sâmbătă, 5 decembrie 2015

SCRISOARE DESCHISA

DOMNULUI MIHNEA MOTOC
MINISTRUL APARARII NATIONALE


Domnule Ministru,
Cunoscand performantele dumneavoastra in ceea ce priveste apararea intereselor Romaniei, in calitatea pe care ati avut-o de sef al misiunii diplomatice la Londra, apelam la dvs., bizuindu-ne pe inteligenta, curajul si abilitatea diplomatica de care ati dat dovada, pentru a interveni intr-o chestiune extrem de periculoasa, susceptibila de a periclita, nu numai viitorul nostru, ci si al Tarii.

Guvernul din care faceti parte si-a dobandit legitimitatea in Parlament prin asumarea integrala a legilor si masurilor reparatorii promise in urma cu 5 ani tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta de Guvernul USL si luate, in extremis, abia anul acesta. Or, la nici doua saptamani de cand a fost instalat la putere, prost sfatuit, domnul Ciolos a amanat, sine die, Legea Sistemului Unic de Salarizare, chestiune care-i afecteaza grav, in ceea ce ne priveste, si pe militarii angajati pe baza de contract si pe agentii de politie. Mai mult, a refuzat marirea salariului minim la  1200 lei. In ciuda asteptarilor, nici un salariat nu a iesit in strada ! Acelasi guvern a anulat a XIII-a pensie pentru pensionarii aflati la limita supravietuirii si prezinta, drept «marire», restanta indexare cu rata inflatiei. Si, in ciuda asteptarilor, nici un pensionar nu a iesit in strada ! Acelasi guvern, pastrand secretari de stat "deocheati", se pregateste sa implementeze criminala OUG 95/2014, care ii desfiinteaza pe revolutionari si aduce grave prejudicii militarilor si politistilor. Totodata, suntem informati ca se pregateste, pentru miercuri, 09.12.2015, o H.G. prin care guvernul va distruge, practic, Legea pensiilor militare de stat, déjà promulgata ca Legea nr.223/2015.
Avem suspiciunea rezonabila ca forte externe adverse si grupuri infractionale interne din sfera politicii urmaresc relansarea miscarilor sociale pana la dezagregarea Romaniei, stiindu-se precis, ca noi, rezervistii si politistii nu vom suporta ofensa si vom iesi in strada, de data aceasta sustinuti si de activi, ca scanteia care va aprinde incendiul national. Una este sa fie manipulate mase de tineri, care vor doar sa fie bine si tot romanul sa prospere si alta este sa iasa in strada forte organizate, profesioniste, care nu mai au ce pierde. Umilinta si bataia de joc la care am fost supusi in perioada 2009 – 2013, ne-au obligat sa ne organizam si sa ne asumam, constitutional (Art.118, alin.1), apararea democratiei.
Domnule Ministru,
Declarand ca aparam interesele tuturor categoriilor sociale si de varsta din Romania, fapt demonstrat in ultimii ani, va raportam ca, dupa o agresiune psihologica si imagologica fara precedent, legile basiste (119 si 263/2010) ne-au transformat, pe noi, rezervistii din Armata, Interne si Servicii in balast social, luandu-ne, retroactiv, nu numai toate drepturile, ci si gradele militare. Invingand in Justitie (ICCJ – 7 ianuarie 2011) am fost supusi unei perverse  OUG1/2011, care a adus in sistemul nostru grave dezechilibre, prin stimularea lacomiei, slugarniciei si ticalosiei uscaturilor noastre, uscaturi pe care si noi, ca parte a societatii romanesti, le avem. Cei vinovati fata de camarazi s-au impotrivit si se impotrivesc, din interese meschine, personale, actului de dreptate numit Legea nr.223/2015, care reaseaza lucrurile in matca lor fireasca, redandu-ne demnitatea de rezervisti. La legea in cauza s-a lucrat 3 ani si a trecut prin Parlament, fara voturi impotriva,  fiind declarata, insa, din nefericire, aplicabila doar din 1 ianuarie 2016. Nu are nevoie de norme (cum sunteti mintit) decat in ceea ce priveste restituirea sumelor  abuziv retinute (Art.121). Are nevoie doar de un ordin comun al sefilor celor trei structuri ale sistemului doar pentru aplicarea stricta a prevederilor Art.60, alin.4 (actualizarea pensiilor) si Art.62, alin.3 (metodologia intocmirii dosarului pentru viitorii pensionari). Are si un prag de limitare al cuantumurilor, deci nimic din ceea ce va raporteza pseudospecialistii juristi si finantisti ai MApN nu este adevarat. Vor doar sa-si apere pielea pentru a nu plati ticalosiile comise, din ordin politic, asupra camarazilor lor, in trecut, ori sa-si pastreze functiile, dobandite politic, in noul constext. Acestia fiind principalele unelte manevrate de cei ce doresc bulversarea sistemului si a Tarii, va transmitem rugamintea demiterii imediate a secretarului de stat civil si politic si a sefilor militari de Directii, vinovati de aceasta initiativa anticonstitutionala, de desfiintare a unei legi organice aprobata de Parlament si promulgata de presedinte, printr-o ilegala ordonanta care sa-i afecteze fondul.
Domnule Ministru,
Patru ani de lupta impotriva regimului criminal de dictatura basista ne-au costat, potrivit datelor obtinute de la guvern, vietile a peste 32.000 de camarazi, care au murit protestand (cazul Irimia de la Ploiesti), citind zecile de decizii care se bateau cap in cap (cazul fostului sef al SMG si membru al Comitetului NATO, General (r) Mihai Popescu), spanzurandu-se (cazul Breban de la Satu Mare) sau autoincendiindu-se in fata Cotrocenilor (cazul Petre Morjan). Pe revolutionari i-au costat peste 3.100 de victime, iar in randul pensionarilor civili, mortii se numara cu zecile de mii, pentru ca Basescu si Boc au stabilit ca pensionarii nu au voie sa traiasca decat cel mult 6 ani dupa incetarea activitatii, urmand «sa paraseasca, pe cale naturala, sistemul ».
Domnule Ministru,
Se stie ca noi, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, am organizat Societatea Civila reala in cadrul CNSC si am provocat, prin manifestatii de strada, caderea a doua guverne. Probabil ca asta se urmareste, printr-o initiativa ticaloasa, luata prin manipularea ministrilor actualului guvern care sunt rupti de realitatea romaneasca de ani de zile.
Sincer, nu am vrea  sa mai auzim, pe strazile Bucurestilor, indemnul anilor 2010 – 2012 : «Mai bine un sfarsit cu groaza / Decat o groaza fara de sfarsit!». Si nici bilingvul "Nu, nu , niciodata ! / Nem, nem, soha !" , adresat uneltelor unguresti ale dezagregarii Romaniei, in egala masura incitate astazi, ca si noi, de interese ostile libertatii si existentei natiunii romane. In situatia in care, insa, noua manipulare va reusi si vor fi loviti, din nou, rezervistii, nici Dumnezeu nu va mai putea opri scanteia care va aprinde un incendiu, intr-adevar ….. colectiv !

Cu profund respect, bazandu-ma pe experienta dvs. profesionala, inteligenta, diplomatia si rapiditatea dvs. de reactie,
Am onoarea sa va salut,

Presedintele SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Honor et Patria! Vae Victis!

Bucuresti, 05 decembrie 2015