IARNA
PROTESTELOR
-
In
atentia tuturor membrilor S.C.M.D. –
Doamnelor si domnilor,
Pana
in 2014, toate marile proteste care au avut loc in Romania, au avut caracter
social, iar S.C.M.D. s-a implicat direct, incepand din 2010, sau a organizat
unele dintre ele, cu incepere din 2011.
Din
2014, cu ocazia alegerilor, a inceput moda marilor manifestatii politice
extern-intern sponsorizate si pregatite, potrivit cu obiectivul unic – ”Pleaca tu de la ciolan ca sa viu eu!”.
In subsidiar, au servit ca paravan sau explicatie fraudarii alegerilor! La
acestea au participat dintre noi cei exasperati, cei care si-au luat dorintele
drept realitate, nefacand diferenta intre categoriile de hoti care se succed la
putere, cei interesati ori care nu s-au putut impotrivi efectului de turma.
Din
30 decembrie 2020, odata cu aruncarea crizei exclusiv pe umerii salariatilor,
pensionarilor si putinilor investitori romani care au supravietuit, prin OUG
226/2020, s-au redeclansat miscarile sociale de protest. Pe acestea, S.C.M.D.
le-a sustinut, le sustine, indiferent cine sunt organizatorii, sindicate ale
politistilor sau confederatiile, ba chiar a realizat, in cooperare cu aliatii
si Confederatia Meridian, experimentul cu zecile de pichetari concomitente, de
la 24 ianuarie 2021. Intrucat Guvernul minte, ne duce cu vorba si pregateste,
dupa perioada de inghet a salariilor si pensiilor, noi ”curbe de sacrificiu”,
prin taieri de venituri, operate cu ajutorul unor marsavii legislative,
actiunile reale de protest vor continua. Vineri, 29 ianuarie a.c., filialele
noastre au sprijinit actiunile sindicatelor politistilor si ale confederatiilor
la Bucuresti, Targu Jiu, Constanta, Botosani, etc.
Recomandam,
in continuare, sprijinirea de catre S.C.M.D./C.N.S.C. a tuturor actiunilor de
protest social, indiferent de organizator, in Capitala si in Tara, ba chiar
initierea unor actiuni proprii. Prins intre miscarile care ii cer demisia si
cele sociale, Guvernul va trebui sa negocieze cu noi si sa cedeze. Nu vor
exista ocazii mai potrivite pentru noi de a obtine ceea ce ne propunem, decat
nemultumirea generala manifestata sub toate formele, la vreme de iarna si de criza
generalizata. Preconizam escaladarea actiunilor de protest social pana la 1 mai,
datorita recentului ordin dat de premierul Catu tutror ministerelor, in vederea
noului buget, sa nu dea nimic si sa taie tot ce pot, de unde pot!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele
S.C.M.D.
Col.
(r) dr. Mircea DOGARU
UN NOU SUCCES IN JUSTITIE AL
S.C.M.D.
-
In
atentia tuturor celor interesati –
Tribunalul
Bucuresti, Sectia a II- a, Contencios Administrativ si Fiscal, admitand
calitatea procesuala a S.C.M.D., a admis si actiunea solicitata de acesta in
dosarul nr. 24608/3/2020, de actualizare a pensiei militare de stat, conform HG
1/2017 privind luarea in calcul a salariului minim de 1.450 lei, plus sporuri.
Dand castig de cauza petentului, membru de sindicat din provincie, a obligat
Casa Sectoriala de Pensii implicata sa emita o noua decizie de pensie, care sa
cuprinda actualizarea acesteia conform salariului minim pe economie de 1.450
lei, cu plata din urma a diferentelor, incepand de la o1 februarie 2017.
Va
reamintim ca S.C.M.D. a formulat actiuni de acest tip, pentru egalitate de
tratament juridic la rezervistii proveniti din toate structurile Sistemului de
Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala, nu numai din M.A.I.
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele
S.C.M.D.
Col.
(r) dr. Mircea DOGARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu