vineri, 25 septembrie 2015



In atentia tuturor celor interesati de aplicarea Legii nr. 223/2015

Doamnelor si domnilor,
Sesizand nerabdarea multor colegi care s-au grabit, din varii motive, sa redacteze diferite cereri sau petitii catre ministerele de resort sau casele de pensii sectoriale, in legatura cu unele dispozitii ale noii legi privind pensiile militare de stat, va atentionam pe acesta cale ca toate aceste demersuri sunt inutile si neavenite deoarece sunt evident in afara dispozitiilor legale, acestea urmand sa intre in vigoare doar la 01.01.2016. Actele procedurale facute inainte de intrarea in vigoare a legii nu sunt luate in evidenta de casele de pensii sectoriale, aspect comunicat prin informatiile difuzate in mijloacele de informare.
Legea nr. 223/2015 are mai multe dispozitii care fac trimitere la elaborarea unor NORME METODOLOGICE ce trebuie aprobate prin hotarare de guvern sau ORDINE COMUNE DE MINISTRU, acte normative subsecvente legii, care vor lamuri din punct de vedere tehnic unele aspecte din lege si vor asigura aplicarea unitara a acesteia. Abia dupa adoptarea acestor norme si ordine, vom sti cu exactitate ce avem de facut.
Dupa cum ati putut constata ieri, vizitand pagina noastra principala de pe internet, presedintele SCMD a solicitat ministrilor de resort convocarea Grupului de lucru interministerial care a redactat proiectul legii pensiilor militare de stat, in ideea redactarii in comun, cu consultarea reprezentantilor sindicatelor din sistem, a normelor metodologice si a ordinelor comune de ministru.
Dupa adoptarea actelor subsecvente legii, proces care din punct de vedere calendaristic nu poate avea loc inainte de 01.01.2016, SCMD o sa va tina la curent cu informatiile necesare referitoare la actele ce trebuie indeplinite si in ce fel. In consecinta, nu trimiteti acum cereri sau alte documente catre casele sectoriale de pensii pentru ca acestea sunt inutile din moment ce sunt precoce, intreaga agitatie servind doar pescuitorilor in ape tulburi.

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC

Col (r) Monica CALOIAN

marți, 15 septembrie 2015

ODIHNEASCA-SE IN PACE ...
GANDURI LA PLECAREA TRIBUNULUI
In ziua deschiderii scolilor, 14 septembrie 2015, s-a sfarsit drumul tumultuos in viata al celui care a fost CORNELIU VADIM TUDOR... publicist, poet, scriitor, critic, estet, om politic, senator, presedinte de partid, candidat la presedintie.
Pentru generatia momentului va ramane drept jurnalistul profesionist de exceptie si patriotul care a utilizat arma pamfletului, ca nimeni altul, in batalia pentru idealul romanesc al afirmarii nationale si statale in plenitudinea drepturilor noastre istorice de necontestat si de nesters. A trait ca un luptator dar a murit ca un mare poet, in dialog cu Moartea. Istoria si Istoria literaturii romane ii vor acorda, dupa trecerea timpului patimilor, locul meritat in memoria neamului ca poet, scriitor, istoric al contemporaneitatii si politician.
CORNELIU VADIM TUDOR a fost copilul teribil, mezinul unei generatii de titani patrioti ai culturii romane. Generatie care, in clipe cumplite, de sperante inselate, decadere si jaf fara precedent al natiunii romane, i-a incredintat fenomenul “Romania Mare” – revista si partid. S-a achitat cu talent si vulcanic de misiune, chiar si atunci cand a ramas singur. In batalia pentru neamul romanesc, ostracizati, insultati de lichele, executati civil de dusmanii neamului romanesc si ai omenirii, s-au stins, rand pe rand, Eugen Barbu, Ion Lancranjan, Paul Anghel, Raoul Sorban, Mircea Micu, Tudor Eliad, Grigore Vieru, Mihai Ungheanu, Adrian Paunescu, Fanus Neagu … adica adevarata elita intelectuala a neamului nostru. Toti au fost executati ritualic, pe catafalc, de gunoaiele kominterniste si de urmasii lor de sange si idei, globalistii de astazi, fiii calailor de ieri, care s-au erijat si se erijeaza in constiinta civica a unei natiuni pe care o conduc, din ordin, spre abatorul neamurilor.
Astazi a venit randul lui CORNELIU VADIM TUDOR sa fie executat pe catafalc, de abjectii care nu l-au putut infrange in viata. Luari de pozitie ticaloase in media antinationala, discutarea dreptului (pe care il are oricum ca ofiter in rezerva, dincolo de medaliile retrase patriotilor spre a fi acordate impostorilor si tradatorilor), la onoruri militare pe ultimul drum, dreptul de a fi depus la Senat, la Ateneu sau la Opera romana, caci Uniunea kominternista a scriitorilor este, oricum exclusa etc. Numai lumea patrupedelor pe care le-a iubit si protejat, il deplange in unanimitate!
L-am cunoscut ca adversar in aceeasi tabara, apoi in calitate de camarad in acelasi razboi, care produce victime, de 25 de ani, numai printre patrioti, am colaborat pe multiple planuri pentru drepturile militarilor, fratele sau, generalul Marcu Tudor fiind membru al SCMD, dar si pentru dreptul istoric al neamului romanesc de a trai intru implinire in vatra strmosilor sai.
La capat de drum, cu sufletul alaturi de familia indoliata, nu-i putem dori decat sa se odihneasca in pace, de-a dreapta Tatalui atoateiertator, alaturi de cei dragi pe care i-a pretuit, incredintandu-l ca Istoria ii va face dreptate si ca prin noi, asa „stupid people” cum suntem, IDEEA NATIONALA va merge mai departe! Cu orice sacrificiu si impotriva oricarui stapan vremelnic!
Dumnezeu sa-l ierte! Dumnezeu sa-i ierte si pe pigmeii care nu-l iarta nici in moarte...
Sincere condoleante familiei greu incercata
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Istoric militar,

Presedintele S.C.M.D

luni, 7 septembrie 2015

INFORMARE (II)
CALITATEA DE MEMBRU S.C.M.D.
-         In atentia tuturor membrilor S.C.M.D. –
In ultimele saptamani, atat telefonic, la adresa membrilor Biroului Operativ Central, cat si in scris, au venit numeroase sesizari indeosebi din partea unor membri S.C.M.D. din Capitala, relatand urmatoarea situatie: atunci cand se duc la B.Op. de filiala pentru plata cotizatiei, ori nu gasesc pe nimeni, ori li se spune ca nu mai este cazul, pentru ca S.C.M.D. s-a desfiintat.
Stimati camarazi,
Contrar dorintei ori ambitiilor stimulate ale unora, SCMD nu numai ca nu s-a desfiintat, dar nici nu are de gand si este mai activ ca niciodata!
Statutar, calitatea dvs. de membri SCMD decurge din momentul platii cotizatiei si dispare automat la un an si o luna de la incetarea platii acesteia. Prin plata cotizatiei ati devenit membri ai SCMD, nu ai unor filiale care nu au personalitate juridica si care, oricum, au fost organizate ulterior, pentru facilitarea activitatii. Dovada ca erau inscrisi individual 1700 de membri in Capitala, atunci cand s-a trecut la organizarea filialelor.
Daca o persoana nu este exclusa de CNR, indiferent de plata sau nu a cotizatiei, este sau poate redeveni membru deplin al sindicatului prin plata la zi a acesteia. Dovada ca, sunt persoane care vin acum la Secretariatul General al sindicatului si achita cotizatia, retroactiv, pe ... 2011, 2012, 2013, 2014 si 2015. Avem chiar si cotizatii achitate pana in 2017.
Suspendarea unuia sau mai multora dintre membrii B.Op. de filiala nu are nici o legatura cu pastrarea de catre dvs. a calitatii de membru. Drept urmare, in cazul in care va confruntati cu una din situatiile amintite, va rugam sa procedati astfel:
  • sa contactati Secretariatul General, descriind situatia si atragand atentia asupra persoanelor care boicoteaza activitatea SCMD, pentru ca B.Op.Central si C.D. sa poata lua masurile necesare deblocarii activitatii filialei;
  • sa platiti cotizatia direct in contul bancar : BRD, RO41BRDE441SV79262374410 Cod fiscal : 26096263 (cu precizarea numelui, prenumelui si a CNP-ului), sau la caseria sediului central al SCMD ;
  • sa va anuntati, daca doriti, disponibilitatea de a face parte din grupul de initiativa pentru reorganizarea activitatii filialei dvs. prin alegeri libere care sa aduca in B.Op. de filiala, in locul persoanelor decedate, dezinteresate sau care boicoteaza activitatea SCMD, camarazi care sa actioneze cu adevarat in interesul general si nu in interes personal. Pentru ca filiala dvs., sa devina, ca sa-l citam pe camaradul Popescu Ion din Filiala Sector 6 Bucuresti «UNA NORMALA SI CONDUSA DE OAMENI NORMALI«.

B.Op.Central si C.D. va vor acorda tot sprijinul deoarece, ca in fiecare an, in perspectiva CNR, vor trece la verificarea si reorganizarea filialelor.
Va reamintim stimati camarazi ca alesii dvs. sunt numai ai dvs. deoarece, la fiecare adunare de alegeri, pentru a nu le influenta, reprezentantii conducerii centrale parasesc sala, urmand a li se comunica ulterior rezultatul. Evident, nu pot fi alese persoane suspendate sau, care, prin neplata cotizatiei, nu mai sunt membri activi ai SCMD.
Cu stima

Biroul Operativ Central