S.C.M.D.
SUSTINE
GREVELE SI MANIFESTATIILE SINDICATELOR DIN INVATAMANT, SANATATE, MINERIT,
C.F.R., M.A.I. SI PENITENCIARE
-
Prima
iesire in strada, luni 29 mai, orele 10.00, alaturi de FSTFR la Ministerul
Transporturilor –
De ce sustinem grevele si manifestatiile
sindicatelor civile?
Pentru ca avem parteneriate cu ele in cadrul CSN
Meridian, CNSC sau prin intelegeri
bilaterale, iar experienta anilor 2009-2015 ne-a invatat ca numai luptand toti la un loc, ne putem
obtine, fiecare, drepturile, pe cale legislativa.
Pentru ca sindicatele
civile si politistii au dreptate.
Contrar balacarelii la care sunt supuse de televiziunile ticaloase, privatizate
pe contracte cu si sponsorizari de la guverne, ele nu ”cer bani mai multi” ci
APLICAREA LEGII SALARIZARII.
Va reamintim ca
Legea salarizarii 284/2010 nu s-a aplicat niciodata! Decat in cazul nostru, la
1,6 ani dupa abrogare, prin OUG 114/2018ca sa ni se suspende noua, militarilor
si politistilor, ilegal si pe inca 3 ani, dreptul la ajutoarele salariale. Am
castigat degeaba in Justitie in 2021, pentru ca CCR inca nu se pronunta pe speța.
Dupa 7 ani de
neaplicare, timp in care bugetarii au fost platiti prin OUG-uri anuale (intr-una
dintre acestea, OUG 57/2015, au fost strecurate, ca Art. 40, in mod ilegal 30
de articole privind modificarea bazei de calcul a pensiilor militare, prevazute
de Legea 223/2015) in cadrul unor ample si mincinoase spectacole televizate,
s-a pregatit si promulgat Legea salarizarii 153/2017, in care LOV a incercat
dar n-a reusit, datorita interventiei SCMD la Parlament, sa taie rezervistilor
legatura cu cresterile salariale la activi. A reusit insa prin Ordonanta Marii
Tradari Nationale 59/2017, care, data in 6 iulie, cu aplicare de la 15
septembrie, a provocat plecarea a 21.000 de cadre militare si de politie, bine
pregatite, din SAOPSN.
Nici Legea
153/2017 nu s-a aplicat si nu se aplica nici astazi, cu exceptia doar a
medicilor beneficiari. Drept care Armata României fiind singura armata din UE
care nu are dreptul la organizare sindicala, noi, SCMD, iesim alaturi de
sindicatele civile si ale politistilor solicitand aplicarea integrala a Legii
salarizarii in toate domeniile, inclusiv in SAOPSN!
Sustinem intai
aplicarea Legii salarizarii, veche de 6 ani, abia dupa aceea fiind dispusi sa
ascultam gargara propagandistica despre o noua lege care va lichida, ca si
precedentele, ”inechitatile”. O facem pentru ca si militarii in activitate sunt
cuprinsi in mod neconstitutional in Legea unica a salarizarii si pentru ca
pensiile decurg din salarii/solde obtinute in baza unor contracte de munca
normata la 8 ore (civilii) sau de prestare a activitatii, 24h/24, adica 732de
ore/luna, noi, fostii militari in activitate si fostii politisti.
Prostilor fuduli
le amintim ca Legea 153/2017 conditiona
orice reforma in sistemul de pensii, fie civile fie militare, de aplicarea sa
in integralitate. Or, premierul Ludovic Orban a anuntat acum 4 ani ca Legea 153/2017 nu se va aplica niciodata
integral.
In mod ciudat,
se lucreaza astazi, in aceeasi atmosfera de gargara propagandistica televizata,
la o noua lege a pensiilor civile la care o sa fie racordate atat pensiile ”speciale”
cat si, neconstitutional, cele militare, care nu sunt ”speciale” dar (argumentul
magistratilor) sunt… multe. Nimic nu se spune insa despre noua Lege a
salarizarii la care pensiile vor fi racordate la.. Pastele cailor. Pentru ca
nimeni nu ne garanteaza ca aceasta a 3-a lege va fi aplicata!
Minciunile in care se scalda Puterea sunt
urmatoarele:
Ø O cere Comisia
Europeana! Fals! Avem raspunsuri oficiale de la CE ca politica salariilor si
pensiilor o stabileste Guvernul Romaniei;
Ø O cere Banca
Mondiala! Fals! Banca Mondiala este angajata de Guvernul Romaniei pe post de
consilier, cu 4 milioane euro, deja platiti, sa gaseasca solutii in textul
antiromanesc al PNRR-ului clocit la Bucuresti! Aceeasi Banca Mondiala a
precizat ca pensiile militare, a caror lege a fost distrusa prin 10 OUG-uri
consecutive, indeplinesc cerintele PNRR, neridicandu-se in cuantum, nu la 100%
din soldele actualizate ci abia la 55%. In plus, in conditiile razboiului ani-NATO
care bate la usa noastra, si ale unui deficit de 40% militari si politisti care
refuza sa-si puna pielea pe bat pentru salariul minim pe economie, ar fi o
nebunie sa te mai atingi de ele. Doar daca nu cumva, suspectam noi, Romania
este Tara-cobai, experimentele care se fac pe fortele armate si de politie ale
sale, vizand in perspectiva, prin implementarea si in statele occidentale,
distrugerea NATO;
Ø O cere PNRR-ul, care
nu mai poate fi renegociat! Fals! Toate statele europene si l-au renegociat
pana la 30 aprilie a.c., care era termenul limita, deoarece conditiile din 2021
sunt o amintire astazi, datorita crizei economice si razboiului din Ucraina!
Slugile tradatoare de la Bucuresti n-au facut-o, in conditiile in care
motivatia juridica a renegocierii le-a fost pusa la dispozitie de SCMD, in
cursul discutiilor pe linie de Dialog social, inca din octombrie 2021!;
Ø O cere
necesitatea indreptarii ”inechitatilor”! Fals! Puterea tocmai a emis o Ordonanta
a austeritatii, tradandu-si intentia de a scoate bani din piatra seaca,
exclusiv pe spinarea salariatilor si pensionarilor. La pensii se mareste varsta
de pensionare, si se modifica ”vechimea completa”. De la 20 de ani, militarii,
25 de ani femeile, 28-30 de ani alte categorii la 35 de ani. Fudulilor care nu
pricep le recomandam sa imparta 100 de lei la 20, apoi la 25, apoi la 30 si 35
ca sa vada cu cat le scade pensia in plata prin recalculare! Mai mult, daca tot
vor sa arunce la gunoi cariera militara si sa se raporteze la civili, sa faca
media intre salariul de locotenent si cel de colonel/general pe durata a 35 de
ani si sa o compare cu media a 6 luni de salarizare din ultimii 5 ani. In plus,
escrocheria numita ”punct de pensie”, calculata pe salariul tarifar de
incadrare si folosita astazi pentru inventatul ”punct de referinta”, are in
vedere la contributia pentru asigurari sociale, salariul mediu actual (6789 lei)
iar la stabilirea pensiei salariul minim net (cca. 1852 lei). Mai mult, orice
lege dispune pentru viitor. Recalculare pe formula actuala, civila, inseamna o
scadere a pensiilor si militare si civile la sub 50%. Ceea ce nu se poate face
fara schimbare de statut. Pana la 31 decembrie 2015 eram, prin Legile 119 si
263/2010, pomanagii ai statului, aruncati de Basescu, fara banii rezultati din
contributiile noastre, pe Bugetul de asigurari sociale al civililor. Cu data de
1 ianuarie 2016 am redevenit rezervisti cu acces la propriul nostru, ”Fond de
pensii militare” acoperit integral, si astazi, de contributiile camarazilor
nostri in activitate. Este motivul pentru care si noi si sindicatele
politistilor sustinem aplicarea intai a Legii
223/2015 in forma in care a fost promulgata, debarasata de toate ”consolidarile”
aduse, neconstitutional prin OUG-uri! Abia dupa aceea suntem dispusi sa
negociem o noua lege. Deocamdata solicitam excluderea
pensiilor militare si din PNRR si din asa-zisa Lege a pensiilor speciale.
Argumentele noastre, referitor la cele prezentate,
sunt urmatoarele:
Ø Legea 223/2015,
in forma promulgata de Presedinte in 2015, a respectat prevederile privind
pensiile militare din intreaga legislatie in domeniul pensiilor, in vigoare in
statele membre NATO dar si prevederile din Tratatul de aderare a României. Nici
CE nici Banca Mondiala nu au autoritatea solicitarii ”civilizarii” pensiilor
militare doar pentru România, motiv pentru care ne intrebam in slujba caror
interese anti-NATO actioneaza guvernantii de la Bucuresti? Interesele lui Soros
sau ale lui… Putin?
Ø In activitate,
dar si in rezerva si in retragere, noi nu existam in Codul Muncii;
Ø Constitutia României
(Art. 42) interzice cuvantul munca in ceea ce ne priveste. Este motivul pentru
care noi nu avem contracte de munca ci de prestare a activitatii la ordin, si
alte pedepse, fata de civili, pedepse ce tin de Legea martiala;
Ø Soldele de militar/politist
in activitate, in rezerva sau retragere compenseaza si pierderea tuturor
drepturilor omului, inclusiv a dreptului la viata, noua ramanandu-ne un singur
drept, acela de a alege ca primar, parlamentar, presedinte, nevolnicul care nu
pricepe ca el este in slujba noastra, fiind obligat sa ne asigure normalitatea
si bunastarea si nu noi in slujba lui;
Ø In activitate,
noi cotizam inclusiv pentru pensii, nu la Bugetul de Asigurari Sociale ci la
Bugetul de Stat pentru Fondul de Pensii Militare, singurul fond de pensii ramas
inca nedevalizat de guvernanti;
Ø Banii de pensii
militare nu intra nici in calculul bugetului de pensii civile, in general, nici
in cei 0,7% prevazuti de la buget pentru zisele pensii ”speciale”, care sunt
tot civile, ci in cei 2,5% destinati Apararii. Este motivul pentru care avem
propriile case de pensii, sectoriale, pentru care ministrul de Finante nu ne
poate lua in calcul la rectificari si nu are nici o competenta asupra noastra.
In concluzie, banii de pensii militare acoperiti de contributiile de 25% ale
celor in activitate, dar si de contributiile la fondul de 5% din net pentru
pensia privata (suplimentara), confiscata deja de guvernanti in 2017, drept ”contributie
individuala la Bugetul de stat”, sunt afectati din aceleasi fonduri din care se
platesc soldele activilor, instruirea, dotarea, inzestrarea, deplasarile
trupelor etc. Prin urmare, si daca murim toti rezervistii intr-o noapte,
civilii nu vad un ban din fondurile noastre, acestea urmand a fi folosite
pentru achizitionarea de tehnica militara invechita, pe care o platim integral
dar nu o vedem (ex. cazul avioanelor F-16 achitate deja Norvegiei).
Pe cale de
consecinta, stimati membrii SCMD, am fost impreuna cu presedintele executiv al
CSN Meridian – dl. Rodrigo Maxim Gabriel, la Primaria Generala si am obtinut
dreptul de a picheta cu 700 de oameni, luni 29 mai a.c. orele 10.00, Ministerul
Transporturilor, adica fieful ”celui mai iubit dintre” guvernanti, dl. Sorin
Grindeanu, cel de neinlocuit, de care se impiedica, inexplicabil, si coalitia
si rotativa guvernamentala. Subsemnatul fiind la acea data undeva in vestul
Tarii, pentru stabilirea unor actiuni comune pe linia BISERICA-SCOALA-ARMATA,
responsabil de participarea noastra va fi dl. vicepresedinte zonal col. (r)
Florea Cristescu.
Cea de-a doua
manifestare prevazuta de noi si CFR-isti pentru luna iunie, se va desfasura cu
certitudine in Piata Victoriei, cu toate fortele si alaturi de alte federatii
sindicale si sindicate asociate. In mod cert, vom fi impreuna si cu politistii,
politistii de penitenciare, sindicate din sanatate, invatamant si alte
formatiuni asociate noua in cadrul CSN Meridian si CNSC.
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele
SCMD
Col. (r) dr.
Mircea DOGARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu