joi, 25 februarie 2021

ANUNT IMPORTANT

 

DESPRE PENSII MILITARE


Astazi, 25 februarie a.c., intre orele 20.00-22.00, la postul TV "Kapital TV", in direct, o emisiune despre miscarile de protest, despre salarii si pensii (militare).

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,

    Col.(r) dr. Mircea DOGARU

luni, 22 februarie 2021

Manifestatii de protest in zilele de 23 si 24 februarie 2021

 

MANIFESTATII DE PROTEST

23-24 FEBRUARIE 2021

-         Reamintim membrilor SCMD/CNSC, din Capitala, Ilfov si Jud. Gorj

-          

Marti, 23 februarie, a.c., SNPPC (ale carui actiuni le sprijinim, in acest moment, la Slatina si Pitesti) a organizat, intre orele 10.00-12.00, cinci pichete, in zona Pietei Victoria. Cei care putem participa ne vom aduna la 09.45, in fata Muzeului Antipa, pe trotuar, in dreptul trecerii de pietoni si in Parcul de la Muzeul de Geologie.

La orele 12.00, participantii vor porni, in conditiile de deplasare impuse de Pandemie, spre Parlament. Cei care nu pot face fata deplasarii vor putea fi prezenti, intre orele 12.30-16.00, direct la locatiile prevazute pentru pichetare, din Piata Constitutiei, ministerele de Finante si Justitie, Parcul Izvor (in fata intrarii la Camera Deputatilor) si in Calea 13 Septembrie, vis a vis de intrarea la Senat si Curtea Constitutionala.

Miercuri, 24 februarie, intre orele 11.00-13.00, vom fi alaturi de FSTFR si USS-CFR, aliatii nostri, la manifestatia din parcul CFR, in fata intrarii principale la Ministerul Transporturilor.

In ceea ce-i priveste pe mineri, reamintim tuturor ca suntem aliati, in cadrul CNSC, cu Federatia Nationala a Muncii de la Rovinari, care se afla in a 10 a zi consecutiva de proteste, pentru neplata, de doua luni, a salariilor. Facem apel, catre Filiala 1 Tg.Jiu a SCMD si membrii SCMD din Motru si Petrosani, sa sprijine, de maine, actiunea de protest organizata de dl. presedinte Constantin Cretan, in fata Prefecturii Targu Jiu.

In conditiile in care Guvernul insista sa arunce gravele consecinte ale unei crize extern induse, exclusiv pe umerii salariatilor, pensionarilor si din ce in ce mai putinilor patroni romani, consideram participarea noastra la toate actiunile de protest, in sprijinul aliatilor nostri, ca facand parte din antrenamentul necesar pentru ceea ce va urma in luna aprilie. Luna in care marii asasini economici vor veni la Bucuresti, pentru a ne declara stat falimentar, daca nu vom ceda, pana atunci, capitalului transnational, ultimele active ale statului roman, mergand pana la externalizarea Sanatatii si Apararii. Recomandam, de pe acum, ca anul acesta, sa vopsim ouale crude, de Pasti, pentru a ne primi cum se cuvine distinsii oaspeti!

 

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,

         Col.(r) dr. Mircea DOGARU

22 februarie 2021,

Bucuresti

joi, 18 februarie 2021

 

NOI ACTIUNI DE PROTEST, PE MODELUL 24 IANUARIE, IN ZIUA DE MARTI 23 FEBRUARIE 2021

-         Apel catre toti membrii SCMD/CNSC, USS-CFR si FSTFR din Bucuresti, Ilfov si judetele limitrofe –

Marti, 23 februarie a.c., SNPPC a obtinut aprobarea pentru 15 locatii de pichetare in Bucuresti, dupa cum urmeaza:

Ø intre orele 10.00-12.00, pichetare la Guvern, la Piata Victoriei, in 5 locatii;

Ø la ora 12.00 deplasare spre Parlament;

Ø intre 12.00-16.00 au fost rezervate restul locatiilor in Piata Constitutiei, alveola de la Parcul Izvor (intrarea la Camera Deputatilor), parcul de la Biblioteca Academiei (intrarea la Senat), Ministerul de Finante si Ministerul de Justitie.

Actiunile se desfasoara in conditiile interdictiilor impuse de ”Starea de Alerta”, privind portul mastii, distantarea fizica si pichetarea cu ”pana la 100 de persoane”.

Deoarece Guvernul insista, prin masuri antisociale, sa aplice adevarate ”curbe de sacrificiu” exclusiv bugetarilor si pensionarilor si sa lichideze, prin vanzari nejustificate catre transnationale, toate activele statului, fapt ce va produce efecte sociale catastrofale, va invitam sa participati, cu delegati, in sprijinul actiunilor politistilor (SNPPC)!

In mod deosebit, SCMD face apel la rezervisti si la pensionarii civili, in conditiile in care se pregatesc noi legi ale pensiilor/soldelor de rezervist, Guvernul si M.Ap.N. fiind hotarati sa inmormanteze toate sperantele si promisiunile electorale facute la solicitarile noastre de normalizare a situatiei prin aplicarea cresterii cu 40% a punctului de pensie pentru civili si revenirea, prin amendamentele sustinute de noi, la forma initiala a Legii 223/2015. De asemenea, apelam la veteranii din ”Teatrul romanesc de operatii”, discriminati prin Legea nr. 168/2020.

SCMD/CNSC promoveaza, consecvent, sprijinirea tuturor actiunilor de protest cu caracter social si national, indiferent cine le organizeaza, pentru a avertiza Guvernul Tradarii Nationale ca exista o limita peste care nu poate trece. Camaraderiile legate acum, intre participantii la actiunile comune de protest isi vor dovedi eficienta in luna aprilie, cand Marii Asasini Economici mondiali (FMI, CE, BCE) vor veni la Bucuresti pentru a discuta soarta Romaniei si a noastra a tuturor, in urma incarcarii artificiale a Tarii noastre cu o datorie externa de peste 120 miliarde euro.

Va solicitam, asadar, sa trimiteti delegati in sprijinul SNPPC, anuntandu-ne, in prealabil, locatia pe care o alegeti, pentru a nu periclita situatia organizatorilor. Delegati care, in scopul cresterii nesigurantei si spaimei guvernantilor, sa poarte insemnele propriilor structuri! Solidaritate, asadar, pana la inchegarea unui ”front” social, national!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele SCMD

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

marți, 16 februarie 2021

 

TERORISMUL NU ARE FRONTIERE!

PARTICIPAREA S.C.M.D. LA SEDINTA COMISIEI DE DIALOG SOCIAL ORGANIZATA LA M.A.I. PE TEMA NORMELOR DE APLICARE ALE

LEGII NR. 168/2020

Luni 15 februarie a.c. am participat, alaturi de presedintii sindicatelor din M.A.I., la sedinta Comisiei de dialog social in care s-a dezbatut proiectul de Ordin al ministrului Afacerilor Interne privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 168/2020.

Subsemnatul am subscris propunerilor presedintilor S.N.P.P.C. (Marius Ionescu), S.N.P.F. (Adrian Diugu) si C.S.D.R. (Valentina Matea) de completare a legii printr-o Ordonanta de Urgenta, solicitand ministrului Afacerilor Interne sa se implice in acest sens, pe urmatoarele considerente, pe care M.Ap.N. pare incapabil sa le inteleaga...

·        Terorismul nu cunoaste granite! Impartirea veteranilor in doua categorii si recunoasterea unor merite implicand drepturi, contrar OUG nr. 82/2006, doar ”personalului participant la actiuni militare in afara teritoriului statului roman” este nu numai discriminatorie si neconstitutionala dar denota si necunoasterea de catre initiatorii Legii 168/2020 a tipologiei actiunilor militare. Actiunile de salvare, mentinere a pacii sau misiunile de lupta, ca si interventiile impotriva unor atacuri teroriste se desfasoara si in timp de pace si in interiorul granitelor proprii, nu numai in afara lor...

·        Aviatia, radiolocatia, marina, etc. executa ”serviciul de lupta permanent”. Nu putem exclude misiunile patrulelor din serviciul aerian sau naval si nici aplicatiile comune cu fortele NATO in interiorul granitelor, doar pe criteriul teritoriului pe care se executa misiunea de lupta...

·        Printr-o noua OUG trebuie cuprinse toate tipurile de misiuni de lupta, fara specificatie teritoriala, executate in trecut, prezent si viitor. Nu putem da decat ca exemple numele unor state in care astfel de misiuni s-au executat, deoarece nu stim ce ne rezerva viitorul...

·        Renuntarea la departajarea veteranilor executanti de misiuni de lupta, pe criterii artificiale este motivata si de avizul dat conditionat de Consiliul Legislativ pe proiectul Legii 168/2020, conform caruia ”este necesar a se stabili in mod expres ca personalul participant la actiuni militare desfasurate pe teritoriul statului roman si familiile sau urmasii acestuia, dupa caz, care, la data intrarii in vigoare a prezentei legi erau beneficiari ai prevederilor OUG nr. 82/2006 beneficiaza de aceleasi drepturi si dupa abrogarea acesteia

In ceea ce priveste consecintele asupra pensiilor, meschinaria de care au dat dovada initiatorii Legii 168/2020, lipsind de drepturi o parte dintre veterani, a dus, practic, la legiferarea discriminarii in randul acestora si anularea neconstitutionala a unui drept patrimonial dobandit, anulare deja pusa in aplicare de catre M.Ap.N. prin OMM nr. 7/2021 si OSSMAp. 3/2021, care nu au facut obiectul dialogului social si al dezbaterii publice.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 15 februarie 2021

 

MANIFESTATII LA CARE PARTICIPA S.C.M.D./C.N.S.C. IN ZIUA DE 16 FEBRUARIE 2021

-         Piata Garii de Nord, Ministerul Transporturilor, Piata Victoriei –

 

Maine la ora 10.45, incep, concomitent, la monumentele din Piata Garii de Nord si Parcul CFR manifestatiile comemorative si de protest, organizate de FSTFR si sprijinite de S.C.M.D./C.N.S.C. si U.S.S.-C.F.R. Responsabil din partea S.C.M.D. - presedintele sindicatului si dl. vicepresedinte col. (r) Florea Cristescu.

In Piata Victoriei, intre orele 10.00-12.00 se desfasoara actiunea de protest a S.N.P.P.C., tot impotriva politicii Guvernului de aruncare a crizei exclusiv pe umerii salariatilor si pensionarilor. Participantii din partea S.C.M.D./C.N.S.C., din Bucuresti si Ilfov, vor lua legatura cu dl. vicepresedinte cdor. (r) Ilie Truta.

La toate manifestatiile participantii vor purta masca de protectie si vor pastra distantarea fizica.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU  

joi, 11 februarie 2021

Apel catre rezervisti

 

APEL CATRE REZERVISTI

DE CE MANIFESTATIA CEFERISTILOR DIN 16 FEBRUARIE ESTE SI A NOASTRA?

 

Marti, 16 Februarie 2021, la orele 10.45, FSTFR organizeaza o actiune de omagiere a eroilor ceferisti, la ansamblul monumental din Piata Garii de Nord si la monumentul comemorativ din Parcul CFR. Dupa care, urmeaza, intre orele 11.00-13.00, o manifestatie de protest in latura parcului dinspre Ministerul Transporturilor. Actiunea este sprijinita de USS-CFR si SCMD. De ce?

Dincolo de faptul ca suntem aliati in cadrul CNSC, din octombrie 2011, ca ne suntem datori cu sprijin reciproc si ca am organizat in comun ample actiuni de protest (cea mai recenta fiind aceea din 24 Ianuarie, a.c.), ca revendicarile sunt aceleasi si ne privesc pe toti, mai exista, insa, ceva mult mai profund ...

Cati dintre dvs., mergand la Gara de Nord, ati zabovit o clipa sa priviti ansamblul monumental? Cati stiti ca, realizat de Corneliu Medrea si Ion Jalea, a fost dezvelit in 1923, dedicat fiind eroilor cazuti pe front, pentru infaptuirea Romaniei Mari? Cati ati vazut, alaturi de ceferisti, sub simbolul Patriei, militarul, echipat de razboi, care protejeaza femeia si copilul, adica viitorul natiunii? Si cati ati citit, daltuita in marmura alba, si explicatia denumirii ”Eroilor CFR – 1916-1918”? adica inscriptia: „OMAGIU SI RECUNOSTINTA EROILOR MILITARI DE CAI FERATE SI TRANSPORTURI DIN ARMATA ROMANA CARE S-AU JERTFIT PENTRU CAUZA NATIUNII”?

Da! Am avut si brigazi de cai ferate! Pe vremea cand aveam o Armata si o Tara adevarate, nu un surogat statal asternut la dispozitia intereselor straine, la adapostul lozincilor, goale de continut, despre „Libertate” si „Democratie”, de catre o autoproclamata „elita”, slugarnica, lacoma si tradatoare! Pana in 1993, cand, impreuna, ceferisti, militari si politisti au reusit sa neutralizeze atentatul terorist care prevedea deraierea, la Podul Baneasa, a trenului prezidential, in drumul spre ampla manifestatie de la Alba Iulia, de Ziua Marii Uniri! Impreuna l-au salvat, atunci, pe Presedinte, dar au salvat si staff-ul Armatei care il insotea! Un precedent terorist esuat in 1993 al „Cazului Bunoaica”, reusit in 1995! Drept rasplata, s-a trecut la faramitarea si destructurarea, la adapostul cuvintelor magice „Reforma” si „Modernizare”, atat a CFR-ului cat si a structurilor militare, in cadrul Operatiunii „Distrugerea Romaniei prin jaf total. Pas cu pas!”.

Astazi, prin ordonantele austeritatii, guvernul de slugi impotente sau constient-tradatoare incearca sa instraineze pe nimic ultimele companii de stat, actiune asupra careia SCMD va atrage atentia de 5 ani. Adaugand, insa, si obiective noi: privatizarea CFR-Marfa, CFR-Calatori dar si a spitalelor CFR, aparate cu dintii, pana acum, de liderul USS-CFR, dr. Denisa POPOVICI! In ceea ce ne priveste, instrainarea spitalelor si policlinicilor militare, care a inceput demult, aceasta este un moft pe langa „externalizarea Apararii”. Desfiintarea jandarmilor si pompierilor, dar si a ultimelor unitati militare, in curand inlocuite de „Politia Militara”! Atragem, insa, atentia, naucilor politici, asupra declaratiei din 2013, a lui George Friedman, ca „nici un soldat american nu va muri” pentru noi, daca nu vom fi in stare sa rezistam, cu armele, suficient de mult pentru a determina o interventie NATO, in sprijin. Dar le mai atragem atentia si asupra faptului ca sfera de competenta a Politiei Militare nu cuprinde si civilii! Decat sub dictatura militara sau in stare de razboi!

Ne uneste, asadar, in plus, pe noi si pe ceferisti, in acest an al desavarsirii dezastrului national, interesul de a ne salva, nu numai structurile socio-profesionale si drepturile lor, ci si dreptul la existenta nationala si statala a romanilor. Un drept pe care ne-am angajat sa-l aparam, ca si inaintasii nostri, prin juramant de sange!

De aceea, SCMD lanseaza prezentul APEL catre toti rezervistii din Bucuresti si Ilfov, de a sprijini actiunile ceferistilor, din 16 Februarie, 24 februarie si 4 martie a.c.

Pe vremea Socialismului, prima inscriptie care iti sarea in ochi, la intrarea cu trenul in Gara de Nord, era „Nici o masa fara peste!”. Adaptand-o la zilele ordonantelor austeritatii, indemnul nostru este ... „Nicio zi fara proteste!”. „Zi de zi, de zi”, ca Aspenter-ul! Pana cand va infrunzi padurea! Atunci va trebui sa iesim toti si sa nu mai plecam! Sa plece ei! Pentru binele nostru si al Patriei, care „este norodul, iară nu tagma jăfuitorilor” (Tudor Vladimirescu)!

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

         Presedintele SCMD,

                   Col.(r)dr. Mircea DOGARU

 

Bucuresti,

11.02.2021

miercuri, 10 februarie 2021

Noi succese ale SCMD in Justitie

 

NOI SUCCESE ALE SCMD IN JUSTITIE

IN CEEA CE PRIVESTE APLICAREA HG1/2017

 

Spre intelesul naivilor, manipulate, pe mijloacele online, de “formatorii de opinie” inregimentati, informam ca SCMD obtine decizii favorabile petentilor membri de sindicat, impotriva Inspectoratelor de Politie Judetene, pe care Tribunalul Bucuresti, prin Sectia a II a Contencios Admnistrativ si Fiscal, le obliga sa emita catre Casele de Pensii Sectoriale ale MAI, adeverinte care sa cuprinda “Actualizarea punctului 7 din fila de pensie, cu elementele actualizate conform OUG nr.75/2020 si Deciziei ICCJ nr.51/2019. Obliga paratul, Inspectoratul de Politie Judetean, … sa plateasca reclamantului … diferentele salariale neachitate de la data de 01.02.2017 pana la data trecerii sale in rezerva, ca urmare a actualizarii nivelului soldei lunare brute realizate la functia de baza, de 1450 lei … precum si la plata dobanzilor legale si indicele de inflatie aferente sumelor datorate pana la plata efectiva a acestora.” Citatul este din Dosarul nr. 24608/3/2020, care a trezit emotii in randul diversilor ciocli online ai rezervistilor, care fac jocul Puterii.

Pe data de 8 februarie a.c., SCMD a obtinut hotarari similare impotriva inspectoratelor de politie judetene Timis si Arges, in dosarele D32982/3/2020 si D26870/3/2020. Cu mentiunea, datatoare de sperante in ceea ce priveste largirea ariei de cuprindere la membrii SCMD proveniti din intreg Sistemul, indiferent de data trecerii in rezerva, ca unul dintre petentii care au castigat a fost trecut in rezerva inainte de 2017. Termenele de apel, pentru parati, sunt stabilite la 10 zile.

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

         Presedintele SCMD,

                   Col.(r)dr. Mircea DOGARU

Bucuresti,

10.02.2021

luni, 8 februarie 2021

Sprijinul rezervistilor pentru manifestatiile ceferistilor

 

REZERVISTII IN SPRIJINUL CEFERISTILOR

DEMERS PENTRU O ALTA ISTORIE…

16 FEBRUARIE, 24 FEBRUARIE, 4 MARTIE 2021

-         In atentia tuturor membrilor SCMD/CNSC –

 

Doamnelor si domnilor,

Ianuarie 1933 a debutat cu cea de a treia “curba de sacrificiu”, prin care, un guvern anti national, al portilor larg deschise capitalului strain,  decreta, in folosul acestuia, reducerea salariilor bugetarilor si a pensiilor romanilor cu inca 10-12,5%.

Ianuarie 2021 a debutat cu inghetarea salariilor si pensiilor si anuntarea posibilitatii anularii unor sporuri, ajutoare sociale, “pensii necuvenite”, vouchere etc., in paralel cu iertarea bancilor straine de sute de milioane de euro, datorate, conform deciziilor ICCJ, statului roman.

Ianuarie 1933 s-a incheiat cu garantarea profiturilor multinationalelor, pentru imprumuturile facute in scopul “asanarii” economiei romanesti, prin continuarea scaderii salariilor si pensiilor, concedierea a 30% din bugetari, cresterea taxelor si impozitelor (“Acordul de la Geneva”). De asemenea, s-a incheiat cu declansarea (28ianuarie), de catre ceferisti, a unor ample actiuni de protest.

Ianuarie 2021s-a incheiat cu anuntarea, de catre guvern, oficial, a anularii de venituri si “pensii necuvenite” si vinderea pe nimic a ultimelor banci si companii aducatoare de venituri statului: TAROM, CFR-Calatori, CFR-Marfa, Portul Constanta, CEC Bank, Exim Bank, Hidro-, Termo- si Nuclear Electrica, Rom Gaz, Oil Terminal, Loteria Romana, Posta Romana, etc. De asemenea, s-a incheiat prin organizarea de catre ceferisti, in colaborare cu SCMD/CNSC, a unor ample actiuni de protest, in conditii de Pandemie, in Capitala si in Tara, incepand cu 24 ianuarie.

Februarie 1933 a debutat cu promulgarea Legii pentru activarea Starii de Asediu, in baza careia, la 16 februarie, avea sa se traga in grevistii feroviari, ridicati la lupta de sindicate.

Februarie 2021 a debutat, nu numai cu pregatirea unor noi acte de tradare nationala, gen privatizarea Sanatatii si externalizarea Apararii, ci si cu un nou si ticalos proiect legislativ vizand obligatiile Armatei in cadrul “Starii de Urgenta”. Cu binecuvantarea propriei conduceri, Armata nu numai ca este supusa, sistematic, batjocurii si urii publice, prin minciuni privind salarizarea, pensiile militare sau inutilitatea ei, cu exceptia valetilor aflati la dispozitia stapanilor in asa-zisele “teatre de operatii” (Ce “operatii”, bai loazelor, in cadrul unor misiuni de “mentinere a pacii”? De apendicita?), dar urmeaza sa aiba, prin Politia Militara, conform Art.14 al noului Proiect legislativ, marca “Ciuca al nostru”, pentru prima data in Istorie, si misiuni impotriva propriului popor! Adica sa inlocuiasca jandarmii! Oare chiar se vrea desfiintarea, prin “civilizare”, in interesul secesionistilor, a acestor ultimi specialisti in interventia impotriva gherilelor urbane?

Pe 16 februarie 1933, ocupand atelierele, ceferistii au infruntat gloantele fortelor de represiune, pentru dreptate sociala si restituirea drepturilor legitime, confiscate.

Pe 16 februarie 2021, Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania anunta actiuni de protest in Tara si o pichetare, intre orele 11.00-13.00, a Ministerului Transporturilor, in Parcul CFR, din fata Garii de Nord. Cu omagierea/comemorarea martirilor ceferisti, la ora 10.45, la cele doua monumente, din Parcul CFR si din fata intrarii la casa de bilete clasa I, a Garii de Nord. In amintirea crimelor comise de guvernul anti national, in 1933! Daca Guvernul actual va anunta “Starea de Urgenta”, il avertizam ca, pe 16 februarie, rezervistii, prin SCMD si cei din ONG-urile care si-au mai pastrat bunul simt si credinta in juramantul depus, de aparatori ai natiunii, vor fi, din nou, alaturi de ceferisti! Ca scut uman!

Ce se va intampla, insa, la actiunile preconizate pentru 24 februrie si 4 martie (ziua marelui cutremur din 1977), daca vom afla ca “externalizarea Apararii” inseamna transferul celor 2% din PIB, direct catre aliatul strategic? Adica desfiintarea MApN si a Armatei, prin reducerea fortelor scheletice ale acesteia, la 2-3 batalioane, in frunte cu un general de opereta, care sa care tucalul partenerilor in cadrul unui asa-zis Comandament Inter-Aliat, la Bucuresti (la Cercul Militar), subordonat Comandamentului NATO de la Sibiu? Daca “Echipei Citu” ii vine vreun asemenea gand, s-ar putea ca elasticul sa se rupa, romanii hotarand ca pana si tradarea de Tara trebuie sa aiba o limita! Situatie in care, o singura scanteie ar fi, Doamne fereste, de ajuns! La urma urmelor, Parcul CFR si Gara de Nord sunt strategic plasate la jumatatea distantei dintre cele doua Palate subordonate intereselor straine, “Victoria” si “Cotroceni”!

Facem, asadar, apel, nu numai la toti membrii SCMD/CNSC ci si, in primul rand la toti rezervistii, sa sustina manifestatiile de protest ale Celei de a Doua Armate a Romaniei – ceferistii! In Capitala si in Tara! Revendicarile vor fi aceleasi! Adica cele prezentate ministerelor si ambasadelor pe 24 ianuarie si pe care vi le supunem, alaturat, din nou, atentiei! Plus, renuntarea la abjectul Art.14 al Proiectului legislativ desprins parca din “Ideile Ciuce”!

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Presedintele SCMD,

         Col.(r) dr. Mircea DOGARU

 

 

LISTA OBIECTIVELOR NOASTRE

REVENDICARI SI SOLUTII

- ANULAREA OUG-urilor și a PROIECTELOR DE OUG asumate de noul Guvern de la instalare și până în prezent, în special în domeniile fiscal bugetar și juridic;

- Aplicarea imediată a prevederilor Legilor organice vizând salarizarea,pensiile și indemnizațiile, cu anularea prevederilor neconstituționale introduse prin OUG-uri de tipul 95/2014, 57/2015, 59/2017, 114/2018 etc și  OUG nr. 226/30.12.2020;

- Stabilirea salariului minim brut pe economie de 2400 lei începând cu 01 ianuarie 2021, revenirea Legii 223/2015 la forma initial promulgata si cresterea punctului de pensie pentru civili cu 40%;

- Alinierea veniturilor și pensiilor cu inflația reală și nu doar cu rata inflației;

- Achiziția de trenuri electrice noi (100 rame electrice noi) pe fonduri europene, pe exercițiul financiar 2014-2020 și alte 200 trenuri noi pe fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027 în cele două programe operaționale în care sunt prevăzute aceste fonduri pentru schimbarea materialului rulant vechi;

- Reforma reală a Justiției CU RESPONSABILITATEA MAGISTRATILOR;

- Redeschiderea în condiții de protecție sanitară a școlilor;

- Investiții prioritare în sănătate, transporturi și învățământ;

- Respectarea obligatiilor financiare asumate prin contracte, fata de patronate;

- Renunțarea la desființarea grupărilor mobile de jandarmi, la demilitarizarea lor și a pompierilor,statute conform NATO pentru militari și polițiști și aplicarea legii 223/2015 așa cum a fost promulgată, de la 01.01.2021;

- Aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar privind salarizarea, bazată pe noua formula de calcul, cu începere din 1 martie 2021;

- Interzicerea sponsorizării din banul public a băncilor, multinaționalelor, partidelor și ONG-urile sinecură de partid;

- Protejarea patronilor/investitorilor români;

- Taxe și impozite comparabile cu cele din țările de origine pentru bănci și multinaționale;

- RESPECTAREA, AD LITTERAM, DE CATRE GUVERN, PARLAMENT SI PRESEDINTE, a Art.47, al.(1) si (2) din Constitutia Romaniei, care prevede:

(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa ASIGURE CETATENILOR UN NIVEL DE TRAI DECENT (nn.).

(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutorul de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

miercuri, 3 februarie 2021

 

MULTUMIM DIN INIMA TOVARASE BASESCU...

DA-I INAINTE, CA DAI BINE!

Singurul sef pe care-l recunoaste si de care inca se teme agentul ”Petrov” descria sintetic, in Anul Centenarului, situatia Romaniei, astfel: ”Stau si ma uit la Romania... Inainte de 89 era o putere! Avea o industrie puternica. Avea o flota de invidiat. Avea o armata perfecta, acolo, in Curbura Carpatilor... Astazi sunt idiotii Uniunii Europene!... Nici praf de pusca nu mai produc!... Pana si ungurii isi bat joc de ei!...” (Vladimir Putin).

Si pentru ca dezastrul national trebuia sa poarte un nume, Istoria l-a consemnat – Traian Basescu! El a dat tonul la imprumutarea nejustificata a zeci de miliarde de euro, transformand o criza artificiala, aparuta in domeniul bancar (romanii nemaiavand banci) intr-una reala. El a inventat haiducia pe dos – sa iei de la saraci, prin taieri de salarii si pensii si sa dai la bogati, adica la banci si multinationale! El a distrus transporturile, industria de aparare si ”cainii de paza”, adica structurile militare, el a organizat statul mafiot si a creat ”Sistemul”, adica, ”statul paralel”, destructurand, subordonandu-si si amalgamand Serviciile cu magistratii, care l-au slujit si inca il slujesc, chiar daca mai sovaelnic, impotriva oricaror principii de drept. Pentru ca si i-a facut complici, permitandu-le sa-si adjudece, ei, civilii, prin legi strambe, toate drepturile militarilor, dar nici una dintre obligatiile lor. Drept care inca nu s-a nascut procurorul care sa-l intrebe ” – Mai Basescu – PMP.../Flota noastra unde e?”.

Complici si-a facut Traian Basescu si din nulitatile promovate, peste noapte, ministri, procurori generali, generali si chestori. Dovada ca nici un sef S.M.A. sau ministru fost general (cu exceptia lui Corneliu Dobritoiu, botezat de el, cu ura, ”Mos Teaca”) nu se deranjeaza sa-i bata obrazul, cand el, ”colonelul in rezerva, fiu de colonel in rezerva” cu ”pensie militara de stat de 2.900 lei”, cum ni s-a recomandat in mai 2018, la CNCD, insulta Armata si inteligenta romanilor. Pai sa nu stie tocmai el, fostul comandant (ne)suprem ca Armata o intaresti la pace ca sa DESCURAJEZI potentialii hoti de pamant romanesc? Sa nu stie, tocmai el, ca zisii ”profesionisti” de astazi sunt trimisi aiurea, pentru interese straine, nu in ”misiuni de lupta” ci de mentinere a ”pax americana”?

Ca Basescul, care injoseste numele sacru de ”Traian”, ii apara pe sarmanii magistrati miliardari, il intelegem! I se apropie funia de par, ca prea a crezut ca-i poate prosti pe toti mai marii lumii! Dar ce are cu rezervistii? Ca nu toti militarii au putut inainta in cariera de la bisnita cu ”Rapirea din serai”, carpete expandabile luate de la Ali, turcul din Amsterdam, la mangleala de alegeri! Cea mai mare parte a militarilor i-au inlocuit pe votantii lui in agricultura, ca sa se poata face astia muci la carciuma si sa filozofeze pe marginea santului, ieri, pentru a putea beneficia, astazi, de asa zisa ”pensie minima”, de doua ori mai mare decat pensia militara de stat a unui subofiter conducator de tanc! Sau in mine, in constructii de locuinte, obiective industriale, tuneluri si autostrazi! Asta ca sa poata votantii lui sa zbiere azi ca militarii traiesc pe banii lor! Nu invers! Pentru ca ieri Armata dadea din venituri proprii (in special productie si vanzare de armament), cate 4 miliarde, anual, statului. Anul trecut a dat numai 2 miliarde, conform declaratiei actualului ministru, fondului de rezerva al Guvernului Orban, pentru ca urmasul lui Basescu sa-si vada visul implinit – alegerile pandemiei de la 6 decembrie!

De unde ura impotriva rezervistilor a individului care a distrus Tara, sistematic, timp de zece ani, si astazi pozeaza in salvator si ”burete” de democratie? Pentru ca, prin S.C.M.D., rezervistii i-au facut praf toate aranjamentele si angajamentele externe, prin marile manifestatii din 2010-2014, cand i-au ridiculizat si Justitia si ”tomacii”!

In martie 2018, dand tonul noii ofensive mediatice impotriva rezervistilor, Basescu a incitat, iarasi, direct, fara jena, pe fata, la ura si discriminare impotriva noastra! Si a facut-o fiind sigur ca zecile de ”purtatori de cuvant” si ”specialisti” platiti cu bani grei, ai structurilor de ”relatii” si ”media” militare nu vor riposta! Datorita lui, leii se transformasera in oi!

Reclamat la CNCD, de catre S.C.M.D., Basescu a fost declarat de servilul UDM-rist Asztalos, nu in termen de 30 de zile ci dupa 2 ani, nevinovat ca un prunc, pe motiv ca, senator fiind, ar fi facut o ”declaratie politica”. Ieri, 2 februarie 2021, insa, la TVR-1, invitat pe post de ”Mafalda” si etalon al democratiei, la emisiunea ”Romania 9” a lui Ionut Cristache, nu mai era senator cand si-a dat in petec, insultandu-ne cu aceleasi cuvinte si incitand idiotii neamului, pe ”principiul caprei”, la ura impotriva noastra! Voia, probabil, sa se puna bine cu cei care-i instrumenteaza, din ordin extern, lui si familiei, ca grup organizat, multele ”derogari” de la lege, si cu ambasadele pe care S.C.M.D. le-a ”deranjat” prin lantul de actiuni de protest organizate pe 24 Ianuarie a.c.! Dar ne-a facut un bine, fiindca iesirea lui turmentata nu mai poate fi considerata ”declaratie politica”, ci doar declaratie nesimtita si incitatoare la ura! Drept care... ii multumim! Cu cat mai multe iesiri de genul acesta, cu atat mai bine, ca avem nevoie de probe – ”beton” la dosar! Evident, la Dosarul nr. 30019/3/2020 pe care i l-am deschis la Tribunalul Bucuresti, Sectia a II-a, pentru ”fapte de discriminare”, ”incitare la ura” si ”lezarea demnitatii cadrelor militare prin afirmatii defaimatoare”. Lui dar si CNCD-ului, in solidar!

Timid, Tribunalul Bucuresti si-a declarat ”necompetenta materiala”, trimitand dosarul, mai sus, la Curtea de Apel! Nici o problema! Vom merge pana-n panzele albe, urmarindu-l pe zisul colonel in retragere Basescu si la Tribunalul galactic al Caii Lactee! Drept care ii atentionam, cu o ocazie, si pe haznalistii politici si pe clantaii de presa, care-i canta Basescului in struna, sa se abtina, pentru ca rabdarea noastra a luat sfarsit! Si-i vom lovi profesionist, pe masura, pe marlanii crescuti, ingrijiti si educati  pe banii nostri, in casele, spitalele si scolile cladite de noi si care, astazi, in loc sa munceasca, taie frunze la caini pe drumurile noastre!

Asadar, mii de multumiri navetei saptamanale de whisky a d-lui Basescu si dumnealui personal! La cat mai multe declaratii iresponsabile impotriva rezervistilor!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

marți, 2 februarie 2021

 

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

Adresa: Bucuresti, str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, cod postal 013152, Of. Postal 26

Cont:BRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263

Adresa e-mail: sindicatulmilitarilor@gmail.com

Nr. 77 din 02.02.2021

                                                                                                      

 

CATRE

 

PRESEDINTELE COMISIEI SENATORIALE PENTRU CERCETAREA ABUZURILOR, COMBATEREA CORUPTIEI SI PETITII

 

           Doamna senator

Diana IOVANOVICI-SOSOACA

 

Doamna presedinte,

Acuzand abuzurile la care rezervistii sunt supusi de 11 ani, in mod constant si in forma continuata, prin manipularea parlamentarilor, de catre Directiile Generale Juridica si Financiara ale M.Ap.N., cu ajutorul ministrilor si secretarilor politici de stat pentru relatia M.Ap.N. cu Parlamentul, subscrisul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.), va supune atentiei urmatoarele…

In orice stat exista doua mari categorii de PENSII, CIVILE si MILITARE. Pensia civila este un bun patrimonial dobandit exclusiv in baza unor contracte de munca, normata la 8 ore, in timp ce ”pensia” militara, in fapt solda de rezervist (deoarece obligatiile noastre militare continua si dupa trecerea in rezerva) este un drept patrimonial dobandit in baza unor ”contracte de activitate” la ordin, 24h/24, cu renuntarea, prin juramant de sange, la drepturile civile.

Pe cale de consecinta, Constitutia Romaniei (Art. 42 Al. 1) interzicand utilizarea cuvantului ”munca” pentru activitatile militare, din punct de vedere juridic, rezervistii nu pot face obiectul unei legislatii initiate de sau aplicata prin Ministerul Muncii. Asupra drepturilor rezervistilor, prin lege organica (ex. 223/2015) nu se pot pronunta nici Ministerul Muncii, nici comisiile de munca din Senat si Camera Deputatilor. Doar comisiile de aparare si S.R.I. din Parlament, si M.Ap.N. care coordoneaza intregul ”Sistem de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala”.

Drepturile financiare ale rezervistilor nu se platesc de la Casa Nationala de Pensii ci din bugetele proprii ale M.Ap.N., M.A.I. si S.R.I., prin Casele sectoriale de pensii. Care bugete au si alte surse (considerabile) de venit, decat cei 2% repartizati de la bugetul de stat, prin Tratatul de aderare la NATO.

Structurile militare si cele asimilate au doua componente inseparabile: cadrele in activitate si rezerva. Drepturile militarilor si politistilor in activitate si in rezerva au fost stabilite in anexele la Tratatul de aderare, ca obligatii pentru guvernele Romaniei. Obligatii pe care acestea nu le-au respectat si nu le respecta, datorita actiunii constante antirezerva, cu incepere din 2009, a M.Ap.N. in scopul utilizarii fondurilor interne pentru pensii in alte directii (achizitia politica de tehnica militara invechita, alimentarea fondului de rezerva al Guvernului, etc).

In fapt, batalia dusa de Directiile Generale mentionate ale M.Ap.N. prin ministrii si secretarii de stat politici, impotriva rezervei, este pentru desfiintarea statutului acesteia si aruncarea ei, sub aspect financiar, in mod neconstitutional, prin fals si uz de fals, pe seama Casei Nationale de Pensii. Un obiectiv realizat, temporar, de guvernarea Boc-Basescu, in anii 2010-2015, prin frauda parlamentara, numita ”Legea Anastase” (Legea 263/2010)!

Prin fals si uz de fals, ne-au fost fabricate, retroactiv, alte contributii decat cele avute in sistemul militar, direct la bugetul de stat (”fond pensii militare”), s-a introdus discriminarea intre rezervisti (prin OUG 1/2011), fiindu-ne incalcate toate drepturile legitime dobandite, pana la obtinerea Legii reparatorii nr. 223/2015. O lege neaplicata datorita desfiintarii abuzive a prevederilor sale, prin textele referitoare la rezervisti, fabricate la M.Ap.N. si introduse clandestin in OUG-uri de tipul 57/2015, 59/2017, 114/2018 sau 226/2020. Motiv pentru care S.C.M.D. a dat in judecata M.Ap.N., in solidar cu ministrii Apararii, prin Directiile Generale Juridica si Financiara (Dosar nr. 19640/3/2018).

Pentru intelegerea aspectelor acuzate, va rugam sa solicitati rapoartele auditurilor Curtii de Conturi din 2012 si 2020.

