miercuri, 30 aprilie 2014

Solicitare de sprijin la alegerile europarlamentare

In atentia tuturor membrilor si partenerilor SCMD
Doamnelor si domnilor,
Dupa cum stiti, noi am acordat, prin semnaturi, dreptul de a participa la alegeri, urmatoarelor formatiuni politice: ANA (Alianta Nationala a Agricultorilor), PP-LC (Partidul Poporului - Legea Cojocaru) si PNM (Partidul National al Mediului).
BEC a decis ca, dintre cele trei formatiuni, doar ANA intruneste conditiile. Pe listele ANA se afla numerosi membri ai SCMD si CNSC. In situatia in care aceasta formatiune va trimite europarlamentari la Bruxelles, acestia si-au luat angajamentul de a face lobby in Parlamentul European pentru rezolvarea problemelor sociale reale aflate pe Lista de obiective a societatii civile romanesti organizate. Drept urmare, dincolo de optiunile politice ale fiecaruia, va rugam sa aveti in vedere si interesul general, al nostru, al tuturor, atunci cand veti fi solicitati pentru sprijinirea formatiunilor politice si sustinerea candidatilor.
ANA a fost, in mod neconstitutional, deposedata de simbolul sau, "Marul", care a fost atribuit PMP (Partidului Miscarea Populara), si va avea in alegeri ca simbol TRACTORUL. Evident, tractorul romanesc, ramas doar in amintirea noastra. Este un semn ca ANA mizeaza pe refacerea agriculturii romanesti si a industriei adiacente, ca baza pentru relansarea economiei nationale.

Cu stima,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 25 aprilie 2014

Cu privire la membrii Consiliului National al Societatii Civile (CNSC) care au felicitat Rusia, pentru anexarea Crimeii

Privind cele prezentate de catre ziarul "Romania libera" (clic pe link pt. accesarea articolului), in acord cu toate componentele Consiliului National al Societatii Civile, SCMD se delimiteaza de orice pozitie personala pe care si-o exprima domnii Petre Racanel si Daniel Iancu, in necunostinta de cauza, in legatura cu evenimentele din Ucraina.

Am pus deja la dispozitia intregii societati civile punctul de vedere (clic pe link pentru accesarea articolului), de mare bun simt, exprimat de catre colaboratorul nostru, dl. Mircea Popescu, coordonator al CNSC. Acest punct de vedere este si al meu personal.

Exaltarea in politica, in absenta unei cunoasteri aprofundate a  evenimentelor, indiferent de cat de bune sunt intentiile care o anima, nu face decat sa construiasca, matematic, drumul spre Iad, pentru natiunea romana si comunitatea europeana.

Avertizez ziarul "Romania Libera" ca la orice viitoare tentativa de a implica, fie si printr-o simpla fotografie manipulatorie,  SCMD, in astfel de manifestatii deviante, se va trezi cu un proces in justitie.

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Raspuns al Cancelariei Primului Ministru la Scrisoarea deschisa nr.562/01.04.2014 a presedintelui SCMD






marți, 22 aprilie 2014

Sarbatorile pascale au trecut. Vineri incepe campania electorala.

 Informare
In atentia tuturor membrilor si aliatilor SCMD
In timpul jocului anticonstitutional de preselectie, noi am acordat dreptul de a candida urmatorilor:
  1. Partidul Poporului -  Legea Cojocaru, care avea pe lista si membri SCMD si CNSC;
  2. Alianta Nationala a Agricultorilor (A.N.A.), care are pe lista si membri SCMD si CNSC;
  3. Partidul National al Mediului, singurul care a acceptat, integral, "Lista Nationala" si care este hotarat sa conteste in justitite BEC si AEP pentru modul inadmisibil in care, intr-un stat de "drepti" si nu de drept, se schimba regulile in timpul jocului. Reguli care, oricum, nu seamana nici pe departe cu cele din tarile de autentica democratie;
  4. Mircea Diaconu, ca expresie a vointei populare.
Cu piratii nu poti lupta decat piratereste! Din patru cangi de abordaj, au "muscat" tinta doua: A.N.A. si Mircea Diaconu. In ceea ce priveste modul in care vom actiona in perioada imediat urmatoare, in respectul obiectivelor sociale si nationale ale Societatii civile, ne vom pronunta dupa data de 25 aprilie, cand putem, legal, sa o facem.

Hristos a inviat!

A sosit clipa invierii si pentru Societatea civila romanesca!

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

joi, 17 aprilie 2014

Bine ati venit la noi, domnule Ponta



BINE ATI VENIT LA NOI,
DOMNULE PONTA

In Istoria oricarui popor la care gena de sinucigas nu a fost activata, armata si structurile de ordine publica si protectie constituie primul / ultimul bastion al existentei sale nationale si statale. State fara armata nu exista! Pana si statul Vatican are Garda elvetiana! Armate fara stat exista insa si pot constitui sau reconstitui, in jurul lor, state! Israelul si Palestina sunt cele mai recente exemple.
Din perspectiva acestei realitati, noi, militarii, am inteles corect numirea de catre primul ministru a unui general de care-l leaga mii de fire politice in fruntea Ministerului de Interne si subordonarea, direct, de catre Guvern, a principalelor servicii de informatii ale statului, prin promovarea sefilor acestora ca secretari de stat. In contextul ofensivei redeclansata de ultimele redute ale regimului basist impotriva democratiei, cu mijloace specifice statului politienesc, am inteles si necesitatea protejarii intereselor nationale impotriva tradarii in interes personal, prin mutarea cabinetului de lucru al primului ministru la Ministerul Apararii Nationale. Cu atat mai mult cu cat, in Romania, constitutional, militarii au, prin Art.118, misiunea de garant al democratiei constitutionale. O misiune pe care si-a asumat-o, inca de la infiintarea sa in 2009, si SCMD, principalul organizator al  societatii civile impotriva masurilor distructive ale unui regim opresiv, de dictatura personala.
Ceea ce trebuie sa inteleaga, insa, premierul este ca, la ora actuala, capacitatea de riposta si indeplinire a misiunilor de catre structurile militare, ordine publica si siguranta nationala a fost serios diminuata de razboiul psihologic si imagologic declansat, in 2009, de regimul Basescu - Boc impotriva lor, avand drept obiectiv mascarea distrugerii programate prin zisele “reforme” si disponibilizari insotite de umiliri fara precedent.
Structurile militare au doua componente inseparabile: partea activa si rezerva. Partea activa a fost serios diminuata, umilita prin promovarea politicului si incompetentei in functii de conducere, prin avansari care au facut deliciul presei si continuarea disponibilizarilor irationale. In plus, cei ramasi in activitate, au fost timorati prin compromiterea viitorului lor ramas la bunul plac al slugilor basiste si al legilor anticonstitutionale si antieuropene, promovate prin troc sau frauda parlamentara, 329/2009, 119 si 263/2010, OUG 1/2011.
Aceleasi legi au constituit, insa, pentru rezerva, legi ale genocidului, urmarindu-se programat parasirea, de catre rezervisti, “pe cale naturala a sistemului”. Daca activilor le-a fost batjocorit prezentul si li s-a furat viitorul, rezervistilor le-a fost furat si batjocorit trecutul si li s-a interzis, nu numai viitorul, ci si insasi prezentul.
Spre luare aminte, in vederea transforamtii miltarilor in garant real al democratiei constitutionale, ne adresam premierului in calitatea domniei sale de profesionist in domeniul juridic, punctandu-i principalele tare ale legislatiei basiste antimilitare, din perioaada 2009 – 2011:

- Nerespectarea legislatiei UE care recunoaște fără rezerve dreptul unor categorii socio-profesionale (magistrați, militari, polițiști) la un regim aparte în domeniul pensiilor (Dir. nr. 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 2003, privind pensiile ocupaționale). De remarcat ca, prin decizii succesive, in interesul dictaturii basiste, CCR a recunoscut acest drept  magistratilor (atribuindu-le un “statut constitutional”) si comisarilor de conturi (!).

- Incalcarea prevederilor legislatiei existente la momentul emiterii noilor acte normative, respectiv a Constituției României/2003  (art. 11 alin (2), art.15 alin. (2), art. 20 alin (2), art. 44 etc. ) și a art. 5 din Legea nr. 287/2009 (Codul Civil): „Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene. În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.”

- Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, HG nr. 735/2010, OUG nr. 1/2011 si Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii au dus la:
          - nerespectarea principiului neretroactivitatii legii, deoarece au afectat drepturile de pensie stabilite anterior in mod corect si legal prin Legea nr. 164/2001 si nr. 179/2004;
          - incalcarea principiului drepturilor deja castigate - principiu consacrat in legislatia interna de-a lungul timpului, desi nu este statuat “expresis verbis” in vreun act normativ, dar materializat in legi (spre exemplu, tot in domeniul pensiilor, Legea nr. 19/2000, art. 180, alin (7), reglementa cuantumul cel mai favorabil al pensiei, conform acestui principiu care a fost preluat si de Legea nr. 263/2010, art. 169, pct. 5); Prin urmare, acest principiu a fost recunoscut tuturor pensionarilor - mai putin militarilor!
           - institutia Avocatului poporului, in concluzia Raportului special pentru anul 2012 mentioneaza: “aplicarea legislatiei de eliminare a pensiilor de serviciu s–a facut cu nerespectarea textului din Constitutie ce a reprezentat temeiul legal, iar masura preconizata a aduce economii la buget a adus de fapt cheltuieli anuale suplimentare  de cca 1 mld de lei”
          - aplicarea irationala si absurda a principiului contributivitatii unei situatii ipotetice “ca si cum ar fi existat”, in fapt militarii si politistii nu au contribuit la sistemul public de pensii pentru ca au facut parte dintr-un alt sistem cu prevederi proprii care nu prevedea aceasta obligatie, iar acum lucrurile sunt prezentate ca si cum militarilor li s-ar face o favoare (alaturi de agricultori!) in sensul ca, desi nu au contribuit la asigurarile sociale, li se asigura, totusi, un “ajutor social”
           - incalcarea grosolana a principiului nediscriminarii cetatenilor, in baza oricarui criteriu de orice natura. Activitatea militarilor nu s-a desfasurat in baza legislatiei muncii, ci au fost de natura contractuala. Ei si-au respectat pe deplin contractele “de sange” semnate de-a lungul carierei, incepand cu accederea in institutiile militare de invatamant. Statul roman, in regimul Basescu – Boc, cu siguranta nu!  Militarii nu au avut carnete de munca. Prin urmare nu se poate reconstitui cu precizie si exactitate volumul veniturilor realizate in cariera. Parte din documentele de evidenta s-au distrus conform legilor in vigoare si nu pot fi reconstituite;
         - aparitia unor situatii de neimaginat intr-un stat “normal” – dupa recalculare, revizuire si regularizare parte dintre subofiteri si maistrii militari (cu deosebire proveniti din aviatie, radiolocatie, servicii secrete etc) au pensii mult mai mari decat unii ofiteri cu grade superioare, inclusiv generali! De aici rezulta ca legislativul nu a cunoscut pe deplin specificitatea domeniului legiferat!;
          - infaptuirea unor abuzuri greu de acceptat intr-o societate bazata pe respectarea legii – pe baza unor acte inexacte sau false cu totul, parte dintre militarii in rezerva, beneficiaza de pensii uriase. Legalitatea a fost inlocuita cu “pila” si arbitrariul! Doar la nivelul Capitalei, Casa de pensii sectoriala a MApN plateste lunar pensii cu 500.000 euro mai mult decat inainte de “cei 3R” basisti. Recalculare, Revizuire si Regularizare!;
- CEDO, prin deciziile sale, a hotarat în sensul că, din moment ce principiul legalităţii semnifică existenţa unor norme interne suficient de accesibile, precise şi previzibile, preeminenţa dreptului impune necesitatea determinării faptului dacă, pe terenul aplicării dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, ce garantează dreptul de proprietate, a fost realizat un just echilibru între interesele generale ale comunităţii şi imperativele asigurării protecţiei drepturilor fundamentale ale individului. Or, un asemenea echilibru nu poate fi asigurat decât în măsura în care ingerinţa litigioasă a respectat principiul legalităţii şi nu a fost arbitrară. Este limpede pentru cine vrea sa vada ca acest principiu nu a fost respectat, iar arbitrariul este clar ca lumina zilei!;

- Ciuntirea arbitrara a pensiilor  militarilor s-a suprapus peste o alta incalcare grava a Constitutiei prin Legea nr. 329/2009, care a limitat drastic dreptul la munca a militarilor care au fost disponibilizati fortat, la o varsta tanara, pentru a indeplini conditiile de aderare la NATO. Initial li s-a permis sa cumuleze o pensie mica valoric cu un salariu modest de la o primarie sau prefectura. Din 2009, prin aparitia Legii 329 (cap. IV), nu mai beneficiaza de acest drept. Acesti militari, prin pregatirea profesinala anterioara, nu se califica pentru piata muncii in domeniile private. Aceste companii nu opereaza cu tancuri, tunuri sau complexe de rachete!

Recunoscator premierului pentru interventia facuta de doua ori in vederea stoparii executarii financiare retroactive a rezervistilor si pentru promovarea in extremis a legii, partial reparatorii, 241/2013, ii atragem, insa, atentia ca, pentru revenirea sistemului la parametrii normali de functionare, promovarea in urgenta a Legii pensiilor militare de stat, proiect intrat in lucru in guvernul Ponta I, si a legilor – statut ale cadrelor militare si politistilor, cu o corecta incadrare legislativa a rezervistilor si veteranilor de razboi, sunt absolut necesare din urmatoarele considerente:
- necesitatea respectarii prevederilor directivelor UE prin care se recunoaste statutul special al militarilor si politistilor in plan socio-profesional (dreptul european prevaleaza asupra dreptului intern);
- realinierea Romaniei la sistemul pensiilor militare de stat caracteristic statelor membre NATO;
- recunoasterea faptului ca, peste tot in lume, militarii activi au un regim profesional special (munca nenormata cu solda fixa, disponibilitate 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana, munca in orice fel de conditii, limitarea drastica prin legea statutului a unor drepturi si libertati fundamentale de care se bucura ceilalti cetateni, imposibilitatea realizarii unor venituri suplimentare, admiterea sacrificiului suprem, etc.) regim plin de restrictii si sacrificii pentru ei si familiile lor,  dar care nu prevede masuri compensatorii pe masura activitatii militarilor si politistilor. Aceste obligatii se rasfrang si asupra rezervistilor care nu primesc pensie, ci solda de rezervist pana la varsta de 65 de ani, abia dupa aceasta putand fi asimilati pensionarilor;
- nevoia de dreptate si reparare a unor nereguli majore savarsite in ultimii ani prin actele normative abuzive ale regimului Basescu – Boc;
- eliminarea discriminarilor dintre militari introduse de HG 1019/2010, privind conditiile de munca, act normativ ce se aplica doar celor trecuti in rezerva dupa data de 01.01.2011, in timp ce conditiile de munca au fost aceleasi pentru toti militarii, indiferent de data trecerii in rezerva;
- excluderea de la noile reglementari si “inghetarea” pensiilor la nivelul anilor la care au fost stabilite pentru titularii de pensii de urmas in baza dispozitiilor art. 23 si art. 77 alin (3) din Legea nr. 80/1995, privind statutul cadrelor militare. Inainte de 2011, logica reglementarii era bazata pe conexiunea dintre solda militarilor activi si pensia rezervistilor. Aceasta conexiune trebuie restabilita, avand in vedere mai multe argument, logice si legale, prin definirea ACTUALIZARII la Art.28 din proiect:
·        Militarii in rezerva sunt in continuare in evidenta de mobilizare a tarii, ei putand fi oricand chemati in activitate pana la implinirea varstei de 65 ani, in situatii de mobilizare sau razboi;
·        Gradul militar are expresie financiara in solda de grad conform prevederilor art. 7 din Anexa VII a Legii nr. 284/2010, legea cadru privind salarizarea personalului bugetar:
(1) “Pentru gradul militar pe care îl deţine, ca drept al titularului şi recunoaştere în plan social, personalul militar, respectiv poliţistul şi funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, beneficiază de soldă de grad, respectiv de salariul gradului profesional deţinut.” Legea nu distinge intre militarii activi si militarii in rezerva, iar un principiu de drept statueaza ca acolo unde legea nu distinge, nimeni nu poate face acest lucru.

Cu speranta ca dl. Ponta va intelege corect acest mesaj, ii uram si Domniei sale si tuturor romanilor care mai cred in Romania, un Paste fericit si un viitor mai bun!


PRESEDINTELE  SCMD

    Col.(r) dr. Mircea DOGARU

vineri, 11 aprilie 2014

INFORMARE PE TEMA PROIECTULUI LEGII PENSIILOR MILITARE DE STAT

Emisiunea pe tema pensiilor, de la RTV, din 10.04.2014, la care au fost protagonisti d-na ministru Rovana Plumb, principalul expert al domniei sale si dl. Col. (r) Valeriu Pricina, va continua duminica, 13.04.2014, intre orele 20.00-22.00.

Cu aceasta ocazie, dl. Col.(r) Valeriu Pricina a avut o lunga intrevedere cu d-na ministru, expunandu-i principalele obiectii ale SCMD si ale sindicatelor din politie, fata de Proiectul Legii pensiilor militare de stat.

D-na ministru a promis ca va studia proiectul in varianta trimisa de Ministerul Apararii Nationale Ministerului de Justitie si Ministerului de Interne (clic aici pentru vizionare) si ne va comunica opiniile domniei sale cu ocazia audientei pe care a fixat-o d-lui vicepresedinte SCMD Valeriu Pricina, dupa sarbatorile pascale.



Rezultatele vor fi analizate in Comitetul Director al SCMD.

PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU