Premierul Romaniei ii considera nesimtiti pe militarii care ii sustin reforma pensiilor!...

vineri, 29 decembrie 2023

 

LA MULTI ANI!

Cu ocazia trecerii in Noul An, Comitetul Director al S.C.M.D. ureaza tuturor membrilor si partenerilor sindicatului un Revelion reusit si un calduros ”La Multi Ani!”.

Fie ca Dumnezeu sa ne daruiasca in 2024, intru implinirea dreptatii sociale si nationale visate, ”mintea românului cea de pe urma”, incat sa actionam toti potrivit vechiului dicton…”Nu pot fura ei cat putem vota noi!”. Prezentandu-ne toti la vot, vom evita sa votam in lipsa, vom trimite tradatorii sub prag si vom ingusta listele prostilor lacomi si fuduli!

Doamne-ajuta!

p. C.D. al S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 28 decembrie 2023

 

 

CRACIUN INSÂNGERAT

Solidari, ca rezervisti, transmitem condoleante greu incercatei familii Baiceanu.

Solidari, ca români si ca oameni, transmitem condoleante tuturor familiilor pe nedrept lovite de tragedia de la ”Ferma dacilor”, incepand cu cea mai greu incercata – accea a patronului.

Dumnezeu sa-i ierte pe cei prematur disparuti!

Constatam, insa, ca, dupa zoaiele comunistoide aruncate, juridic si mediatic, despre decembrie 89, asupra aparatorilor Tarii, in dispretul Adevarului si Istoriei reale, de un foarte tanar detinator de ”pensie nesimtita”, a carui cariera militara s-a desfasurat, pe foarte repede-inainte, sub pulpana ministrilor politici ai Apararii, decembrie 2023 ne-a lovit cu un nou Craciun insangerat!

Un incendiu declansat concomitent, pe arie larga, a mistuit violent componentele unui asezamant montan, amintind de precedentele de la ”Colectiv” si ”Bamboo”.

Din lipsa de probe, ne pastram gandurile pentru noi, dar cerem Politiei sa-si faca profesionist si pana la capat, datoria! Si, mai ales, la vedere, indiferent de consecinte! Pentru ca nimeni (cu exceptia magistratilor) nu e mai presus de Lege!

Cerem, de asemenea, posturilor TV sa stopeze elanul necrofag si diversionist al pseudo-teleastilor si parerologilor (multi, foste trompete basiste ori ”vacciniste”) care loveste, cu nesimtire, lansand ipoteze aberante, familiile indoliate, mult prea lovite si ocupate cu ritualul crestin, ca sa poata riposta. Executia ritualica, pe catafalc, nu este proprie poporului român ci ”religiei” kominterniste a tradatorilor si invadatorilor sai, care, la adapostul diversiunilor, pregatesc, astazi pierderea Ardealului.

Cine vrea sa disece ”Coruptia”sa inceapa cu nascatoarea de coruptie – BIROCRATIA BESTIALA, care stoarce bani din fiecare pas al conceperii unei afaceri sau ridicarii unei locuinte particulare, indeplinind, concomitent, ordinul extern de distrugere nu numai a proprietatii de stat ci si a oricarei initiative private in România!

Macar la Trecerea dintre Ani sa fim scutiti de diversiunile politice ale haitei lacome si tradatoare iar familiile indoliate sa-si poata ingropa crestineste, alinandu-si nemarginita suferinta, copiii, nemeritat si prematur disparuti.

Dumnezeu sa-i odihneasca!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 22 decembrie 2023

 

CRĂCIUN TIHNIT

Comitetul Director al S.C.M.D. ureaza tuturor membrilor si partenerilor sindicatului, un ”Craciun tihnit” alaturi de cei dragi! Ca de ”imbelsugat” nu mai poate fi vorba iar accesul la ”fericire” ni-l exercitam, de 34 de ani, exclusiv prin reprezentanti nostri autoalesi!

”Doamne/Vino Doamne…” vorba cantecului antiimperialist compus de CARMEN in 1973, cantat de generatia noastra 16 ani si resapat de VALI, in 1989, in behaiala ”revolutionara”!

p. C.D. al S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 15 decembrie 2023

Multumiri

 COMITETUL DIRECTOR AL SCMD ADUCE MULTUMIRI

 

Tuturor membrilor SCMD si ai structurilor asociative ale rezervistilor din Bucuresti, Ilfov, Constanta, Giurgiu si Alexandria, participanti la mitingul din 14 decembrie 2023, asumat de SNPPC.

In  mod deosebit aduce multumiri membrilor delegatiei Uniunii Generale a Muncii din Italia, care au raspuns invitatiei SCMD de participare si ne-au transmis mesajul lor de solidaritate prin reprezentantul UGL pentru Romania, dl. Giuseppe INCARBONE.

Marsul preconizat asupra Guvernului nu a mai avut loc, deoarece sedinta de guvern s-a amanat pana dupa terminarea mitingului.

          A fost amanata, de asemenea, si sedinta Consiliului Economic si Social (CES). Inutil, deoarece CES-ul, in care ne-a reprezentat dl. Rodrigo Maxim Gabriel, a respins toate propunerile Guvernului privind legile Bugetului, Bugetului de Asigurari Sociale si Ordonanta ”Trenulet”. Intrucat slugarnicia fata de stapani e mai mare decat prudenta necesara in an electoral, ne vor lovi, ca de obicei, intre Craciun si Anul Nou.

Celor care nu au putut participa din motive obiective, le dorim multa sanatate!

”Geniilor”, adica acoperitilor sub nume de pasari si alte lighioane, care ne insulta sistematic, din ordinul stapanilor, ca si naivilor care ii cred, le uram sa astepte sa le ploua cu carnati din cer! Ii merita, deoarece atat au luptat din functiile pe care nu le-au meritat in Armata, Politie si Servicii, pana nu a mai ramas nimic nici din Tara, nici din SAOPSN!

 

p. CD al SCMD,

         Col.(r) dr. Mircea DOGARU

















         



miercuri, 13 decembrie 2023

 

MITING PREVENTIV

14 DECEMBRIE 2023

Potrivit graficului aprobat pentru SNPPC, maine, 14 decmbrie 2023, adunarea participantilor se va face la orele 13.00, la ”Teapa Revolutiei” (sediile M.A.I. si Ministerului Muncii).

In functie de numarul de participanti (politisti, rezervisti, aliati) se va declansa marsul spre Guvern.

Solicitari: aplicarea, in integralitatea lor, asa cum au fost promulgate, a legilor 153/2017 si 223/2015. Acordarea indexarii cu rata inflatiei, de 13,8%, si rezervistilor, in baza prevederilor inca in vigoare ale Legii 223/2015.

Acesta este un apel catre rezervistii care mai au discernamant si carora starea de sanatate le permite sa lupte pentru drepturile lor legitime!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

duminică, 10 decembrie 2023

Intrebari si concluzii

 INTREBARI SI CONCLUZII LEGATE DE DRAFTUL DE OUG NEASUMAT, ARUNCAT ONLINE, CA TEST SI DE ANUNTUL NESEMNAT AL CSP A MApN



    Mitingul de protest anuntat de SNPPC pentru 14 decembrie a.c. TREBUIE SA AIBE LOC! De ce?...
    PREVENTIV! Pentru ca, an de an, incepand din 2014, guvernantii ne lovesc printr-o OUG, data intre CRACIUN si ANUL NOU! Se bazeaza pe faptul ca, romanul, in febra sarbatorilor, nu reactioneaza si se trezeste la realitate abia de Sf. Ion, cand este prea tarziu. Si pe faptul ca are memoria scurta si e usor de manipulat cu ajutorul tradatorilor de servicii, care-l prostesc sa-si ia dorintele drept realitate!
     De asemenea, pentru ca, desi resturile ambelor legi, 263/2010 a pensiilor civile si 223/2015 a pensiilor militare, inca in vigoare la 1 ianuarie 2023, stipuleaza ca, in fiecare an, in ianuarie, se face o alinie-re/indexare a pensiilor cu inflatia/rata inflatiei (mai nou cu “rata medie anuala a inflatiei”, ca sa ne dea cat mai putin), politicienii si teleastii slugi ne mint ca aceasta masura obligatorie ar fi o gaselnita ac-tuala, datorata marinimiei guvernantilor si noii legi a pensiilor civile, care va intra in vigoare, daca va intra, abia in 2025 (dupa alegeri).
      In plus, pentru ca, dupa ce ne-au mintit tot anul ca “toate pensiile vor creste”, de peste o luna, aceiasi anunta pe toate posturile TV ca procentul de 13.8% nu ar reprezenta, in fapt, indexarea, ci o “crestere a punctului de pensie”, deci “se vor majora” (nu indexa) “doar pensiile contributive”, ceea ce ar insemna excluderea din nou a rezervistilor. Ba, mai mult, aceiasi 13.8%, pentru care au facut o fixatie, sunt promisi, unora si altora, drept “crestere salariala”. Si amaratii pun botul, uitand ca ne aflam in plina proclamata (prin Lege)… AUSTERITATE!
      De ce, de peste o luna, la cererile SCMD ca ministrul Talvar, coordonatorul SAOPSN si sefii caselor sectoriale de pensii sa-si precizeze pozitia fata de indexarea pensiilor militare, acestia tac malc?
       Latraii Puterii ne insulta pe motivul ca dl. Ciolacu a afirmat ca “toate pensiile vor creste”. Ei si? A mai afirmat doi ani la rand si ca “pensiile militare nu sunt speciale” si am ramas inclusi atat in PNRR, cat si in legea 282/2023, in care, potrivit dl-ui Budai “n-aveam ce cauta”. Iar de la 1 ianuarie 2024 vom fi supusi unei neconstitutionale impozitari progresive (a se citi “progresiste”) in trei trepte. Gargara e gargara si Legea – Lege!
        Dupa anuntul de miting de protest al SNPPC, pe tema ciuntirii constante a pensiilor militare, s-a dat drumul la draftul de OUG, conform caruia, prin DEROGARE de la prevederile legilor 303/2022 si 567/2004, doar “pensiile de serviciu” ale magistratilor si grefierilor “nu se actualizeaza cu rata medie anuala a inflatiei”. Pe ce baza legala, cand Decizia obligatorie a CCR, nr. 650/28.12.2022, interzice suprimarea/suspendarea prin OUG a unor drepturi stabilite prin legi organice! Or, legile magistratilor si grefierilor sunt legi-statut! Dar si legea 223/2015 este lege organica. Cum vor aplica masura asupra 587 de militari in rezerva/retragere, cu pensii duble, sau triple, fata de cea mai mare pensie militara (a dl-ui Ciuca) si care au calitatea de MAGISTRATI? Pe ce baza-i vor discrimina fata de ceilalti rezervisti?
        Dupa anuntul si apelul SCMD catre rezervisti, de sprijinire a SNPPC pe 14 decembrie, data fiind mutenia decizionalilor SAOPSN in chestiunea indexarii pensiilor militare, s-a dat drumul Notitei in doi peri a CSP a MApN, care ne informeaza ca si ele se vor indexa, conform, “PREVEDERILOR IN VIGOARE LA ACEASTA DATA”. Nu precizeaza cu cat, dar ne strecoara mortu-n casa: indexarea se va face la noi doar “in cazul in care nu va exista O DEROGARE de la prevederile legale mentionate anterior, prin care, SA SE LIMITEZE/MODIFICE aceasta indexare”.
         In concluzie, CSP a MApN NU EXCLUDE nici eliminarea cu totul a indexarii pentru rezervisti, nici ACORDAREA DIFERENTIATA! Adica acordarea a doar 1% pentru unii, 5% pentru altii si majoritatii… NIMIC, asa cum s-a mai intamplat!
        Asadar… ce facem? Iesim in strada in ianuarie, dupa ce vom fi loviti, sau, PREVENTIV, pe 14 decembrie, amenintandu-i ca ne vom radicaliza in an electoral?
         Largind “preventia”, SNPPC anunta greve in 2024 si, pentru zilele urmatoare:
* Luni, 11 decembrie 2023, la orele 12:00, pichetare la Ministerele Internelor si Muncii;
* Marti, 12 decembrie 2023, la orele 12:00, pichetare la Ministerul de Finante;
* Miercuri, 13 decembrie 2023, la orele 12:00, pichetare la Ministerul de Finante;
* Joi, 14 decembrie 2023, la orele 13:00, GRUPAREA TUTUROR FORTELOR la “Teapa Revolutiei”, in vederea declansarii MARSULUI SPRE GUVERN!
          Ne intrebam cum vor reactiona “majoritarii”, afland ca la actiunea din 14 decembrie, la invitatia SCMD, va participa, ca martor, si o delegatie a UGL, adica a Uniunii Generale a Muncii, principala Confederatie Sindicala din Italia (cu peste 2.1 milioane de membri), care apara si interesele romanilor ce lucreaza/se pensioneaza in aceasta tara?
          Ii invitam, asadar, sa participe, pe toti rezervistii valizi, care mai au neuronii acasa si nu s-au metamorfozat in slugi ale Politicului! Pentru ca indexarea de doar 13.8% (fata de inflatia reala de peste 60%) din ianuarie, trebuie acordata, obligatoriu, prin Lege, tuturor pensionarilor! Civili si militari!



Honor et patria! Vae Victis!
                                                                                                              
Dr. Mircea Dogaru
Președintele SCMD

miercuri, 6 decembrie 2023

VOR PRIMI SI REZERVISTII 13,8%, IN IANUARIE 2024?

VOR PRIMI SI REZERVISTII 13,8%, IN IANUARIE 2024?

 

1.      Raspunsul pentru analfabetii functional.

Pe scurt, pentru nataraii fuduli si creduli, raspunsul la intrebarea din titlu este …. NU! De ce? Sa ii intrebe pe alde “camarazii” Jianu si Rosu, ca tot au mai primit cate o stea de 1Decembrie, pentru modul exemplar in care ne-o trag sistematic!

Sa ii intrebe de ce incalca singura prevedere favorabila noua, inca in vigoare, a Legii 223/2015? Pentru ca nu Guvernul Ciolacu a decis, ci resturile inca in viguare la 1 ianuarie 2024, ale legilor 263/2010 (pentru civili) si 223/2015(pentru militari), alinierea obligatorie a pensiilor, si civile si militare, cu inflatia, in fiecare an, in luna ianuarie.

Nu ne cred si ne injura, bazandu-se pe declaratiile televizate ale premierului, ca “toate pensile vor creste!”. Au uitat ca, la presiunea declansata de SCMD in Dialogul Social (8 noiembrie  2021) si de SNPPC, la Bruxelles, presiune escaladata apoi de SNPPC, SCMD si FSANP in strada si in Parlament, cand am cerut scoaterea rezervistilor si din PNRR si din “Reforma Pensiilor Speciale”, acelasi domn Ciolacu a repetat politicianist, doi ani la rand, ca “pensiile militare nu sunt pensii speciale!”? Iar astazi, nu numai ca am ramas prevazuti in PNRR si in Legea 282/2023, dar, de la 1 ianuarie 2024 pensiile militare, se vrea a fi excluse de la alinierea cu inflatia, si vor scadea cu aplicarea celor trei trepte de impozitare/taxare: 10%, 15%, 20%.

Nu vor scadea pensiile leatului lui Ciuca, pentru ca, dupa OUG59/2017, pensiile nu se mai calculeaza din BRUT, ci din NET. O Lege cu 2 moduri de calcul – unul pentru “premiantii NATO”, altul pentru candidatii la Ghencea, vinovati de a fi convins NATO sa ne primeasca! Halal!

2.      Raspunsul pentru rezervistii constienti

Daca baza de calcul a pensiei si drepturile conexe ne-au fost distruse prin Art.40, introdus noaptea, ca hotii, de generalii mentionati, in OUG 57/2015, destinat exclusiv salarizarii bugetarilor in 2016, OUG59/2017 a LOV ne-a taiat alinierea soldelor de rezervist la cresterile (din an in Paste a) soldelor celor din activitate, mentinandu-ne doar  alinierea cu inflatia. Apoi, guvernele au inlocuit, succesiv, „alinierea”, si pentru civili si pentru rezervisti, cu indexarea cu rata inflatiei (diferenta de inflatie dintre doi ani consecutivi) si, mai nou, cu „rata medie anuala a inflatiei” , ca sa ne dea cat mai putin. Spre deosebire de rezervisti, civilii au beneficiat de ministri ai Muncii mai tematori, care, cu bani tot de la Buget, prin Bugetul de Asigurari Sociale (civil) le-au indexat pensiile, anual, cu 5%, 10%, 12%, in functie de inflatia declarata.

In paralel, inexistentii ministri ai Apararii Nationale si Internelor, cu doua exceptii (d-nii Tutuianu si Dancu, dati afara pentru ca ne-au dat dreptate) au executat ordinele „camarazilor” Jianu si Rosu, dandu-ne, dupa ample proteste sindicale, stradale, din Bugetele de Asigurari Sociale al MApN, MAI , SRI, doar cate 1%, 2,6%, 5%.

De ce? Fiindca, generalitii pe spinarea noastra, de la Maciu si Fratila la Rosu si Jianu, declansand campania mediatica impotriva rezervistilor si neaplicand in SAOPSN nici legile salarizarii, nici Legea Pensiilor Militare de Stat, in formele promulgate, au facut si fac economii pe seama militarilor si politistilor in activitate, rezerva si retragere, ca sa cumpere rachete, TAB-uri, tancuri, elicoptere si avioane mai batrane decat noi, pentru a ramane in gratiile stapanilor externi, comunisti/globalisti.

De 3 saptamani, sub incidenta Legii Austeritatii, avem dovada ca, de data asta, „camarazii” nu mai vor sa ne dea nimic la pensii, nici macar un procent din inflatia galopanta. Pentru ca, de 3 saptamani, acoperitii ca teleasti si politicieni acrediteaza ideea ca alinierea obligatorie cu inflatia, prin cei 13,8%, de la 1 ianuarie 2024, ar reprezenta, in fapt ... „o crestere a punctului de pensie cu 13,8%”. Ce are sula cu prefectura?

Mizilicul de 13,8% reprezinta o mica parte din inflatia reala de peste 60% si se refera la scaderea puterii de cumparare a tuturor pensiilor, si civile si militare, nu la „majorarea punctului de pensie”. Mai rau, dupa „acoperiti”, amalfabetii functional din politica si media vorbesc astazi, nu de o indexare cu inflatia ci de o „majorare exclusiv a pensiilor bazate pe contributivitate”.

3.      Reactia SCMD

Mirosind noua ticalosie, SCMD cere, de luni de zile, televiziunilor, sa organizeze interviuri in direct (NU INREGISTRATE, ca sa ne injure prostii ca nu intervenim) cu responsabilii SAOPSN si sefii Caselor Sectoriale de Pensii, pe aceasta tema. Dar astia tac si se ascund ca sobolanii!

Drept urmare, cu toate probele din procesele SCMD cu ministrii Apararii si cu LOV, (inclusiv cu declaratiile scrise ale ministrilor lui Ciolos, indicand MApN ca unic vinovat pentru Art.40 din OUG57/2015), am cerut sprijinul ministrului Muncii, luni, 04 decembrie 2023, intre orele 11.00-13.30, desi, legal, acesta nu are nicio competenta in ceea ce ne priveste. Dar doamna Oprescu este mai barbata decat toti cei 179 de generaliti de 1 Decembrie si ne-am putut prevala de delegarea fostului minsitru al Muncii, de catre gl. Ciuca, in calitate de ministru al Apararii, sa ne beleasca pe Legea 282/2023. I-am adresat, asadar, doamnei ministru, rugamintea de a ridica in sedintele de Guvern, problema indexarii cu inflatia si a pensiilor rezervistilor, conform resturilor, inca in vigoare ale legii 223/2015, pentru ca nu are cine! La Aparare avem o fantoma nu un ministru, iar cel de la Interne, intr-o Tara normala, ar fi dat socoteala si astazi pentru ce ne-a facut noua, rezervistilor, in calitate de ministru basist al (In)justitiei, la 7 februarie 2011.

4.      Miting pe 14 decembrie, pentru dreptul legitim la indexarea cu inflatia a pensiilor militare

Pe 14 decembrie 2023, la orele 13.00, SNPPC anunta iesirea in strada, in semn de protest, la „Teapa Revolutiei”, in fata cladirii ministerelor Muncii si de Interne.

Prin prezenta, anuntam si participarea SCMD alaturi de aliatii nostri, indemnandu-i pe toti rezevistii, inca apti sa judece, sa ni se alature.

Ii vom cere domnului Predoiu sa declanseze urmarirea ca grup infractional constituit a sefilor Directiilor Generale, Financiara, Juridica si pentru Relatia cu Parlamentul ale MApN si MAI, pentru consecventa manifestata in boicotarea aplicarii in SAOPSN, atat a legilor salarizarii cat si a Legii 223/2015, asa cum au fost promulgate.

Recomandam celor care nu sunt in stare sa vina si sa se bata pentru drepturi, ci doar sa charaie pe la colturi, sa aiba de data aceasta macar bunul simt sa mai taca dracului din gura si sa nu se mai dea cocosi pe mijloacele online, la adapostul anonimatului, trambitandu-si pretinsele merite trecute. Ca in ochii celor ale caror clante le ling, nu mai suntem toti decat niste inutili, candidati la „parasirea pe cale naturala a sistemulului”, cum a preconizat, candva, idolul tradatorilor, penalilor si al prostilor fuduli.

5.       Concluzii

Conform prevederilor resturilor ambelor legi, 263/2010 si 223/2015, inca in vigoare la 01.01.2024, toate pensiile, si civile si militare trebuie indexate cu 13,8%! Gargara cu „indexarea pe contributivitate” si-o pot baga, si politicienii si teleastii acoperiti, drept in organul cu care gandesc!

 

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

 

Presedintele SCMD,

 

                        Col.(r) dr. Mircea DOGARU

 

 

 

duminică, 3 decembrie 2023

INTREBARI PE TEMA NOII LEGISLATII LA PENSII

 Motto: “Figurantilor, pentru mortala lor nevinovatie” (Tudor Eliad, Decembrie 1989)

    Pensia nu este un VENIT, ci o RESTITUIRE. Un DREPT PATRIMONIAL (adica de proprietate), dobandit in baza unuia sau mai multor contracte de munca (civilii), sau de prestare a activitatii la ordin (rezervistii), partial, sau integral indeplinite.

    De ce in legislatie pensia nu este definita ca atare? De ce se amesteca voit pensiile cu ajutoare-le/indemnizatiile sociale, indemnizatiile de merit, rentele viagere, etc., ce ar trebui platite de guverne din alte surse decat banii proveniti din contributiile individuale.
    Contributia lunara de 25% pentru pensii (atat civile, cat si militare), este proprietatea platitorului, nu a Bugetului de Stat. De ce aceasta nu este varsata intr-un FOND DE PENSII, ci se duce la BUGETUL DE ASIGURARI SOCIALE? Civil, sau militar! De ce Guvernul, care are doar sarcina de administrator, se serveste ca proprietar din fondurile de pensii? A se vedea desfiintarea, rand pe rand, a tuturor fondurilor de pensii si cele 3 miliarde luate de Catu din Bugetul de asigurari sociale al civililor.
      De ce retinerile la pensii se fac la unii din BRUT, iar la altii din NET (vezi rezervistii dinainte si de dupa OUG 59/2017)?
      De ce retinerile la pensii se raporteaza la salariul mediu BRUT (sau NET), iar restituirile se raporteaza la salariul minim?
       De ce se mai impoziteaza pensiile calculate din venitul NET?
       Daca impozitul este unic, de ce s-au introdus 3 trepte de impozitare/taxare la pensiile militare si se pregateste impozitarea/taxarea in 3 trepte a tuturor salariilor?
        De ce, daca exista doar 2 sisteme de pensii, PUBLIC si PRIVAT, se minte ca ar mai exista si un al treilea, militar? De ce nu si “magistral”, “diplomatial”, “greferial”, “piloteal”, etc.
        De ce daca s-a demonstrat ca soldele rezervistilor nu sunt “pensii speciale”, acestea au fost introduse, prin incalcarea “Tratatului de Aderare la NATO” si a recomandarilor Bancii Mondiale si in PNRR si in Legea 282/2023?
        De ce era necesara o noua Lege a pensiilor civile? Pentru repararea “inechitatilor”? Pai asta proclama propaganda si pentru Legea 127/2019. De ce nu s-a aplicat? De ce nu s-a aplicat nici Legea 223/2015, asa cum a fost promulgata, aceasta fiind, an de an, ciuntita legislativ?
         La ce Lege Unica a Salarizarii se racordeaza noua legislatie la pensii, cand, in ultimii 15 ani, nici o lege promulgata a salarizarii nu s-a aplicat (Ex. 284/2010 si 153/2017)?
          Nu cumva noua legislatie la pensii (si civile si militare) se racordeaza la recenta LEGE A AUSTERITATII, care face praf si salariile si pensiile? “Austeritatea” presupune nu repararea “inechitatilor” in favoarea contributorului, ci “curbe de sacrificiu”, adica desfiintari de posturi, functii, de articole referitoare la pensii din legile-statut profesionale, micsorari de salarii, pensii, anularea de sporuri, indemnizatii, ajutoare, compensatii, etc.!
           De ce s-au inventat, in 2000, “punctul de pensie” si, mai nou (2019), “punctul de referinta”? Nu cumva pentru a se eluda contributiile avute prin “Acordul Global”, conform deciziei ICCJ nr. 19, in Dosarul Nr. 18/17 octombrie 2011?
            De ce, de doi ani, se desfasoara, mediatic, spectacolul grotesc al “RECALCULARII TUTUROR PENSIILOR” civile, cand orice LEGE DISPUNE NUMAI PENTRU VIITOR, neputandu-se aplica in trecut? Or, “Recalculare” inseamna aplicarea criteriilor actuale unor contracte de munca/activitate, incheiate acum 10, 20, 30 de ani si unor pensii stabilite, LEGAL, atunci. Se minte din motive de “ECHITATE”, sau de “AUSTERITATE”?

        Noua Lege 282/2023 face praf pensiile militare in plata, neconstitutional, prin suprataxare, iar
pe cele viitoare, ca urmare a desfiintarii de functii, sporuri, grupe de munca, includerea definitiva a depunerilor la “pensia privata” (suplimentara), transformarea OMM in “Insemn”, fara conotatii financiare, le miscoreaza semnificativ! SCMD si Asociatiile Magistratilor au facut intampinari pe neconstitutionalitate la Avocatul Poporului. De ce nu au fost luate in seama? De ce Legea a trecut ca “trenul prin gara”, in doua zile, cu tot cu “consultarea publica”, prin Parlament?
         Noua lege a pensiilor civile a trecut si ea prin Legislativ, cu viteza luminii, toate amendamentele fiind respinse! Doar Federatia Silvicultorilor, prin dl. presedinte Silviu Geana, a reusit sa faca intampinare si la Avocatul Poporului si la Presedinte. Celelale nu au apucat, desi au inteles si au demonstrat la Comisia de Munca din Camera Deputatilor ca viitoarele pensii civile vor fi facute praf prin CALCULARE, iar cele aflate deja in plata, vor fi inghetate prin neconstitutionala RECALCULARE.
         Silvicultorii, CFR-istii, minerii in activitate, au pus mana pe creioane si au transpus un cuantumuri noua formula, conforma cu toate taierile si reducerile impuse de “AUSTERITATE”. A reiesit, cum au demonstrat la Comisia de Munca a CD, ca viitorii pensionari vor avea cuantumurile “cu pana la 50% mai mici decat pensionarii actuali” (Silviu Geana). Dar le vor creste, cu cresterea punctului de referinta si cu inflatia, in conditiile in care guvernele mint ca avem o inflatie nu de peste 60%, ci de 16%, 14%, 13.8%, 13.5%, etc. Doar pensiile militare nu vor mai creste cu nimic, desi ar trebui sa se alinieze macar cu inflatia.
          Pensiile in plata ale civililor vor “ingheta” prin RECALCULARE. De aici propaganda cu “nici o pensie nu va scadea”. Noi, rezervistii, am trait-o deja de 4 ori! Adica “Bade Gheorghe, ai o pensie in BRUT de 4200 lei. Or, prin recalculare, reiese ca ar trebui sa ai doar 2300 lei. Ramai sa traiesti cu 4200, fiindca orice crestere a punctului de referinta, sau indexare cu inflatia, se va adauga la cei 2300, pana cand aceasta suma va ajunge la 4200! Adica pana crapi! Conform unei smecherii basiste, devenita astazi realitate!”.
          Cum e cu “cresterea de 80%”? Se refera nu la pensii, ci la indemnizatiile sociale de 1114 lei. Ca vor creste la 2000 lei, este egal cu zero, deoarece CES a stabilit, in decembrie, anul trecut, ca venitul NET din salarii, pensia, ori indemnizatia necesara supravietuirii/cetatean ar fi de 4350 lei!
           Mai vreti? Mai luati… Noua lege desfiinteaza definitv mitul “sfintei contributivitati”, prin inventarea asa-ziselor “puncte de stabilitate”si prin Legea 195/2022 (pe care doar Federatia Nationala a Muncii a atacat-o), care decide pastrarea statelor de salarii doar 5 ani, pentru “economisirea spatiului arhivistic”. De asemenea, noua legislatie la pensii (si civile si militare), stabileste otova si pentru femei si pentru barbati, indiferent de specificul muncii/activitatii, pensionarea la 65 de ani si deja se vorbeste de 67, iar voluntar, de 70 de ani, de parca toti am fi functionari cu manecute. Adica Doroftei ar trebui sa se intoarca in ring si Nadia Comaneci la bara! Si asta in conditiile in care speranta de viata la mineri, piloti, otelari, mecanici de locomotiva abia atinge 55 de ani, la militari si politisti, 62, la silvicultori, 63, etc. Cu alte cuvinte, depune fraierule, lunar, 25% din banii tai pentru pensia pe care n-o vei apuca, pentru ca te vei duce direct la cimitir, iar o data cu tine dispare si dreptul asupra banilor tai depusi, pe care familia nu-i poate mosteni! Unde este “echitatea”?
          De ce s-a promis, electoral, marirea punctului de pensie la 1 septembrie 2024, cand, constitutional, se interzice orice marire de salarii/pensii cu 6 luni inainte de alegeri, or, 1 septembrie este doar cu 2 luni inainte de alegerile generale si presidentiale? De ce se face confuzia voita intre indexarea obligatorie, in fiecare an, in luna ianuarie, cu “rata medie anuala a inflatiei”(cu 13.8% prevazuti pentru ianuarie 2024) si “cresterea punctului de pensie cu (aceiasi) 13.8%”, la 1 ianuarie 2024? Nu cumva pentru ca la unii pensionari in plata nu se va da nici macar inflatia? Care inflatie se refera la scaderea pentru toti a puterii de cumparare a cuantumului aflat in plata, nu la escrocheria numita “punct de pensie”!
          In concluzie, tot ceea ce s-a experimentat pe noi, cobaii rezervisti, din 2010 si pana astazi, se generalizeaza acum, asa cum SCMD va avertizeaza de ani de zile, asupra tuturor pensionarilor civili, sub aceeasi minciuna a realizarii “echitatii”, adica a “egalizarii” pensiilor, la nivelul de jos, prin “calcularea” celor viitoare si “recalcularea”/”inghetarea” celor aflate deja in plata.
         Cu alte cuvinte… “Bai fraierilor, luati-va visurile drept realitate, certati-va intre voi, dati-va mari, luati de bune minciunile noastre, pana ne realegeti, ca dupa aia o sa vedeti voi!”.
          “La Multi Ani” tuturor naivilor care cred ca, in plina proclamata AUSTERITATE, Guvernul aservit exclusiv intereselor comunism-globalismului, nu mai doarme de grija pensionarilor si, mai ales, a “echitatii”. In aceste conditii, va trebui sa ne revizuim atitudinea fata de prezenta noastra la vot! 

Dr. Mircea Dogaru
Președintele SCMD
Presedinte executiv al FNM

miercuri, 29 noiembrie 2023

 

URARI DE 1 DECEMBRIE

Cu ocazia Zilei Nationale, S.C.M.D. ureaza României un ferm ”La Multi Ani!” iar românilor sa fie in stare sa-si pedepseasca iudele, sa-si reaseze prostii in banca lor, sa-si aduca acasa fiii risipiti de o Istorie mastera si sa le transmita urmasilor macar atata cat au mostenit de la inaintasi, reasumandu-si indemnul acestora…”Pe-aici nu se trece!”,

Honor et Patria! Vae victis!

             S.C.M.D.

luni, 27 noiembrie 2023

Dr. Robert Stănciugel: Volum de documente despre jalea unei națiuni în lanțuri


Cunoașterea corectă a istoriei popoarelor europene și balcanice poate asigura o stabilitate în regiunea în care trăim, ne poate ajuta nu numai la autocunoaștere ci și la toleranță și înțelegere față de alte popoare. Din punctul meu de vedere și nu numai al meu, România este raiul minorităților: toate minoritățile din România au școli și biserici în limba maternă, au propriile clădiri în care își desfășoară cursurile școlile cu predare în limba maternă, au propriile biserici în care se roagă în limba maternă, au sedii în care își desfășoară activitatea centrele culturale ale minorităților, teatre și altele.

În aceste condiții, stau și mă întreb: statul și poporul român nu au avut toleranță și înțelegere față de minorități? În schimbul acestui Rai al minorităților din România, țările „vecine și prietene” ce au oferit românilor? Nimic, absolut nimic! Ba da, au oferit totuși ceva: deznaționalizare, bătaie, temniță, chiar și moarte. Ba mai mult: nu au fost recunoscuți ca minorități în țările în care s-au născut și au trăit de secole!

Mai multe informatii gasiti aici.

joi, 23 noiembrie 2023

MAREA CACIALMA A LEGII (GENERALE A) PENSIILOR CIVILE

-         In atentia tuturor manipulatilor mediatic, civili si militari –

Manipularea

Deloc necesara, Legea (generala a) pensiilor civile a beneficiat, ca si precedenta (127/2019, niciodata aplicata) de 2 ani de campanie televizata sau on line, sustinuta de specialisti in manipulare, cu ajutorul unor naivi care se cred buricul pamantului, asigurand fraierii ca propunerile lor au fost insusite de toti potentatii sau al unor inregimentati, acoperiti sub nume de pasari, animale ori personaje de basm. Totul in scopul de a-i prosti pe amarati ca Guvernul nu mai poate de grija lor si, in plina politica de AUSTERITATE si a ”CURBELOR DE SACRIFICIU”, le va mari pensiile in absenta (de 14 ani a) unei Legi clare a salarizarii.

Degeaba a incercat SCMD sa atraga atentia ca, pe post de cobai, noi, rezervistii, am trecut de mai multe ori prin gargara despre ”echitate” si ”recalculare”, adica prin aplicarea neconstitutionala, retroactiva, a ”formulelor” de calcul actuale in trecut, prin denuntarea unilaterala a contractelor de munca/activitate pe care pensionarii in plata le-au indeplinit cu ani in urma. Degeaba noi, cobaii rezervisti am avertizat ca, prin recalculare pensiile vor scadea sau vor ingheta, ca celebrele ”mariri de 80%” se refera nu la pensii ci la pomenile sociale care vor creste inutil de la 1114 lei spre 2000 lei. Inutil, deoarece CES a demonstrat, in decembrie 2022, ca salariul sau pensia necesare supravietuirii in conditiile unei inflatii inspaimantatoare ar trebui sa fie, in NET, 4053 lei/persoana. Ne-au sarit in cap, insultandu-ne, ”leontii” si ”huhurezii”!

Degeaba federatiile sindicale ale ceferistilor, silvicultorilor si minerilor au atentionat, ca si SCMD, inclusiv la marele protest din 16 noiembrie a.c., de la Guvern, ca dispar grupele de munca, articolele referitoare la pensii din Legile- statut, majoritatea sporurilor, ca marirea varstei de pensionare, pe baza sperantei de viata decretata de un consiliu financiar, are ca scop ”marea economie” realizata prin decesul contributorului inainte de a se putea bucura fie si de o mica parte din banii sai, cotizati de-a lungul vietii, ca ”punctele de stabilitate” si Legea 195/2022 anuleaza definitiv minciuna calculului pe ”sfanta contributivitate” etc.

Gargara cu cele 2 ”cresteri” ale pensiilor, la 1 ianuarie si 1 septembrie 2024, a prins! In primul rand, la 1 ianuarie ar trebui sa se aplice, legal, alinierea cu inflatia, transformata de LOV in indexare cu rata inflatiei si de Bolos in ”indexare cu rata medie anuala a inflatiei”. Nu este o crestere ci o obligatorie pastrare a puterii de cumparare pentru toti pensionarii, civili si militari. Deja anulata prin minciuna ca inflatia reala de peste 60% in 2022 ar fi fost de doar 13,8%! Asta dupa ce au afirmat initial ca a fost de 16%, apoi de 14%. De cateva zile, Guvernul, sustinut de teleasti si postacii care cer inghetarea pensiilor zise ”speciale”, minte ca nu este o indexare cu inflatia ci ca ar fi ”o crestere cu 13,8% a punctului de pensie”. Asta ar insemna ca pensiile militare, inghetate de 6 ani, sa nu ”beneficieze” decat de taierile stabilite prin Legea 282/2023, nu si de 13,8%.

De unde noua aberatie ca indexarea de la 1 ianuarie 2024 ar fi o crestere a punctului de pensie? Din faptul ca noi i-am prins deja cu minciuna pe manipulatorii guvernamentali, aratand ca, legal, cu 6 luni inainte de alegeri nu pot mari salarii sau pensii, pentru ca s-ar considera ”mita electorala”. Ca sa nu urle in strada naivii, in timpul alegerilor generale si prezidentiale, in 2024 se incearca doar aplicarea in ianuarie a indexarii, rebotezata in mod ticalos si manipulator ”cresterea punctului de pensie”. Deci asta este substratul noii ofensive mediatice impotriva pensiilor militare (19.506 sub 2500 lei in BRUT la M.Ap.N., 30.000 sub 3.000 lei in BRUT la M.A.I.) si ”petitiile” ca ”specialii” sa nu mai primeasca indexarea obligatorie pentru toata lumea. Asta se intampla cand ”boul baltii” e manipulat pe ”Principiul caprei”!

Rezultatul

Legea a trecut prin CES, Dialogul social la Ministerul Muncii, Senat si Camera Deputatilor nu ca ”trenuletul”, ci cu viteza luminii, fiind respinse toate amendamentele iar cele mai importante nefiind nici macar inregistrate.

Legea nu se va aplica insa in 2024, an electoral, (dovada atacurile din ordin ale lui Bolos pe tema lipsei de bani) ci abia in 2025, dupa ”alegerea” ca Presedinte a favoritului CIA ori FBI. Pentru ca, au subliniat reprezentantii federatiilor sindicale prezenti la ”maratonul” de la Camera Deputatilor, de luni, 20 noiembrie a.c., TOATE VIITOARELE PENSII, CALCULATE PE NOUA LEGE VOR FI CU 50% MAI MICI DECAT CELE ACTUALE. Dar vor creste, an de an, in ianuarie, cu ”rata medie anuala a inflatiei”.

Contrazicand minciuna ca ”nici o pensie nu va scadea”, pensiile civile aflate in plata vor scadea drastic prin … ”inghetare”. In mod concret… ”Bade Gheorghe, ai 4.200 lei pensie, in BRUT. Conform recalcularii pe formula lui Ciolacu, nu a lui Leonte, pe care l-au folosit ca sa stai cuminte, ti-ar reiesi 2.300 lei. Tot in BRUT. Ramai asadar cu 4.200 lei atatia ani cati ii vor trebuie sumei de 2.300, sa creasca an de an, cu firfiricii dati prin indexare, pana la 4.300. Adica pana dai coltul, pentru ca te va termina scaderea valorii pensiei prin inflatie!”. Civilii au inteles si a iesit mare scandal in Comisia de Munca a Camerei Deputatilor. Oare oile fudule kaki pricep, in sfarsit, ce inseamna sa renunti la statutul de rezervist pentru promisiunea argintilor (dati pe puncte ai) lui Iuda, promisiune care nu se va materializa niciodata?

Solutiile

Ca reprezentant al Federatiei Nationale a Muncii, din care SCMD face parte, in cadrul CSN Meridian, am sustinut la toate ”dialogurile (de-a surda) sociale”, la Ministerul Muncii, Senat si Camera Deputatilor urmatoarele:

·        Aplicarea Legii salarizarii, 153/2017, la toata lumea, asa cum a fost promulgata, pe urma putand renegocia ”imbunatatirea”;

·        Aplicarea legilor 223/2015 si 127/2019 in formele promulgate si anularea tuturor ”consolidarilor” aduse prin OUG-uri si, mai nou, prin neconstitutionala Lege 282/2023, in care rezervistii n-au ce cauta;

·        Definirea, in Lege, a PENSIONARULUI  si a PENSIEI, ca ”drept patrimonial (de proprietate) dobandit in baza unor contracte de munca (civilii)/activitate (militarii si politistii) integral sau partial indeplinite”;

·        Separarea Fondurilor de pensii (civile si militare) de Bugetele asigurarilor sociale (civil/militar) si a pensiilor de ajutoarele/indemnizatiile sociale si de merit sau de rentele viagere;

·        Renuntarea la imbecilitatea manipulatorie despre cresterea doar a ”pensiilor publice bazate pe contributivitate” deoarece toata lumea contribuie, si civilii si militarii si avocatii, dar fiecare in buzunarul sau. Toate contributiile (si militare si civile) se duc ilegal la Bugetul de stat, guvernele incercand sa dea cat mai putin inapoi, de aici promovarea voita a confundarii pensiilor cu indemnizatiile acordate in cadrul politicii sociale, cum vor, cat vor, cui vor si cat timp vor;

·        Admiterea realitatii juridice a existentei doar a DOUA SISTEME DE PENSII, PUBLIC (guvernat de 8 legi) SI PRIVAT. Noi sugeram, pe baza existentei a 2 tipuri de contracte, de munca (civilii) si de prestare a activitatii la ordin (rezervistii) existenta doar a 2 legi care sa guverneze pensiile – una civila si una militara. Nu exista ”sistem militar”, separat de cel ”public”, fiindca nici armata nici politia nu sunt (inca) private. In caz contrar ar trebui sa inventeze si sistemele de pensii ”magistral” pentru magistrati, ”diplomatial” pentru diplomati, ”greferial” pentru grefieri, ”piloteal” pentru piloti etc. doar pentru ca si ei au legi separate de cea generala, in cadrul ”sistemului public de pensii”. In concluzie, indexarea cu 13,8% trebuie sa se aplice tuturor pensionarilor, inclusiv rezervistilor;

·        Abrogarea Legii 195/2022, in vigoare de la 1 ianuarie 2023, care prevede pastrarea doar 5 ani a statelor de salarii, fiindca face praf ”sfanta contributivitate”, scopul fiind desfiintarea pensiilor in viitorul apropiat, prin ”egalizarea” la nivelul unei indemnizatii sociale unice;

·        Referitor la varsta de pensie, propunem 65 de ani pentru functionarii cu manecute, profesori si medici, revenirea la 45 de ani pentru piloti, aviatori, minerii din valea Jiului si femeile miner (scaderea cu 20 ani), revenirea la 55 de ani pentru militari si politisti, pastrarea reducerii de 13 ani, conform Legii 197/2021 etc.;

·        Adaugarea la Art. 49/lit. a, a noii Legi, a prevederilor privind carierele si termocentralele aferente Complexului Energetic Oltenia (CEO), conform celor convenite cu Comisia Europeana.

In fapt, am reiterat in discutia avuta cu doamna ministru al Muncii (asa e corect, nu ”ministra” cum spun teleastii analfabeti functional) ideea ca, prin investitii intern/externe, se poate produce ecologic curent electric si pe baza de carbune, prin termocentrale (nici ele nici minele netrebuind inchise), cuvantul cheie fiind … PIROLIZA!

Pe cale de consecinta, noi, cobaii rezervisti, minerii, ceferistii, silvicultorii etc. organizati si constientizati sindical, asteptam cu nerabdare ca masurile guvernului impotent sa-si faca efectul, prin reducerea, in interes exclusiv strain, a salariilor si pensiilor, desfiintarea de indemnizatii, ajutoare si locuri de munca, explozia preturilor etc., pentru a putea avea in strada masa critica necesara punerii la punct a impostorilor politici carora le uram nu ”Noroc bun”, ci sa reediteze experienta traita de Ilie Verdet si de Nicolae Ceausecscu, cu ceva decenii in urma!

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedintele S.C.M.D.

Presedinte executiv al F.N.M.

 

 

miercuri, 22 noiembrie 2023

 

O NOUA ACTIUNE A DEPARTAMENTULUI DE APARARE PRIN CULTURA (DAC) AL SCMD, SAMBATA, 25 NOIEMBRIE 2023, ORELE 12:00, LA MUZEUL TARANULUI ROMAN, SALA MEDIA

In zilele de 14 si 15 noiembrie a.c., SCMD, cu sprijinul  unor structuri din invatamant, bisericesti si ale sindicatelor locale, a desfasurat actiuni in Jud. Mures, la Tarnaveni si Tg. Mures, in cadrul programului “Biserica. Scoala. Armata”, menit sa contribuie la revirimentul constiintei nationale romanesti. Organizator – dl. vicepresedinte col (r) Adrian Deac. Pe 16 noiembrie, SCMD a dat curs invitatiei postului Realitatea TV de a participa la un miting de protest la Ambasada Ucrainei, fata de atitudinea discriminatorie si nedemocratica manifestata in aceasta tara de Guvern impotriva inaltilor prelati ortodocsi romani. In paralel, la initiativa dl-ui Robert Stanciugel, DAC a obtinut organizarea de catre Muzeul National al Taranului Roman si Institutul Fratii Golescu, in parteneriat cu Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina a unui eveniment comemorativ dedicat istoricului profesor dr. Virgil Coman (1973 – 2016), fost director al Serviciului Judetean Constanta al Arhivelor Nationale. Acesta se va desfasura sambata, 25 noiembrie 2023, incepand cu orele 12:00, la Sala Media a Muzeului National al Taranului Roman.
     Specializat in istoria moderna si contemporana a romanilor balcanici si a turcilor dobrogeni, prin studiile si volumele de documente publicate, Virgil Coman si-a extins aria de cercetare, ilustrandu-se ca specialist, nu numai in istoria sud-estului European, ci si in istoria si civilizatia zonei Marii Negre, de la modernitate la contemporaneitate. Cariera i-a fost curmata brusc, la numai 43 de ani, in momentul in care lansa lucrarea jurnalistului Cristian Cealera, “La Marginea Timpului – Origini”.
       Colegi si prieteni vor evoca, la evenimentul moderat de dr. Robert Stanciugel, opera si preocuparile stiintifice  ale celui care era sortit sa ajunga un mare istoric si dascal al noilor generatii de romani, in actualele vremuri tulburi, de aculturatie progresiva.
        Va fi prezentat, totodata, volumul “Strigatul Deznadajduit al unui Popor Inlantuit. Jalea unei Natiuni in Lanturi. Banat-Timoc-Macedonia!” in editie anastatica. Fara autori, fara editura mentionata, fara indicatia macar a orasului in care a fost tiparit, volumul a fost editat de romanii sub-dunareni pentru delegatia Romaniei la tratativele de pace din anii 1919-1920. El contine documente, declaratii ale supravietuitorilor, fotografii despre atrocitatile comise de sarbi, in cadrul unei salbatice politici de genocid, urmarind epurarea etnica a romanilor bastinasi din teritoriile mentionate. A fost descoperit un exemplar unic de dr. Robert Stanciugel, la una din arhivele judetene, prefatat de domnia sa si publicat prin eforturi proprii.
       In mod fericit, volumul completeaza informatiile din monumentala lucrare colectiva “Dimitrie Cantemir si Constiinta Unitatii Romanesti”,  dedicata de SCMD si Asociatia Europeana “Dimitrie Cantemir” (destructurata dupa aceasta contributie), in 2018, anul Centenarului Marii Uniri, referitoare la rezistenta romaneasca din Banatul ocupat, pana in vara lui 1919, de trupele sarbe, care revendicau tot teritoriul pana la Mures si la atrocitatile comise de ocupanti, la ruperea Banatului in doua parti, prin incalcarea de catre Marile Puteri a hotararilor istoricei Declaratii de Unire de la Alba Iulia, act juridic cu valoare de drept international.
       De asemenea, volumul continua mesajul lucrarii “Scurta Istorie a Romanilor pe Intelesul Tuturor”, lansata de SCMD in 2021, in cadrul programului sau “Trianon”, in care este prezentata si politica antiromaneasca a sarbilor din secolul XIX, in teritoriile mentionate, conform indemnului la genocid lansat de premierul Ilija Garašanin - “Proguta ga noci” (“Pierduti in noapte”), sub sloganul “Da se vlase ne siete” (“Ca romanii sa nu se prinda”), ambele relansate in 1918 si in 1940.
        Cu alte cuvinte, evenimentul care va avea loc sambata, 25 noiembrie, la orele 12:00 la Muzeul Taranului si la care ii invitam pe toti romanii inca neamortiti de mizerie, vaccinuri si manipulari teleaste, demoleaza povestea cu “singurii vecini buni” ai Romaniei. Cine va participa la aceasta explozie de adevar istoric, va intelege pentru totdeauna ca singurul “vecin bun” al Romaniei, care nu s-a intemeiat ca popor, natiune si stat, pe pamant romanesc, prin contributie romaneasca de sange si cultura si nu s-a afirmat prin deznationalizarea salbatica a romanilor bastinasi este doar… Marea Neagra. Desi, ar fi si aici de discutat si de revendicat, din perspectiva Istoriei reale, Insula Serpilor si litoralul nord-pontic, dintre Dunarea Maritima si varsarea Niprului.

Col(r) dr. Mircea Dogaru
Presedintele SCMD

P.S. Cititi maine, 23 noiembrie a.c., opiniile noastre despre marea cacialma a Legii pensiilor civile.

duminică, 12 noiembrie 2023

DARE DE SEAMA

 DARE DE SEAMA

PRIVIND MONOLOGUL SOCIAL

 AL CONFEDERATIILOR SINDICALE LA MINISTERUL MUNCII. 8 NOIEMBRIE 2023

-In atentia membrilor FNMR si SCMD-


Motto: Sfinte Mina, ne-au furat Tara

cu totul si dreptul la viata!

Ocroteste-ne si ajuta-ne

sa-i pedepsim pe hoti!

11 Noiembrie, 2023


     Guvernarile catastrofale ale tradatorilor incompetenti, lacomi, hoti si servili fata de straini, au adus Romania in pragul falimentului si natiunea romana in pragul extinctiei. Au dat pe nimic toate bogatiile subsolului, pamantul, apele, padurile, ne-au distrus toata industria concurentiala si au zdrobit orice tentativa romaneasca de productie, astazi aflandu-se in faza instrainarii ultimelor capacitati productive care mai aduc venituri statului. Pentru a-si mentine cheltuielile necesare luxului personal si al camarilei, ne-au impovarat cu taxe si impozite, ne-au inghetat salariile la indicii din 2009, dand legi linistitoare, care nu se aplica, au facut praf pensiile rezervistilor-cobai, anti-constitutional strecurati in noua Biblie numita PNRR, iar astazi, procedeaza la o taiere fara precedent a salariilor si pensiilor civile, prin desfiintari de functii, posturi, grupe de munca, sporuri si incalcarea prin aplicarea retroactiva a legilor, vizand denuntarea unilaterala a vechilor contracte de munca (pentru civili), sau de prestare a activitatii la ordin (pentru militari si politisti). Totul acoperit cu un cor de minciuni televizate si declaratii aberante despre cresteri de venituri, disparitia “inechitatilor” si o explozie a PIB-ului. Aceasta in conditiile in care zeci de miliarde se duc anual (din imprumuturi) pentru sustinerea din ordin a saltimbancului Zelenski si achizitionarea, la pret de trufanda, a gioarselor militare americane. Tot pentru el!

       “Influenceri” de 2 bani, ambuscati si naivi care vin cu solutii, seara de seara la televiziuni, le fac jocul pentru ca oaia romaneasca, indopata cu “vesti bune”, sa behaie fericita si sa nu se transforme in lup. Propunerile “parerologilor” sunt prezentate ca fiind ale Guvernului si ale majoritatii parlamentare, naivii le discuta, fara sa-si dea seama ca nici un politician nu le ia in calcul. Dovada? Pe 8 noiembrie a.c., intre orele 10:00 si 12:23, s-a consumat la Ministerul Muncii, asa-zisul “Dialog social”, cu reprezentantii confederatiilor sindicale. Aproape in paralel, s-au desfasurat insa lucrarile Consiliului Economic si Social (CES) pe noul proiect al Legii Pensiilor. Deci propunerile sindicatelor nu au mai putut ajunge la CES spre a fi luate in considerare.

         Am participat, ca delegat al Federatiei Nationale a Muncii din Romania, (din care face parte si SCMD, in cadrul CSN Meridian), incepand prin a sustine si a depune in scris toate propunerile acestei Federatii, vizand cresterea nejustificata a varstei de pensionare: pastrarea reducerii de 20 de ani pentru mineri, a caror speranta de viata rar depaseste 50 de ani, de 13 ani pentru celelalte categorii socio-profesionale, care isi desfasoara activitatea in conditii grele, inclusiv pentru militari si politisti. Am intrebat leadership-ul ministerului daca-si imagineaza mineri de 65 de ani intrand in sut, otelari, sticlari, cascadori, piloti, civili, la lucru la 65 de ani, sau politisti si jandarmi de 65 de ani, fugarind peste garduri hoti/teroristi de 20 de ani, ori militari in baston, conducand avioane si elicoptere de lupta, sau atacand la baioneta mercenarii Wagner, in conditiile in care media de viata este la noi de 62 de ani.

         Am precizat ca scopul cresterii varstei de pensionare este ca omul sa cotizeze toata viata si sa moara inainte de a beneficia de banii proprii, exemplificand cu scrisoarea sefei Directiei Generale Financiare a MApN catre Ministerul de Finante, despre “economiile realizate la bugetul asigurarilor sociale de stat al MApN, provenite ca urmare a decesului pensionarilor militari in medie cu 250 pensionari pe luna”. In plus, am sustinut solicitarea FNMR de abrogare a legii 195/2022, care impune pastrarea statelor de salarii doar 5 ani, ceea ce desfiinteaza minciuna “sfintei contributivitati”, nici un candidat la pensie nemaiputand sa-si demonstreze contributivitatea avuta de-a lungul carierei. Mai mult, “noutatea” stimularii ramanerii in serviciu dupa 65 de ani, fraierii urmand sa primeasca un 0.5% pe an in plus, este o ticalosie, deoarece pana acum se dadeau 2% pe an. Deci initiatorii proiectului pensiilor civile ne considera pe toti loviti de dementa senila, in urma celor 34 de ani de spalare a creierelor prin media manipulatoare, distrugerea invatamantului si a culturii.

            Am subliniat ca noua lege, prin desfiintarea grupelor de munca, sporurilor, functiilor, va produce, prin “recalculare”, o catastrofala scadere a pensiilor civile, dupa modelul deja testat pe rezervistii-cobai, din 2010 si pana astazi. In plus, ca marea majorare din Ianuarie a tuturor pensiilor reprezinta, in fapt, prin desfiintarea alinierii cu inflatia, inlocuita in 2017 cu indexarea cu rata a inflatiei, iar astazi cu rata medie a inflatiei anuale, o noua miscorare a pensiilor, la o inflatie reala de peste 60% anul trecut, in conditiile triplarii anuale a preturilor, promitandu-se initial 16%, apoi 14%, apoi 13.8% si, mai nou, 13.5%. Pe ce baza legala se va acorda si acest procent in ianuarie, cand legea 127/2019 va fi abrogata, iar noua si deloc necesara lege va putea fi aplicata, declarativ, la 1 septembrie, 2024? Si pe ce baza se vor alinia cu inflatia pensiile militare, supuse deja, prin includerea neconstitutionala in PNRR si noua lege a pensiilor speciale, unor noi scaderi prin tripla impozitare si suprataxari. Mai mult, cum se va aplica suprataxarea, in conditiile in care cei mai saraci au pensiile calculate din BRUT, iar leatul domnului Ciuca, din NET?

           Am prezentat tabelul SCMD privind cele 4.600.000 de PLATI facute de Casa Nationala de Pensii, din care doar jumatate sunt pensii, pentru restul (indemnizatii sociale, stabilite din burta, in cuantum fix, indemnizatii de merit sau rente viagere, etc.), dl. director Baciu actionand doar ca postas.

           Am demonstrat ca minciuna cu 5 milioane de pensionari este menita sa contribuie la desfiintarea treptata a pensiilor, inceputa cu anularea cartilor de munca si ajunsa in faza actuala la distrugerea statelor de salarii dupa 5 ani. Totul sub acoperirea minciunii cu cresterea, in dispretul “sfintei contributivitati”, cu “80% a pensiilor mici”, adica a indemnizatilor sociale, botezate in mod ticalos, pensii. Am cerut separarea pensiilor de ajutoarele sociale, indemnizatiile de merit si rente. Am aratat ca nici aceasta lege nu defineste pensia si pensionarul, obiectivul ei fiind acela de a defiinta statutul juridic al pensiei ca: DREPT PATRIMONIAL (adica de proprietate) DOBANDIT IN BAZA UNUIA, SAU MAI MULTOR CONTRACTE DE MUNCA (civilii), ORI DE PRESTARE A ACTIVITATII (rezervistii), ea fiind nu o pomana sociala, sau un venit, ci o RESTITUIRE OBLIGATORIE DIN VENITURI IMPOZITATE, mai nou, SUPRAIMPOZITATE (cazul rezervistilor). O restrituire conditionata numai de varsta (63/65 ani), vechime (minim 15 ani), contributivitate (minim 15 ani), grupe si conditii de munca, neputand fi (intr-un stat de drept), impozitata, micsorata, anulata si urmand sa creasca obligatoriu, in functie de inflatie, cresterile salariale si ale asa-zisului punct de pensie. Or, ceea ce s-a intamplat cu rezervitii-cobai (inghetarea pensiilor, micsorarea retroactiva a bazei de calcul prin OUG-uri, sterpelirea Pilonului II si a grupelor de munca, desfiintarea legaturilor cu cresterile salariale), se intampla acum, prin acest proiect de lege, si pensiilor civile. Ministerul Muncii s-a tradat folosind cuvantul “ANVELOPA”, adica n-avem fonduri suficiente, pentru ca v-am devalizat contributiile la pensii, nu putem sa va dam cat trebuie, drept care va dam cat vrem. Este rezultatul amestecului propagandistic voit (cu sprijinul media), al pensiilor cu ajutoarele, indemnizatiile sociale si de merit, al caror statut juridic este acela de venituri nepatrimoniale si neobligatorii, stabilite in cadrul politicii sociale, aleatoriu, functie de “anvelopa” si date de guvernanti, daca vor, cui vor, cum vor si cat timp vor. Fara legatura cu “sfanta contributivitate”, ele sunt stabilite in suma fixa, pot fi anulate, plafonate, micsorate, taxate si impozitate, in conditiile legii, spre deosebire de pensii. Asadar, FNMR si SCMD considera ca, dupa ce au fost distruse pensiile militare, prin asa-zisa “recalculare”, adica prin denuntarea retroactiva a contractelor de activitate, a venit vremea “curbelor de sacrificiu” pentru pensiile civile. La declaratia propagandistica a specialistilor Ministerului Muncii ca prin “recalculare”, adica ajustarea cuantumurilor stabilite in trecut prin raportarea la noile prevederi, nici o pensie nu va fi micsorata, am spus ca stim, pensiile vor fi inghetate, in situatia in care “formula” va da un rezultat net inferior, pe durata vietii victimei. S-a intamplat deja cu cele militare!

         Referitor la marea minciuna a majorarii extraordinare a pensiilor la 1 septembrie 2024, am raspuns ca, spre deosebire de politicieni, noi am studiat si Constitutia si Legea Electorala: cu 6 luni inainte de alegeri, se interzice orice marire de salarii/pensii, fiindca ar fi considerata MITA EELECTORALA DIN PARTEA PUTERII! Or, 1 septembrie precede cu doua luni alegerile generale si prezidentiale. Deci noua lege, data ca sa stam cuminti acasa, nu in strada, nu se va aplica niciodata, ca si precedentele, deoarece contine expresia “aplicare etapizata”. Sau, daca se va aplica din 2025, va insemna genocid pentru pensionari si marirea haosului, proiectul facand trimitere la o “aplicare diferentiata”. Mai mult, am constatat ca deloc-necesarul proiect nu se raporteaza la nici o lege a salarizarii, pentru ca, din 2010, nici o lege a salarizarii nu s-a aplicat, decat preferential, medicilor si magistratilor. Iar noul proiect de lege a salarizarii, deloc necesar si el, inca nu exista.

          Pentru toate cele de mai sus si multe altele, solicitam de ani de zile si vom solicita in continuare, in Parlament, in Justitie si in strada, aplicarea imediata, in integralitatea lor si in forma promulgata, a urmatoarelor legi: 153/2017 a salarizarii, 127/2019 a pensiilor civile si 223/2015 (Legea reparatorie a pensiilor militare de stat). Si mai solicitam investitii imediate in minerit, termocentrale si Industria de Aparare.

           In final, am atras atentia “specialistilor”, ca expresia “pensii publice” bazate pe contributivitate “este o imbecilitate”, deoarece exista doar 2 Sisteme de Pensii – public si privat. Cel public este guvernat de mai multe legi. Toata lumea contribuie, fiecare insa, in compartimentul propriu al Bugetului de stat: civilii la Bugetul de asigurari sociale, pensiile fiindu-le platite prin Casa Nationala de Pensii, iar rezervistii, la Bugetul de asigurari sociale al MApN, MAI, SRI, platile fiindu-le asigurate prin Casele lor sectoriale de pensii. Asadar, pensiile militare sunt tot “publice”, fiindca patron e statul si nu avem (inca) armata si politie private. Daca rezervistii au o lege ocupationla separata, nu inseamna ca apartin altui sistem, pentru ca ar trebui atunci sa inventam sisteme pentru toate legile ocupationale: diplomatial pentru diplomati, magistral pentru magistrati, piloteal pentru pilotii civili, greferial pentru grefieri, etc. Pe cale de consecinta, indexarea cu inflatia trebuie acordata tuturor, nediferentiat, inclusiv rezervistilor.

         Pentru eliminarea haosului legislativ al pensiilor, in baza traditiei deschise la 2 decembrie 1864 de legea 1712 a pensiilor militare si abia in 1915 de Legea Nenitescu a pensiilor civile, propunem, juridic, doar doua legi ale pensiilor: o Lege a pensiilor civile, bazata pe contracte de munca normata la 8 ore si o Lege separata pentru rezervisti, bazata pe contracte de pestare a activitatii la ordin. 24/24h, cu juramant de sange si pedepse diferite de ale civililor in caz de neindeplinire a contractului (arestul la pace, glontul la razboi). Si tot ar ramane o categorie mixta, aceea a civililor din structurile militare, care au aceleasi obligatii si restrictii ca si militarii si al caror “spor de armata” a fost, abuziv, anulat.

         Constienti ca si Guvernul si Parlamentul sufera de surzenie absoluta la propunerile alegatorilor si FNMR si SCMD isi vor sustine punctele de vedere in strada, pe 16 noiembrie, a.c., sprijinind, in cadrul CSN Meridian, manifestatiile organizate de Federatiile Sindicale ale Silvicultorilor si CFR-istilor. Pana atunci, va spunem “Noroc bun!” si “Sa traiti bine!”.!                                                                                                                   


Col(r) dr. Mircea Dogaru

Președintele SCMD

Presedinte Exectuiv al FNMR



P.S.: In etapa actuala a “Dialogului social”, suntem de parere ca doar minerii ii mai pot convinge pe domnii Ciolacu si Ciuca sa-si indeplineasca datoria asumata fata de poporul roman, nu fata de straini, asa cum i-au convins, candva, pe Ilie Verdet si pe Nicolae Ceausescu.