De un an si patru luni asteptam stabilirea de catre ICCJ a termenului de judecata. Care nu va veni, pentru ca noi acuzam M.Ap.N. de nerespectarea deciziilor obligatorii ale CCR (nr. 20/2000) si ICCJ (nr. 29/2011) privind egalitatea de tratament juridic intre militari si magistrati, invocata de acestia din urma (pentru Legea 303/2004). Intre timp, in Parlament, domnii ministru Nicolae Ionel Ciuca, general in rezerva si secretar de stat Marius Balu continua seria presiunilor pe linia unor proiecte legislative impotriva rezervei.

De zece luni, amendamentele formulate de 2 senatori si 6 deputati la catastrofalul Plx-119/2020, amendamente vizand intoarcerea la forma promulgata a Legii 223/2015, sunt blocate la Comisia de Aparare a Camerei Deputatilor, la interventia secretarului de stat al M.Ap.N. pentru relatia cu Parlamentul.

Pentru lamurirea tuturor acestor aspecte, adica pentru intelegerea abuzurilor care au ridicat mortalitatea rezervistilor, in ultimii 11 ani, la c. 600/luna, va solicitam o intrevedere, din perspectiva dublei calitati pe care o aveti, de avocat si presedinte al Comisiei senatoriale pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Coruptiei si Petitii.

Anexam prezentei, numai pentru dvs., forma finala, aflata in Comisia de Aparare a Camerei Deputatilor, a Plx-199/2020, cu amendamente, cu urmatoarele precizari: pe coloana din stanga se afla textul ”formei consolidate”, adica distrusa de OUG-uri, a Legii, organice si reparatorii, nr. 223/2015, pe coloana centrala se afla amendamentele initiate, neprocedural, de M.Ap.N. iar pe coloana din dreapta (vor apare cu rosu) amendamentele initiate procedural de senatori si deputati din vechea legislatura si sustinute de S.C.M.D., vizand intoarcerea legii la forma ei initiala, asa cum a fost promulgata.

 

Cu multumiri anticipate,

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 1 februarie 2021

 

IARNA PROTESTELOR

-         In atentia tuturor membrilor S.C.M.D. –

Doamnelor si domnilor,

Pana in 2014, toate marile proteste care au avut loc in Romania, au avut caracter social, iar S.C.M.D. s-a implicat direct, incepand din 2010, sau a organizat unele dintre ele, cu incepere din 2011.

Din 2014, cu ocazia alegerilor, a inceput moda marilor manifestatii politice extern-intern sponsorizate si pregatite, potrivit cu obiectivul unic – ”Pleaca tu de la ciolan ca sa viu eu!”. In subsidiar, au servit ca paravan sau explicatie fraudarii alegerilor! La acestea au participat dintre noi cei exasperati, cei care si-au luat dorintele drept realitate, nefacand diferenta intre categoriile de hoti care se succed la putere, cei interesati ori care nu s-au putut impotrivi efectului de turma.

Din 30 decembrie 2020, odata cu aruncarea crizei exclusiv pe umerii salariatilor, pensionarilor si putinilor investitori romani care au supravietuit, prin OUG 226/2020, s-au redeclansat miscarile sociale de protest. Pe acestea, S.C.M.D. le-a sustinut, le sustine, indiferent cine sunt organizatorii, sindicate ale politistilor sau confederatiile, ba chiar a realizat, in cooperare cu aliatii si Confederatia Meridian, experimentul cu zecile de pichetari concomitente, de la 24 ianuarie 2021. Intrucat Guvernul minte, ne duce cu vorba si pregateste, dupa perioada de inghet a salariilor si pensiilor, noi ”curbe de sacrificiu”, prin taieri de venituri, operate cu ajutorul unor marsavii legislative, actiunile reale de protest vor continua. Vineri, 29 ianuarie a.c., filialele noastre au sprijinit actiunile sindicatelor politistilor si ale confederatiilor la Bucuresti, Targu Jiu, Constanta, Botosani, etc.

Recomandam, in continuare, sprijinirea de catre S.C.M.D./C.N.S.C. a tuturor actiunilor de protest social, indiferent de organizator, in Capitala si in Tara, ba chiar initierea unor actiuni proprii. Prins intre miscarile care ii cer demisia si cele sociale, Guvernul va trebui sa negocieze cu noi si sa cedeze. Nu vor exista ocazii mai potrivite pentru noi de a obtine ceea ce ne propunem, decat nemultumirea generala manifestata sub toate formele, la vreme de iarna si de criza generalizata. Preconizam escaladarea actiunilor de protest social pana la 1 mai, datorita recentului ordin dat de premierul Catu tutror ministerelor, in vederea noului buget, sa nu dea nimic si sa taie tot ce pot, de unde pot!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

 

UN NOU SUCCES IN JUSTITIE AL S.C.M.D.

-         In atentia tuturor celor interesati –

Tribunalul Bucuresti, Sectia a II- a, Contencios Administrativ si Fiscal, admitand calitatea procesuala a S.C.M.D., a admis si actiunea solicitata de acesta in dosarul nr. 24608/3/2020, de actualizare a pensiei militare de stat, conform HG 1/2017 privind luarea in calcul a salariului minim de 1.450 lei, plus sporuri. Dand castig de cauza petentului, membru de sindicat din provincie, a obligat Casa Sectoriala de Pensii implicata sa emita o noua decizie de pensie, care sa cuprinda actualizarea acesteia conform salariului minim pe economie de 1.450 lei, cu plata din urma a diferentelor, incepand de la o1 februarie 2017.

Va reamintim ca S.C.M.D. a formulat actiuni de acest tip, pentru egalitate de tratament juridic la rezervistii proveniti din toate structurile Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Securitate Nationala, nu numai din M.A.I.

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.

Col. (r) dr. Mircea DOGARU