miercuri, 22 decembrie 2021

 

PRECIZARI PENTRU PARTICIPANTII SCMD/CNSC LA MITINGUL DE MAINE 23 DECEMBRIE A.C.

Doamnelor si domnilor,

E ger, majoritatea membrilor nostri sunt plecati sau angajati in activitati legate de Craciun. Pe asta a si mizat Puterea cand a fixat in Ajun votarea Legii Bugetului. O lege care bate in cuie dezastruoasa, pentru noi, OUG 130/17.12.2021.

In aceasta situatie, SNPPC, initiatorul mitingului din 28 decembrie, a hotarat devansarea pentru 23 decembrie. Intrucat, in baza intelegerii noastre cu conducerea acestui sindicat, am participat, in sprijin, la toate actiunile organizate de el in cursul acestui an si SNPPC a venit in sprijin la toate actiunile organizate de SCMD, FSTFR si USS-CFR, ne-am oferit, inca din luna noiembrie, sa participam la actiune.

Meritul d-lui comisar sef Vasile ZELCA, noul presedinte al SNPPC, este acela de a fi convins toate sindicatele din M.A.I. si penitenciare sa se solidarizeze. De aceea vor fi multe pichete. Pentru a nu destabiliza actiunea, pentru a nu permite provocatorilor sa se manifeste, toti membri participanti ai SCMD/CNSC ne vom pozitiona langa manifestantii SNPPC, care au dispozitivul in fata Guvernului in alveola centrala.

Mitingul va incepe la orele 12.00 si va dura cca. 1 ora dupa care se va porni in mars spre Parlament, via Ministerul de Finante. Aceia dintre noi care, din cauza varstei ori sanatatii, nu pot face fata marsului, se pot deplasa cu mijloacele ITB la Parcul Izvor, in alveola din fata intrarii la Camera Deputatilor.

La orele 11.30, ca puncte de reper pentru membrii SCMD/CNSC vor fi langa dispozitivul SNPPC, presedintii SCMD, FSTFR si USS-CFR.

Va transmitem rugamintea de a nu avea initiative si a face tot ceea ce initiatorul, care are, deci, ”comanda unica”, dl. presedinte Vasile ZELCA va decide, pentru a nu se repeta evenimentele provocate la mitingul din 21 decembrie.

Va rugam, inca odata, sa participati pentru a transmite atat hotilor bastinasi cat si stapanilor lor externi, ca inca mai suntem in stare sa ne batem pentru drepturile noastre legitime. Ca inca n-au reusit sa ne transforme pe toti in oi bune de dus la abatorul natiunilor!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU                     22. Decembrie 2021