marți, 19 septembrie 2017

7 OCTOMBRIE 2017 - MITING SCMD/CNSC
APEL
- Catre toti membrii si aliatii SCMD -
-Catre toate fundatiile, asociatiile 
si uniunile rezervistilor-

          Doamnelor si domnilor,
          Intrunit satutar la Alba Iulia, in ziua de 15 septembrie a.c., Comitetul Director al SCMD a constatat urmatoarele:
·        S-a reluat integral, incepand cu luna mai, a.c., programul antimilitar si antinational din anii 2009-2013 ai regimului Basescu.
·        Razboiul mediatic si psihologic, declansat impotriva rezervistilor si a altor categorii socio-profesionale, prin confuzia voita dintre pensiile magistratilor si ale militarilor, este, de data aceasta, cu mult mai violent si jignitor, fiind sustinut de intreaga clasa politica si de intreaga mass-media.
·        Daca in 2009-2013 am putut gasi aliati in opozitia de atunci, astazi nu mai avem aceasta posibilitate, singurele persoane carora ne mai putem adresa, in Romania, fiind Presedintele Tarii si Avocatul Poporului.
·        Rand pe rand, pierdem, cu votul unanim al USL, tot ceea ce am recuperat prin acelasi vot unanim al ...... USL: Legea Pensiilor Militare de Stat, facuta praf prin OUG 57/2015, a fost definitiv compromisa prin OUG59/2017; toate angajamentele asumate fata de NATO, prin Anexele la Tratat privind salarizarea si pensiile militare, au fost incalcate; baza de calcul este, caz singular in NATO, 65% din net, nu din brut, ajungandu-se la tripla impozitare; ajutoarele salariale au fost anulate si pentru civili si pentru militari prin Legea 153/2017; prin aceeasi lege, coeficientul de salarizare la militari si politisti este sub nivelul unei secretare de primarie sau al unui balerin la Opera de Stat; se anunta, deja, limitarea anticonstitutionala a dreptului la munca pentru pensionari, fie militari, fie civili si masuri de reducere a pensiilor aflate in plata;
·        Consecintele masurilor enuntate mai sus sunt, asa cum SCMD a preconizat, destructurarea Serviciilor de Informatii, a tututor serviciilor din MApN si MAI care sunt, astazi, inoperante, concluzia fiind ca aceasta politica, extern indusa, este una de tradare nationala si tradare a intereselor NATO, fiind periclitat flancul estic al Aliantei, exact in perioada istoricelor manevre ale Armatei Rosii.

Doamnelor si domnilor,
Luand in calcul realitatea, Comitetul Director al SCMD, dupa ce a facut toate demersurile legale si necesare, a stabilit ca obiective prioritare:
·        Lupta pentru separarea legislativa a pensiilor (civile si militare in numar de cca 2.208.000) de rentele viagere si indemnizatiile de merit, cu atat mai mult de ajutoarele sociale (peste 3.300.000);
·        Lupta pentru respectarea Codului Muncii, a Constitutiei Roamniei (Art.42), a legislatiei NATO si a traditiei prin neincluderea soldelor de rezervist (pensiile militarilor si politistilor) intr-o lege unica a pensiilor civile;
·        Lupta pentru amendarea Legii 153/2017, discriminatorie in ceea ce priveste salariile militarilor si politistilor;
·        Participarea sindicatelor si a ONG-urilor rezervistilor la elaborarea statutelor structurilor militare si de politie;
·        Contracararea, printr-o colaborare permanenta cu aliatii civili si media neafiliata, a manipularii imagologice, menita sa dezbine romanii si sa netezeasca drumul, prin distrugerea structurilor militare, spre federalizarea Romaniei;
·        Continuarea actiunilor pentru abrogarea Art.40 din OUG 57/2015, a OUG59/2017 si a OUG 95/2014, ca discriminatorii, neconstitutionale, antieuropene si impotriva NATO;
·        Informarea Parlamentului European, a Comisiei Europene, a Secretariatului General NATO si a ministrilor din tarile membre asupra situatiei ivite in Romania, cu grave consecinte in ceea ce priveste strategia comuna de aparare.

Doamnelor si domnilor,
CD al SCMD a votat, in unanimitate, declansarea unui mare miting de protest, cu participarea tuturor membrilor sai disponibili si a aliatilor sai, in ziua de 7 octombrie a.c. si pichetarea sediilor PSD si ALDE in ziua de 4 noiembrie a.c. La aceste actiuni ii invitam sa participe pe toti rezervistii, membri ai asociatiilor sau neafiliati, pe toti cetatenii patrioti ai Romaniei.
De ce datele respective? 7 octombrie este, nu numai Ziua Internationala a Muncii Decente si ziua in care aniversam 6 ani de la constituirea Consiliului National al Societatii Civile ...... Este ziua in care se vor desfasura in plen, la Bucuresti, lucrarile Adunarii Anuale Parlamentare NATO, deci prin miting vom atrage atentia singurilor aliati posibili, iar prin mars le vom pune la dispozitie Apelul pe care vi l-am supus atentiei in urma cu 10 zile. In ceea ce priveste 4 noiembrie, aceasta este ziua intalnirii ministrilor aparararii din statele membre NATO, la Bucuresti, fata de care vom proceda in mod identic.
Doamnelor si domnilor,
SCMD a declansat, deja, demersurile legale necesare, pentru cele doua manifestari.
In situatia in care se va incerca blocarea noastra, ca in 2011, vom invoca precedentul creat si existent in Piata Victoriei al manifestantilor lui Soros, care nu au avut si nu au autorizatie si vom proceda in consecinta, cu toate riscurile. Locatia va fi comunicata ulterior pentru a evita pregatirile si actiunile deturnarii mitingului nostru de catre profesionisti, intr-o directie politica si antinationala. Manifestatia noastra nu este impotriva puterii legitime, ci impotriva unui ministru al muncii care nu stie ce spune si nu stie ce face.
Vom fi prezenti si noi si aliatii nostri, cu insemnele noastre, urmand ca purtarea de elemente ale uniformei militare sa ramana la latitudinea fiecaruia.
Va rugam, asadar, in traditia intemeierii Romaniei, sa fim de acord „sa lasam de o parte orice dusmanie, orice ambitie, orice parere de mana a doua si sa ne tinem hotariti si uniti- cum spunea Mihail Kogalniceanu – sub marele si nobilul steag” al apararii existentei Romaniei, prin apararea existentei nealterate a structurilor sale militare, active si in rezerva.

Honor et Patria! Vae Victis!
P. Comitetul Director al SCMD
Col. (r) Mircea DOGARU