INFORMARE
Privind procesul SCMD cu MApN
Catre toti cei interesati
Astazi, 19.10.2018, la Sectia a II-a Contencios
Administrativ si Fiscal a Tribunalului Municipiului Bucuresti, SCMD,
reprezentat oficial de dna. col.(r) Caloian Monica, avocat si presedintele
SCMD, care a fost admis de judecator, s-a confruntat cu avocatul MApN si al
ministrilor Apararii reclamati. Daca, pana acum, am avut de intampinat obiectiile
reclamatilor ca nu au calitate procesuala pasiva (desi ei au initiat si
patronat OUG-urile), iar SCMD nu ar avea calitate procesuala activa, astazi,
reclamatii au contestat calitatea procesuala materiala a ……. Tribunalului,
solicitand ca dosarul sa fie trimis, direct, la Curtea de Apel.
Noi ne-am declarat de acord cu judecarea la Sectia a
II-a a TMB, cazul ramanand in pronuntare. A fost acceptat si inregistrat si
noul calup de Declaratii de reprezentare, semnate de membrii SCMD care
considera ca cele doua OUG-uri (57/2015 si 59/2017) le produc prejudicii.
Pe cale de consecinta, solicitam, in continuare,
respectivele Declaratii, care pot fi trimise de cei care nu au facut-o pana
acum si admise pana la data urmatorului termen de judecata. Exista banuiala, bazata
pe intampinarile semnate de FIFOR si MApN, ca vor sa-si limiteze pierderile in caz
de succes al SCMD, doar la numarul membrilor SCMD ale caror nume apar la dosar.
Vom anexa prezentei, din nou, textul Declaratiei.
Va mai informam ca actiunile noastre, bazate in primul
rand pe dovezile privind discriminarea, au obligat, deja, presedintii de
complete de judecata sa se adreseze, in cateva dintre dosarele noastre, Curtii
Constitutionale, care a constatat neconstitutionalitatea modului de calcul,
bazat pe OUG-uri, al pensiilor militare de stat. Cand vom avea si motivarile,
le vom publica pentru a-i linisti pe numerosii “Popeye-Marinarul”, care mananca
spanac, pe bloguri, la adresa SCMD. Ori, pentru ca asa li se cere de catre
stapani, ori pentru ca fudulia si invidia fac o casa foarte buna cu ceea ce le
lipseste lor.
Deoarece am argumentat, in tribunal, astazi, ca
solicitarea MApN trebuie respinsa pentru ca actiunea noastra impotriva
Ministerului Muncii, de aceeasi conditie ca si MApN, a fost admisa, suntem
curiosi ce vraji va mai face, de data aceasta, preferata camarazilor nostri din
Dolj, plina de bune intentii la adresa noastra, LOV, pe data de 24 noiembrie
a.c., pentru a amana, inca o data, judecarea pe fond cu ea si Ministerul Muncii?
Probabil ca va apela la sfaturile conducerii ANCMRR, care si-a facut un scop al
existentei din a desfiinta, prin Justitie, SCMD. Pentru ca SCMD se bate pentru
drepturile rezervistilor, nu ale slugilor galonate pe nedrept si infatuate ale
PUTERII.
Honor et Patria! Vae Victis!
Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU
DECLARATIE
Subsemnatul
__________________________, membru al Sindicatului Cadrelor Militare
Disponibilizate din anul _____, cadru
militar in rezerva, provenit din _________ (MApN, SRI, MAI, STS, SPP, SIE
etc.), cu o vechime in serviciu de _______, domiciliat in _______________,
Str./Bd. ______________________, Nr. ___, Bl.___, Ap.____, Sector/Judet
______________________, ma consider nedreptatit de OUG nr. 57/2015 si OUG nr.
59/2017 pe care le consider initiate ilegal din punct de vedere procedural, neconstitutionale
si discriminatorii, fiind indreptatit sa solicit daune morale.
Data
___________ Semnatura
______________