ANUNT REFERITOR LA PROCESUL JURIDIC AVAND CA SUBIECT DISCRIMINAREA PRODUSA DE LEGEA 282/2023

1. Puteti descarca de la https://drive.google.com/file/d/1yOxkoklw1LcBTm1SSeCk2qpA28qU-Xjf/view?usp=drive_link formularul/declaratia care trebuie completata si semnata de catre membrii sindicatului participanti la procesul declansat in Justitie de catre SCMD pentru discriminarea produsa de Legea 282/2023; 2. Rezervistii din toata tara, care nu sunt membri ai SCMD si care doresc sa sprijine aceasta actiune, sunt rugati sa se inscrie in sindicat. Detalii despre inscrierea in SCMD gasiti la http://scmdsecretariat.blogspot.com/2010/02/procedura-de-primire-de-noi-membri.html

marți, 4 iunie 2024

Informare despre negocierile de la MApN din 3 iunie 2024

 Au participat reprezentantii ANCMRR, AORR, LAPDM, ROMIL, SCMD si intreaga echipa ministeriala, prezenta si la negocierile din 9 Mai.

          In ceea ce priveste SCMD, la intrebarea d-lui ministru, am afirmat ca repararea inechitatilor privind pensiile militare se va face doar cand se vor aplica, integral, in SAOPSN, atat Legea 153/2017, asa cum a fost promulgata, cat si Legea 223/2015, in forma promulgata, curatata de toate “consolidarile” aduse, neconstitutional, prin OUG-uri care aveau cu totul alt obiectiv. Adica ceea ce sustinem in strada, Parlament si media, de ani de zile, noi si sindicatele politistilor!
           Subiectul actual este insa solda de grad. A fost o gafa legarea cresterii acesteia la rezervisti prin “Amendamentul Leoreanu”, de OUG 28/2024, pentru ca lasa in afara ¾ dintre noi. O gafa si mai mare a fost insa, astazi, cand toate statele europene isi mobilizeaza rezervistii, omiterea noastra din OUG 26/2024 (Plx. 262), care a prevazut doar cresterea soldei de grad/grad profesional a celor in activitate.
            La intrebarea ROMIL ce parere are conducerea ministerului de noile “Amendamente Leoreanu”, raspunsul a fost ca , daca se aplica in forma prezentata, pensiile mici raman tot mici, iar cele foarte mari vor urca pana la cer. Inechitatile se vor amplifica, iar daca aplicarea se va face prin “recalculare” sau “aliniere”, sub incidenta OUG 59/2017, va fi un dezastru.
             Toti cei prezenti au fost de acord ca scopurilor noastre le corespund “Amendamentele Coarna-Roman” care, conform SCMD, “securizeaza” solda de grad a rezervistilor fata de prevederile respectivei OUG.
             Am regretat ca nu sunt de fata urlatorii care habar n-au ce sustin si, in lipsa de argumente, recurg la insulte si injuraturi, exact la adresa celor care se bat pentru interesele lor.
             Solutia propusa de SCMD, in acordul general al asociatiilor, a fost nu extragerea soldei de grad din pensie, ci scaderea din noua solda de grad a unui maior in activitate, de exemplu, a vechii solde de grad, aplicarea impozitarii si procentului de calcul al pensiei la suma ramasa, rezultatul urmand sa se adauge, pur si simplu, pensiei in plata a tututor maiorilor in rezerva. Nu se va depasi nici un prag actual/actualizat de salarizare!
              In ceea ce priveste impasul actual din Camera Deputatilor, solutia ar fi ca “Amendamentele Coarna-Roman” sa se repuna pe tapet la Comisia de Buget-Finante, sa se refaca raportul comun si, in aceaasi zi, sa se voteze in CD. Daca se vrea se poate! Dar se vrea? Va vota actuala majoritate parlamentara? Va exista majoritate la vot cand toti deputatii alearga prin tara, pe ultima suta de metri, dupa sustinatori?
               Pentru a risipi banuielile d-lui ministru (care ne-a cerut dovezi) ca am acuza MApN de interventii oculte, am precizat ca, dimpotriva, am venit sa cerem ajutorul domniei sale, ca membru al Guvernului. Ne-a sfatuit domnia sa gasim parlamentari care sa ne formuleze si sa sustina amendamentele? I-am gasit! Au fost “rezumate”, poate cu buna intentie, adica facute praf in doua Comisii? Se poate reveni in cea de-a treia Comisie. Daca nu mai este timp si nu mai este, solicitam Guvernului si d-lui ministru, sa se adopte ca OUG “Amendamentele Coarna-Roman”.
               La intrebarea d-lui ministru daca stim vreun caz de OUG care sa fi rezolvat astfel solicitarile noastre, am raspuns ca “NU!”, dar stiu zeci de OUG-uri care ne-au facut praf Legea 223/2015 si nu vad de ce nu ar fi posibil sa apara una, care “sa sparga gheața”, facand bine, nu rau!
                Dl. ministru s-a angajat sa ne puna, in acest scop, in legatura cu dl. prim-vicepremier Marian Neacsu. Noi ne-am angajat sa obtinem de la profesionistii CD, ca text de OUG, “Amendamentele Coarna-Roman” si sa le inaintam oficial Guvernului, ca vointa a tututor organizatiilor rezervistilor, pe 7 iunie, cu ocazia mitingului.
                In situatia actuala, este singura solutie ca soldele de grad ale rezervistilor sa se se raporteze la soldele de grad ale celor in activitate, ACUM! Altfel, vom discuta, ca de obicei, de-a surda, cu o noua majoritate parlamentara si un nou Presedinte, la anul… si “La Mult Ani!”.  Asa cum am sustinut, documentat juridic, necesitatea scoaterii noastre si din PNRR si din Legea 282, mai mult de doi ani. Ni s-au dat asigurari, s-a afirmat ca pensiile militare nu sunt “speciale” si am fost arsi prin trei trepte de impozitare. Drept urmare, noi vrem raportarea soldelor de grad ale rezervistilor, la cele de grad/grad profesional ale camarazilor in activitate, IERI, daca se poate, nu “LA CALENDELE GRECESTI”!
                 Marti, 4 iunie, SCMD si ROMIL, vom garanta sefilor Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, ca zvonurile despre o conotatie politica a mitingului din 7 iunie sunt absolut cretine si vom cere sprijinul jandarmilor pentru indepartarea profitorilor de ocazie, si a scandalagiilor din ordin, daca vor apare!
                   Miercuri, 5 iunie, vom negocia, in formula completa, cu prim-vicepremierul Marian Neacsu, asumarea OUG.

Honor et patria! Vae victis!     
Presedintele SCMD
Col(r) dr. Mircea Dogaru

Niciun comentariu: