joi, 18 iunie 2020

MARILE CACEALMALE ELECTORALE



MARILE CACEALMALE ELECTORALE
(PLx nr.396/2019 si OUG nr.75/2020)
SI REZERVISTII

Cu excepția deputatului de Arad, dl. Dorel Căprar (fost PSD, actualmente PP-USL), deputații au votat, in corpore, in calitate de for decizional, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal. În fapt, asa-zisa lege de desființare a pensiilor speciale in care i-au inclus, abuziv și propagandistic, și pe rezerviști! Legea va fi atacată la CCR de magistrați, prin ICCJ și de SCMD, prin Avocatul Poporului, Președinte sau Tribunal (dacă tot dăm în judecată Guvernul României pentru discriminare, vom da în judecată și Parlamentul României și Presedintele, dacă promulgă, pentru înaltă trădare și încălcarea Tratatului de aderare la NATO).
Proiectul va fi respins la CCR, dar ura nejustificată împotriva rezerviștilor va rămâne! Mai trist este că, datorită manipulării, lașității și prostiei fudulilor, ura a pătruns și între noi. Se aud, deja, sute de voci zicând ”Lasă-i să le taie, că pe noi, marea majoritate, nu ne atinge!”. Și asta pentru că televiziunile dezinformează, conștient sau nu. Sintagma este ”taxe și impozite”. IMPOZITUL se aplică la BRUT (din 2005 și neconstituțional la pensii). Să luăm spre exemplificare pensia de 3000 lei a unui colonel sau comisar sef trecut in rezervă în 2000 sau a unui caporal ori agent ieșiți astăzi. Întâi se aplică impozitul de 10% la brut și rămân în mână 2900 lei net. După care, la acest NET se aplică TAXAREA de 10%  (între 2000-7000 lei). Îi rămân omului în mână 2810 lei (întrucât sumele pînă la 2000 lei nici nu se impoziteaza, nici nu se taxează). Să luăm cazul unui general, Șef SMA (de exemplu gl. Mircea Chelaru, la care îi rotunjim noi pensia de la 5400, la 6000 lei) sau unui chestor ieșit în 2000 și a unui șef de post trecut astăzi în rezervă, toți cu 6000 lei BRUT. Se aplică impozitarea de 10% și rămâne un net de 5600 lei. Aplicăm taxarea de 10% la acest net si rezulta un NET de 5240 lei. Așadar, vă puteți bucura, dacă v-ați lăsat manipulați, că dvs. vi se taie mai puțin și altora mai mult! Dar pierdeți din vedere un lucru...
Toate pensiile militare sunt stopate la 7000 lei (pe taxarea porgresiva cu 10%, respectiv 85%). Poate nu vă interesează acum! Dar ce vor reprezenta 7000 lei peste 10 ani (la care veți ajunge, fie și numai cu rata inflației). Exact ce reprezintă astăzi, după 10 ani, cele ”20.000.000 nesimțite” (2000lei, astăzi), ale lui Boc și Basescu. În plus, dacă mai trăiți, peste 10 ani veți constata că toată lumea, de la caporal și femeie de serviciu, la general, va avea aceeași pensie. Ăsta este comunismul!
SCMD va ataca cu argumentele pe care ar trebui să le știți, deja, inclusiv in Justiție.
Și acum, două vorbe despre cacialmaua cealaltă: OUG 75/2020.
Ați fost manipulați să completați aiurea niște cereri și să pretindeți în Justiție niște drepturi iluzorii (OUG a ieșit fără norme de aplicare) acordate electoral doar funcționarilor publici cu statut special ieșiți la pensie între 01.02.2017 – 21.05.2020. Puteți să vă inscrieți și în organizații tip ”Arici Pogonici” sau ”Cuțu- Cuțu” și să cereți, în Justiție să deveniți președinții României, că e același lucru! Între timp, a apărut comunicatul MAI din 02 06.2020 care anulează cererile personale de revizuire și, prin introducerea cuvântului ”dacă”, orice posibilitate practică de a li se recalcula pensiile puținilor polițiști deveniți militari, prin trecere în rezervă, care ar fi putut beneficia de recalcularea sporurilor pe baza salariului minim actual. Comunicatul este întărit de Decizia nr.15 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial, în mod strategic și electoral, abia în 16 iunie 2020, cu aplicare din aceeași zi. Aceasta anulează totul!
Dacă unul singur va primi un leu, procesul SCMD contra Guvernului, pentru discriminare, va continua. SCMD va duce mai departe, profesionist, acest război al nervilor cu mijloacele specifice!

Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele S.C.M.D.

Col.(r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 17 iunie 2020

INFORMARE



INFORMARE
- In atentia tuturor membrilor SCMD -

In ziua de 15 iunie a.c., concomitent cu demararea procedurilor juridice impotriva Guvernului Romaniei, SCMD a trimis urmatoarea scrisoare (text identic), spre sesizare si invitatie la dialog, Avocatului Poporului, Presedintelui Romaniei si presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor.



Nr. 265 din 15.06.2020                                                                                                 Ex.nr.___


Către,
PRESEDINTELE ROMANIEI,
Domnul Klaus Werner IOHANNIS
-          Palatul Cotroceni,  Bd. Geniului nr. 1-3., Sector 6, București, Cod poștal 060116  -
SESIZARE
Domnule Presedinte,
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) va sesizeaza, prin prezenta, asupra noilor inechitati la care sunt supusi militarii in rezerva, prin OUG 75/2020, conform Plangerii prealabile administrative alaturata si inaintata Guvernului Romaniei, astazi, 15.06.2020.
In fapt, de 11 ani, de la promulgarea Legii 329/2009, rezervistii constituie obiectivul propagandistic si tinta predilecta a guvernelor, exprimabile prin proiecte legislative si OUG-uri cu caracter populist, care au in vedere drepturile legitime castigate de acestia si confirmate prin tratatele de aderare la NATO si UE: dreptul la solda de rezervist, calculata  printr-o lege specifica, (deoarece noua ne sunt interzise contractele de munca normata) in baza unor contracte de activitate la ordin, 24h/24, dreptul la munca dupa trecerea in rezerva etc. O suita succesiva de legi, proiecte legislative si OUG-uri (Legea 119/2020, Legea 263/2010, OUG 11/2011, OUG 95/2014, OUG nr.57/2015, OUG 59/2017, OUG 114/2018 etc.), culminand cu actuala OUG 75/2020, ne-au incalcat si ne incalca, sistematic, drepturile castigate in conditiile in care noi ne-am indeplinit, integral, partile ce ne-au revenit din contractele cu statul roman.
Va transmitem rugamintea de a analiza textul Plangerii noastre prealabile si a accepta un dialog cu conducerea SCMD, pe intreaga problematica privind legislatia adoptata pentru rezervisti si care este folosita, exclusiv in mod electoral, ca mijloc populist de a obtine simpatia electoratului, in conditiile in care aceasta problematica ridicata este absurda. Rezervistii au contribuit toata viata in propriul lor sistem, iar soldele de rezervist, numite pensii, se incadreaza, ca si salariile militarilor in activitate, in cei 2% din PIB atribuiti, prin Tratatul de Aderare la NATO, domeniului Apararii, banii respectivi neputand fi folositi in alte scopuri.
Cu deosebita stima,
Col.(r)dr. Mircea DOGARU,
Presedintele SCMD

luni, 15 iunie 2020

SCMD vs. Guvernul Romaniei



SCMD vs. Guvernul Romaniei
-         In atentia tuturor membrilor SCMD –

Astazi, 15 iunie 2020, SCMD, in numele tuturor membrilor sai, indiferent de provenieinta (MApN, MAI, STS, SRI, SIE, SPP etc.) a demarat procedurile legale, necesare chemarii Guvernului in Justitie, pentru discriminare. Argumentat, SCMD demonstreaza ca, incalcand Constitutia, unicitatea Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala si prevederile Legii unitare 223/2015, Guvernul Romaniei ii discrimineaza, prin OUG 75/2020, pe majoritatea rezervistilor, foste cadre militare in activitate sau fosti functionari publici cu statut special, redeveniti militari prin trecerea in rezerva inainte de 01.02.2017, fata de functionarii publici cu statut special, putini la numar, pensionati intre 01.02.2017 – 21.05.2020.
SCMD solicita extinderea prevederilor OUG75/14 mai 2020 la toti rezervistii, fiind vorba de luarea in calcul a unor sporuri identice si a celorlalte elemente salariale prevazute de Legea 223/2015 pentru stabilirea cuantumului pensiilor tuturor rezervistilor.
In paralel, SCMD a trimis sesizari privind bataia de joc la care sunt supusi rezervistii, in scopuri populiste si electorale, prin legi, OUG-uri, proiecte legislative, de 11 ani, de la Legea 329/2009 la OUG 75/2020, Avocatului Poporului, Presedintelui Romaniei, Presedintelui Camerei Deputatilor si Presedintelui Senatului.
Din momentul declansarii procesului SCMD impotriva Guvernului, datele actiunii vor fi transmise, prin Nota Interna, domnilor presedinti de filiale. Va reamintim ca procesele SCMD impotriva ministerelor si ministrilor Apararii si Muncii au ajuns in faza finala, la ICCJ, acolo unde am dorit de la inceput, deoarece SCMD ii acuza pe parati de nerespectarea, in ceea ce ne priveste, a deciziilor obligatorii ale ICCJ si CCR. Toate aceste procese sunt sustinute din fondul central al SCMD.

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,
         Col.(r) dr. Mircea DOGARU

marți, 9 iunie 2020


NU VA MAI BATETI JOC DE REZERVISTI
-         Scrisoare deschisa baronului Alzheimer, cu privire la OUG nr. 75/2020 –
Herr baron,
Bantui de ani buni prin Europa dar parca de Romania, de cand cu Basescu, te-ai indragostit de-a binelea! Mai lasa-ne! Aminteste-ti ca esti nobil si nu-ti mai bate joc de rezervistii romani, prostindu-i sa faca cereri aiuristice, ca sa obtina praful de pe toba! Sa-si ia dorintele drept realitate, sa spere, sa se enerveze si sa se agite degeaba! Asta daca n-ai primit, cumva, ordin sa-i stimulezi sa dea coltul mai repede, pentru ca tocmai au iesit, zdruncinati, din arestul la domiciliu la care i-a condamnat o guvernare de slugi ale globalismului criminal si marxist pur sange!
Fii, asadar, cu adevarat baron si spune-le ca, la politistii romani, care nu mai sunt militari, in activitate, s-a ajuns in situatia in care agentii cu cas la gura, adica proaspat angajati, aveau salarii mai mari decat cei cu doua-trei decenii vechime, fiindu-le, doar lor, calculate pe valoarea actuala a salariului minim. De-aici scandalul, procesele, protestele, Decizia 51/2019 a ICCJ si OUG nr. 75 data hoteste pe 14 mai 2020, care stabileste recalcularea salariilor, doar pentru politisti, anticipat, pana la nivelul salarial din 2022. NU SI PENTRU MILITARII DIN M.A.I. (jandarmi, pompieri, cadre din serviciile de informatii si contrainformatii)! Cu atat mai mult militarii in activitate din M.Ap.N., S.P.P., S.R.I., S.I.E. etc. nu au nici o legatura cu prevederile OUG nr. 75/2020. Si atunci de ce-i prostesti pe rezervistii din aceste structuri, sa faca cereri, sa le creasca ce?
Cat despre pensionarii din M.A.I., redeveniti militari in rezerva de la 01 ianuarie 2016, nici acestia nu au nici o legatura cu recalcularea salariilor politistilor in activitate. Cu exceptia celor, putini la numar, iesiti la pensie intre 01.02.2017 si 21.05.2020.
Legea rezervisitilor fiind unica in ceea ce priveste pensiile, baza de calcul fiind aceeasi la toate structurile, cu atat mai mult discriminarea prin introducerea in calcul la politistii in activitate a actualului salariu minim (dublu fata de cel din 2009) face ca vreo cateva sute de proaspat rezervisti sa fie avantajati fata de restul de c. 180.000 iesiti anterior din M.A.I. sau trecutii in rezerva din M.Ap.N., S.P.P., S.R.I., S.I.E. etc.
In aceste conditii, a indemna un colonel sau un general din M.Ap.N., indiferent cand a trecut in rezerva, ori un comisar sef sau chestor, pensionat din M.A.I. inainte de 01.02.2017, sa faca cerere de recalculare, ca orice agent recent pensionat, inseamna sa-ti bati joc de el, aratand lumii ca i-a luat Dumnezeu mintile! Cu atat mai mult ca procesele nu s-au terminat, OUG nr. 75 nu are norme de aplicare si cei cativa agenti deveniti rezervisti beneficiari, s-ar putea sa-si astepte recalcularile pana mor de batranete! Totul face parte din politica de tampire electorala, pentru ca politistii, in frunte cu domnii Coarna si Surugiu sa nu mai iasa in strada pana la alegeri!
Dar, „porumbelul” a fost scapat! Textul OUG nr. 75/2020 a fost publicat in M.O. cu nr. 434/14.05.2020. Asa cum anuntam in Informarea noastra din 28 mai 2020, juristii S.C.M.D. si-au asumat misiunea de a-l utiliza ca baza pentru obtinerea eliminarii discrepantelor dintre toti rezervistii, indiferent de anul in care au trecut in rezerva sau de structura in care au lucrat!
In concluzie, spune-le herr baron sa nu se mai agite, ca vom face publice concluziile, in zilele urmatoare si vom actiona, fie in Justitie (in cadrul proceselor deja pe rol la ICCJ) fie politico-legislativ, prin amendamentele aduse „formei consolidate” a Legii 223/2015, in Camera Deputatilor, ori chiar prin obligarea Guvernului sa modifice textul ordonantei, cum s-a mai intamplat de curand. Dar fa-i sa priceapa ca, deocamdata, legal, daca n-au fost functionari publici cu statut special, care sa fi iesit la pensie dupa 01 februarie 2017, cerand ce nu prevede legea, nu pot decat sa se faca de ras si sa-si faca singuri, sange rau, degeaba! Drept care, lasa-ne pe noi in pace, herr baron si du-te pe la Cotroceni sau pe la Palatul Victoria, ca acolo e de tine! Poate-i tampesti pe aia, facandu-i sa-si dea mult asteptata demisie!
Fara stima si consideratie,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Presedintele S.C.M.D.

miercuri, 3 iunie 2020

INFORMARE



IMFORMARE
Privind stadiul modificarilor la Legea 223/2015
-         In atentia tuturor membrilor SCMD  

Doamnelor si domnilor,
Intrucat au inceput, deja, sa zburde online tot felul de napoleoni dar si iudele de serviciu, referitor la cele petrecute ieri, 2 iunie a.c., la Camera Deputatilor, raportez urmatoarele:
-         Comisia de Aparare avea in program, pentru ora 13.00, discutarea urmatoarelor:
o   PLX 221/2020, asumat ca intitativa de domnii deputati Ion Mocioalca (PRO ROMANIA) presedintele Comisiei si Dumitru Lupescu (USR). Proiectul avea aviz negativ, la presiunea MApN, de la Ludovic Orban si Comisiile anterioare. Se stia ca MApN va merge pe PLX 199/2019;
o   PLX 199/2019 (fostul L38) a fost atacat dur, la vremea respectiva, de SCMD, dar a primit amendamente la Senat, introduse de dl. senator Stefan MIHU (PSD), iar la Camera Deputatilor, aceleasi amendamente, introduse de domnii deputati George Visan, Mihai Weber, Doru Caprar (PSD) plus alti patru deputati (doi PSD, unul PNL, unul USR), ale caror nume nu le prezentam deocamdata, din considerente tactice, dar le vom aminti la alegerile viitoare. Dupa o idee a dlui. Toni Grebla, fost Secretar General al Guvernului, amendamentele transformau, practic, PLX 199/2019, ca text, in Legea 223/2015, asa cum a fost promulgata;
o   MApN, care doreste Proiectul Les, fara nici un amendament, a introdus propriile amendamente (pentru contracarare) ce au fost, insa, atacate de … MAI.
-         Comisia de Munca, intrunita marti, 26.05.a.c., si obligata, tot de MApN, sa isi amane dezbaterea pentru perioada 09-12 iunie a.c., avea in program audierea unor membri ai Guvernului. Intrucat aceasta nu a mai putut avea loc, presedintele Comisiei de Munca, dl. Adrian Solomon, a inscris in program discutarea celor doua proiecte legislative. Aveam, asadar, o sansa ca la ora 11.00 sa se pronunte Comisia de Munca, la ora 13.00, Comisia de Aparare si sa se inainteze Raportul Comun spre vot, in Camera Deputatilor. A intervenit, insa, prin surprindere, la Comisia de Munca, in interesul MApN, dl. deputat Paul Dobre (PNL, fost ministru al Transporturilor), care a solicitat amanarea cu doua saptamani a dezbaterilor pentru ca nu s-ar fi incheiat discutiile in cadrul MApN privind modalitatea de aplicare a eventualelor amendamente admise.
-         La ora 13.00, la Comisia de Aparare, a intervenit acelasi deputat PNL, Paul Dobre, solicitand amanarea dezbaterilor, pe motiv ca Raportul trebuie sa fie comun si la Comisia de Munca, deja, sunt amanate. Inainte de a supune la vot propunerea, presedintele Comisiei de Aparare a cerut opinia “presedintilor sindicatelor”, pe ZOOM (nimeni nu a fost prezent fizic, in ciuda unor afirmatii, sedinta tinandu-se online), pronuntand numele “domnilor generali” Balaceanu, Bahnareanu, Gropan si … Dogaru. Din motive care ne scapa, primii trei nu au intervenit, a intervenit doar subsemnatul, precizindu-si calitatea de colonel si presedinte al singurului sindicat al rezervistilor din toate structurile. Explicativ, deputatii au fost informati ca, in afara de SCMD, exista doar ONG-uri ale rezervistilor din MApN, cu alt statut juridic si obligatii legate de ministrul Apararii. Au fost enuntate, ca nefondate, obiectiile MApN, care se opune, de 10 ani, oricarei modificari la legislatia pensiilor militare, inoculand generalilor in activitate ideea ca ei sunt altceva, ca militari NATO si ca trebuie sa se debaraseze de noi, marea masa a rezervistilor. MApN prezinta parlamentarilor, ca obiectii, faptul ca s-ar ruina bugetul ministerului, iar militarii in activitate ar profita sa iasa, pe capete, la pensie.
Punctul de vedere exprimat de SCMD a fost:
-         Suntem intru totul de acord cu PLX 221/2020;
-         Nu suntem de acord cu PLX 199/2019, in forma initiatorului. Sustinem, insa, 100%, toate amendamentele introduse la acest proiect de senatorul si deputatii mentionati;
-         Amendamentele inseamna revenirea la Legea 223/2015, asa cum a fost votata de toti parlamenatrii, inclusive de dl. Paul Dobre (mai putin de Remus Cernea) si promulgata si abrogarea OUG-urilor care, practic, au desfiintat-o;
-         SCMD nu cere nimic in plus de la buget, ci doar restabilirea justitiei in interiorul sistemului, intrucat nu exista doua pensii identice la persoane cu date identice si exista zeci de rezervisti cu pensii militare mai mici decat asa-zisa “pensie minima”;
-         Obiectiile MApN nu se sustin deoarece, in urma discutiilor avute cu dl. Bogdan Hutuca, deputat de la Comisia Buget-Finante si dl. ministru Nicolae Ciuca, ambii PNL, cuantumul salariilor si pensiilor, la un loc, nu depaseste 50% din cei 2 % obligatoriu alocati Apararii. Adevarata motivatie a inversunarii Directiilor Juridica si Financiara ale MApN impotriva rezervistilor poate fi regasita, la cererea Comisiei, in raportul Curtii de Conturi, din 2012, privind rezultatele auditului facut, la cererea SCMD, la Casa Sectoriala de Pensii a MApN. Mi-e teama ca s-au facut si aluzii la “scafandrii de Vaslui” si “genistii de Bosnia”;
-         In concluzie, SCMD a subliniat ca nu va fi liniste si nu se va face dreptate in interior, daca nu se vor promulga amendamentele care reabiliteaza, integral, Legea reparatorie 223/2015.
Doamnelor si domnilor,
Vom astepta rezolvarea situatiei peste doua saptamani, timp in care va sfatuim sa nu raspundeti minciunilor si laturilor pe care le vor arunca, online, diferitele slugi ale Puterii, care vor sa dea vina pe … MAI, pentru a ne dezbina, dupa care, in functie de rezultat, vom convoca, in conditiile actualei legi, Comitetul Director, pentru a decide asupra masurilor care se impun. Nu trebuie sa uitam ca sansa ne-o dau alegerile locale si generale, indiferent cand vor avea loc acestea.

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,
         Col.(r)dr. Mircea DOGARU
                                                                            Bucuresti, 03.06.2020