de a vota, pe 6 decembrie ”un Parlament cu oameni mai onesti, mai muncitori si mai buni”. Dupa care s-a urcat in masina si a plecat, lasand masca liota de generali avansati pe 27 noiembrie, care erau in partea dreapta, pe post de ambasadori. Talonat de seful S.M.A., dl. ministru Ciuca (ambii in civil, ambii declarati infectati cu Covid si ambii sfidand, prin urmare, legea privind izolarea) a ramas sa faca fata presei, in nota caracteristica si vizibil emotionat. N-am remarcat proaspat avansatii generali – yesmani, in rezerva si in retragere! Ori nu exista ori sunt dati in M.O. la secret!

Intre 13.00 si 15.30 (cand fortele de ordine, tinute acolo degeaba, s-au retras), impreuna cu membrii S.C.M.D. convocati de dl. vicepresedinte col. (r) Florea Cristescu, si cativa protestatari din Piata Victoriei, am putat discutii cu grupuri de tineri pe teme de istorie reala si rolul Armatei, astazi batjocorita, la infaptuirea idealurilor neamului si pastrarea unitatii nationale. Acestea au fost filmate de studenti de la Regie si Film. Ne-am retras la 15.30 odata cu fortele de ordine.

In conluzie, Sarbatoarea Nationala de anul acesta a fost o zi trista, pentru un popor trist si sistematic mintit, inselat, manipulat, furat si, mai nou, decimat!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Niciun comentariu: