Oferte de turism in anul 2024 si facilitati pentru membrii SCMD

  Oferte de turism in anul 2024 Perioada Destinatia (dati clic pe text, pentru detalii) ·          10.04-1...

luni, 24 mai 2021

 

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Adresa: Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152, Of. Postal 26

Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263

Adresa e-mail: sindicatulmilitarilor@gmail.com

Nr. 291 din 24.05.2021

                                                                                                      

 

CATRE

 

MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE

 

                      Doamnei ministru

Raluca TURCAN

 

Doamna ministru,

Subscrisul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), pentru CSN MERIDIAN are urmatoarele puncte de vedere privind lipsa de legalitate/constitutionalitate a Memorandum-ului initiat de dvs. pentru ”demararea unei ample evaluari a obiectivelor asupra criteriilor (?!!!) care stau la baza salarizarii in sistemul public”…

 

  • Documentul este initiat de dvs. si avizat de 13 ministri, ceea ce denota intentia dvs. de a anihila o lege organica printr-o OUG…
  • Intrucat Memorandum-ul prevede si principiile salarizarii in Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala (SAOPSN), initiativa dvs. este nelegala/neconstitutionala deoarece Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, confera acest drept, de la 1 ianuarie 2016, doar ministrului Apararii Nationale, in egala masura vinovat, ca si dvs., pentru ca avizeaza, neprocedural si nelegal, initiativa dvs…
  • Conform Constitutiei Romaniei, Art. 42, Al. 1 si 2, se interzice folosirea cuvantului ”munca” pentru activitatile militarilor si politistilor, pentru a se exclude singtama ”munca fortata”. Pe cale de consecinta, militarii si politistii nu au contracte de munca, normata la 8 ore, ca si civilii, ci contracte de ”exercitare a profesiei de cadru militar in activitate”, pana la ”limita de varsta in grad” (aspect cu totul strain tuturor ministrilor ”reformatori” ai Muncii, de pana acum). Activitatea noastra se desfasoara la ordin, 24 h/24, cu plata o singura data, conform normelor dvs., si pedeapsa, de la arest la plutonul de executie (in situatii de razboi), pentru neindeplinirea ordinului. Pe cale de consecinta, juridic suntem o categorie socio-profesionala total diferita de civili, care nu-si intrerupe activitatea nici dupa trecerea in rezerva (pe care dvs. o numiti, impropriu, ”pensie”) si nu avem ce cauta intr-o reglementare legislativa comuna…
  • Situati in afara competentei dvs. si a comisiilor de munca din Parlament, sub incidenta ministrului Apararii Nationale, in calitate de coordonator de sistem, si doar a comisiilor de Aparare si S.R.I. din cele 2 Camere, cu salarizare separata, platibila ca si pensiile din bugetul propriu, stabilita prin tratate internationale, am solicitat si solicitam, asa cum este normal si constitutional, legi separate ale salarizarii si ”pensiilor” pentru SAOPSN. Cu atat mai mult cu cat, in filosofia salarizarii noastre, soldele de grad si functie au fost nesemnificative, baza venitului salarial constituind-o, la noi, sporurile pe care vreti sa le taiati in proportie de 80%...
  • Guvernele, inclusiv guvernul dvs., sunt obligate prin Tratatul de aderare la NATO, sa se conformeze tuturor prevederilor privind salarizarea, pensiile si drepturile conexe ale militarilor si politistilor. Aceasta obligativitate exclude pentru noi, in ceea ce priveste si salariile, nu numai pensiile, cuvantul ”anvelopa”. Un guvern care nu este in stare sa asigure drepturile constitutionale la dezvoltare economica, acces la sanatate, invatamant si bunastarea cetatenilor, pleaca, nu se justifica!
  • In plus, anuntati ca masurile dvs. vizeaza doar salarizarea de la buget, or, la Anexa 7 introduceti, contrazicandu-va, ”Autoritati/Institutii finantate integral din venituri proprii”.

 

In concluzie, solicitam excluderea militarilor si politistilor din zisul Memorandum si stergerea Anexei APARARE, ORDINE PUBLICA SI SECURITATE NATIONALA, care ar fi trebuit discutata astazi, 24 mai 2021, si pe care, oricum, nu ne-ati pus-o la dispozitie! In caz contrar, ne rezervam dreptul de a va actiona in justitie ca si pe predecesoarea dvs. Lia Olguta Vasilescu si pe ministrii Apararii Mihnea Motoc, Gabriel Beniamin Les si Mihai Viorel Fifor.

 

 

         p. CSN MERIDIAN

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU