miercuri, 11 septembrie 2024

Informare privind discutiile de astazi, 11 septembrie 2024, de la Parlament

 NADĂ ÎNVELITĂ ÎN MARȚIPAN SAU „PROIECTE FANTOMĂ

 DE LEGI DEPUSE ÎN PARLAMENT”?

           -Informare privind discutiile de astazi, 11 septembrie 2024, de la Parlament-



       
Stimati camarazi,

        Doamna senator Pauliuc, presedintele Comisiei de Aparare din Senat, a invitat la discutii la Parlament, la orele 14:00, reprezentanti ai sindicatelor din MAI, ai SCMD si ai tuturor structurilor asociative ale rezervistilor din MApN, MAI si Servicii.
        Dupa declaratia data tot astazi, in Piata Obor, de Premier, ca, impreuna cu gl.(r) Ciuca va avea discutii cu reprezentantii rezervistilor, am sperat ca ii vom intalni acolo pe cei doi principali candidati, aliati si concurenti la prezidentiale. Ne-am intalnit insa, cu presedintii celor 2 Comisii de Aparare, din Camera si Senat, ambii PNL si cu parlamentari PNL, cu studii juridice, raportorul fiind domnul Fenechiu.
         Am crezut ca ne vor comunica marea „victorie” a cresterii plafonului de neimpozitare la 3000 RON si la rezervisti, asa cum este constitutional, pentru ca si noi facem parte din sistemul public de pensii. Pentru cei care nu inteleg, afirm ca, in Romania, ca peste tot in lume, exista doar doua sisteme de pensii: Public si Privat, ambele guvernate de diferite legi.
          Am sperat ca au gasit solutia alinierii rezervistilor, ori prin OUG, or prin amendament la PLX264/2024, la noile solde de grad ale militarilor si politistilor in activitate.
          Ne-au prezentat insa, UN NOU PROIECT DE LEGE, de modificare a Legii 223/2015. Il vom prezenta pentru ca in esenta are un articol unic, privind introducerea, dupa Art. 59, a trei prevederi noi, vizand aplicarea cresterii soldelor de grad si de functie la rezervisti.
           Am trecut cu vederea ca unul dintre semnatari, presedintele Camerei Deputatilor si-a anuntat retragerrea din functie pentru a candida la FC Timis.
            Am trecut cu vederea ca Art. 59/3, adica ultimul, este neconstitutional, menit sa asigure electoratul ca pensia domnului general Ciuca nu va creste, cand orice anulare a drepturilor decurgand din gradul militar se poate face numai prin hotarare judecatoreasca, pentru tradare, lasitate in lupta, sau genocid.
             Si subsemnaul si domnul gl.(r) Constantin Nastase, vicepresedinte SCMD si fost Sef al Directiei Financiare Generale a MApN, le-am multumit pentru minunata initiativa, dar, personal, mi-am exprimat nedumerirea ca, in loc sa fim legati de Plx.262/2004, aflata in curs de finalizare, ni se promite o noua lege. Aceasta implica dezbateri in CES, la Consiliul Juridic, la ministerele de resort si Ministerul de Finante, la comisiile CamereiDeputatilor, votul in Camera, apoi dezbaterile la comisiile Senatului si votul in Senat.
                 Stiind ce urmeaza sa ni se intample la anul, am propus ca acest text sa apara in Monitorul Oficial, pana in 24 octombrie, ori ca lege, ori ca OUG, care sa-si faca efectul imediat, putand ulterior sa tot fie legiferat in Parlament asa cum au fost „legiferate” toate Ordonantele de Urgenta care au facut praf Legea pensiilor mulitare de stat.
                 Pana atunci, calendarul miscarilor noastre de protest contnua, in paralel cu dialogul cu GUVERNUL si cu MAJORITATEA PARLAMENTARA.
                 Personal, sunt inspaimantat de imposibilitatea intelegerii celor 2 partide pe biata suta de lei, care ar rezulta din ridicarea pragului de impozitare si la rezervisiti, dar, mai ales de declaratia dura din aceasta seara a Premierului, privind „Proiectele fantoma de legi depuse in Parlament”.
                         Vom raspunde parlamentarilor PNL in timpul solicitat, dar, la manifestatiile prevazute pentru 17 septembrie orele 10:30 la Sediul Central PNL si 12:30 la Sediul Central al PSD, vom solicita adoptarea, pentru mai multa siguranta a acestei initiative legislative, ori ca Lege, ori ca Ordonanta de Urgenta, pana la 24 octombrie.

 

 

Honor et Patria! Vae Victis!

 

Col (r) dr. Mircea Dogaru,

Presedintele SCMD

 

 

Niciun comentariu: