Stimaţi confreri întru nobilă luptă,

Se spune, de regulă, pe parcursul unei campanii (oricare ar fi ea) : " Am pierdut o batalie ! Nu-i nimic, pentru ca vom câştiga războiul ".

Aşa a fost, în istorie, în multe şi bogat consemnate împrejurări. Vin, însă, în faţa dumneavoastră şi va spun cu toată luciditatea şi cu totă răspunderea adunate de mine, până azi, în prag de bătrâneţe : noi, românii, AM PIERDUT, DIN PĂCATE, RĂZBOIUL, şi l-am pierdut , fără luptă adevărată, poate pe cel mai important din toată cuprinderea noastră de existenţă zisă milenară.

Nu este momentul, acum, să mă explic, pentru că o fac de prea multă vreme peste tot acolo unde sunt lăsat şi pentru că, nu-i aşa, eu dau, tot de prea multă vreme , vorba cronicarului, "samă de ale mele câte scriu" şi spun.  Mă aprobaţi, nu mă aprobaţi, aceasta este convingerea mea şi n-o negociez cu nimeni.  Există, însă , un "dar", ca în mai toate situaţiile de viaţă.   În graba lor lacomă, ucigaş de cinică, satanică până la urmă, "STRĂLUCIŢII PROIECTANŢI" şi-au împins forţele cu atâta vigoare înainte, cu atâta netulburată siguranţă, pentru a câştiga "blitz" numitul război, încât şi-au permis să lase în urmă NEANGAJATE şi, deci, NECÂŞTIGATE, mai multe bătălii de etapă. AICI MAI EXISTĂ ŞI PENTRU NOI O ŞANSĂ !    S-o exploatăm, deci, trecând peste impulsiile păcătoasei firi româneşti, fire în ai cărei colţi ascunşi s-a flendurit de atâtea ori, mai ales în momentele cheie, cămaşa din zale mâncate de rugină a bietei noastre solidarităţi.

Constat că nici n-am întemeiat bine "unitatea" noastră de luptă ( nu mă refer în aceste rânduri la fondatori ! ) , că au şi apărut "mijlocaşii la închidere", cârcotaşii "dăştepţi" care-şi asumă imediat curajul de care au fost în stare alţii, maeştrii aşezării înfipte pe picioarele dindărăt. Ca purtător de cuvânt îmi permit să le spun acestora, o singură dată şi răspicat, că nu avem vreme pentru mofturile lor. Îi vom ignora pentru că am întemeiat această idee sindicală fără scopuri ascunse.  Noi ştim cu maximă exactitate atât pentru ce am propus această strângere de rânduri, cât şi pentru ce ne-am străduit să-i conferim fiinţă juridică.  In sindicatul acesta trebuie să uităm ce zodii am purtat pe epoleţi şi în ce scaune de autoritate şi comandă, mai mari sau mai mici,  "şezum şi plânsem", tot vorba cronicarului.  În sindicatul acesta ne asumăm doar misiuni comune, tratate CA BĂTĂLII DE CÂŞTIGAT împreună, împotriva siniştrilor "STRĂLUCIŢI PROIECTANŢI" şi a valeţilor lor dinlăuntru, mai mult sau mai puţin aleşi.

Dacă o ARMATĂ ROMÂNĂ nu vom mai putea strânge şi aşeza durabil în bătătura Patriei vreodată               (românii nu realizează nici acum că nu distrugerea infrastructurii economico-sociale civile , care mai poate fi refăcută, este marca disoluţiei statului lor, ci distrugerea, DUPĂ PLAN, a sistemului de apărare românesc), măcar să ne câstigăm o cinstită şi ordonată retragere, precum şi dreptul la un apus demn.  Acţiunea, prin toate mijloacele susţinute de lege ( Legea Fundamentală mai este, incă, în părţile ei care ne privesc, dreaptă !)  primează. Ceasul al doisprezecelea s-a mistuit, de o bună bucată de vreme, dincolo de orizont.
           
              Am - cu speranţă şi încredere - onoarea să vă salut ! 

                                                                               SM Valeriu Pricină

Notă : "SM" înseamnă "Sindicalist Militar"